16 Oct 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Medicamentele pentru cancer contrafăcute erau vândute prin lanţul de farmacii Elena

Medicamentele pentru cancer contrafăcute erau vândute prin lanţul de farmacii Elena

O grupare suspectată de evaziune la care anchetatorii au facut miercuri dimineaţa percheziţii, inclusiv în Argeş, ar fi adus din Turcia medicamente contrafăcute pentru tratarea cancerului, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie.

Mai mulţi bolnavi de cancer au reclamat la Poliţie că au achiziţionat citostatice contrafăcute de la un lanţ de farmacii, despre care ştiau că au produse mai ieftine. Medicamentele nu erau periculoase pentru organism, dar nici nu conţineau substanţa activă care ar fi trebuit să-i ajute.

Polițistii au deschis o anchetă şi au descoperit o reţea care se ocupă de importul de medicamente din Turcia, din care o parte era exportată mai departe în spaţiul intracomunitar, iar o altă parte era vândută în ţară, prin intermediul lanţului de farmacii Elena, au precizat sursele citate.

Suspecţii ar fi vândut medicamente în valoare totală de cinci milioane de euro. Anchetatorii nu au stabilit exact câte dintre aceste medicamente erau contrafăcute. 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
16 octombrie 2019

AED 1,173 -0.19 %
AUD 2,9024 -0.59 %
BRL 1,0308 -1.48 %
CAD 3,2601 -0.05 %
CHF 4,3166 -0.17 %
CNY 0,6069 -0.51 %
CZK 0,1844 +0.22 %
DKK 0,6363 +0.02 %
EGP 0,2654 -0.52 %
EUR 4,7537 +0.03 %
GBP 5,4855 +0.56 %
HRK 0,6395 +0.05 %
HUF 1,4276 -0.11 %
INR 0,0604 0.00 % -
JPY 3,9652 -0.53 %
KRW 0,3625 -0.41 %
MDL 0,2464 +0.49 %
MXN 0,2237 -0.04 %
NOK 0,4691 -0.61 %
NZD 2,6973 -0.50 %
PLN 1,106 +0.03 %
RSD 0,0404 -0.25 %
RUB 0,067 0.00 % -
SEK 0,4398 +0.25 %
THB 0,1417 -0.28 %
TRY 0,731 +0.05 %
UAH 0,1735 -0.80 %
USD 4,3082 0.00 % -
XAU 205,4935 0.00 % -
XDR 5,9087 0.00 % -
ZAR 0,2874 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”