16 Oct 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Mioveni: Astăzi, generalul Constantin Năstase împlinește 104 ani!

Mioveni: Astăzi, generalul Constantin Năstase împlinește 104 ani!

Generalul în rezervă, cetățean de onoare al orașului Mioveni, Constantin Năstase, împlinește astăzi venerabila vârstă de 104 ani.

Chiar dacă a depășit centenarul, e încă în putere și continuă să participe la viața publică a Mioveniului, orașul pe care îl iubește și pentru care a făcut atât de multe.

Acum câteva zile, în data de 31 mai, a fost prezent la Centrul Cultural Mioveni, la deschiderea oficială a lucrărilor sesiunii științifice a Academiei Oamenilor de Știință din România.  Prof. univ. dr. inginer, Ion Chiuță, fiu al Mioveniului și fost elev al profesorului Năstase, i-a acordat o importantă distincție din partea Academiei și nu a ezitat să-i pupe mâna, declarându-și totala admirație și iubire pentru omul care i-a influențat în mod hotărâtor viața.

Constantin Năstase s-a născut pe 3 iunie 1915 în Mioveni și este absolvent al Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung Muscel. A luptat în cel de Al Doilea Război Mondial, participând la campania din est de la început, în iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944. A luptat ca ofițer al Armatei Române în bătălia pentru Odessa și în confruntarea de la Cotul Donului. A scăpat cu viață din cumplita încercuire de la Cotul Donului și a mărșăluit mii de kilometri prin nesfârșita stepă din Rusia, la temperaturi de -40 de grade Celsius. După 75 de zile de marș a ajuns în țară.

Ulterior, după absolvirea Facultății de Matematică și Fizică a Universității din București, a devenit profesor de matematică și fizică. În 1977, ca titular al catedrei la Școala Racovița, s-a pensionat.

De-a lungul vieții sale, s-a implicat în numeroase activități și proiecte sociale și culturale. A înființat Muzeul Cula Racovița, un loc de care a rămas foarte atașat și care îi poartă numele.

Constantin Năstase, în anul 1934, la vârsta de 19 ani, a devenit cercetaș al Marii Legiuni a României – Cohorta “Radu Negru” din Câmpulung Muscel, în prezent fiind membru de onoare al Centrului Local Dacia Felix.

Am avut norocul să stau de vorbă în mai multe rânduri cu profesorul Năstase și mi-am dat seama care e secretul acestei excepționale longevități: echilibrul, cumpătarea, o disponibilitate neobosită de a munci și de a ține mintea trează. La 104 ani, Constantin Năstase are aceeași dorință nobilă de a învăța și de a cunoaște.

L-am provocat să ne vorbească despre experiența războiului pentru documentarul următor, realizat în 2017.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
15 octombrie 2019

AED 1,1752 +0.21 %
AUD 2,9196 +0.34 %
BRL 1,0463 -0.25 %
CAD 3,2618 +0.15 %
CHF 4,3241 -0.09 %
CNY 0,61 +0.21 %
CZK 0,184 -0.11 %
DKK 0,6362 -0.05 %
EGP 0,2668 +0.68 %
EUR 4,7524 -0.03 %
GBP 5,455 +0.90 %
HRK 0,6392 -0.08 %
HUF 1,4292 -0.25 %
INR 0,0604 -0.17 %
JPY 3,9864 +0.10 %
KRW 0,364 +0.25 %
MDL 0,2452 +0.04 %
MXN 0,2238 +0.45 %
NOK 0,472 -0.06 %
NZD 2,7108 -0.01 %
PLN 1,1057 -0.03 %
RSD 0,0405 0.00 % -
RUB 0,067 0.00 % -
SEK 0,4387 +0.18 %
THB 0,1421 +0.21 %
TRY 0,7306 +0.43 %
UAH 0,1749 -0.46 %
USD 4,3164 0.00 % -
XAU 207,4267 0.00 % -
XDR 5,916 0.00 % -
ZAR 0,2909 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”