26 Jun 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Papa Francisc vine în România pe 31 mai!

Papa Francisc vine în România pe 31 mai!

Pe 31 mai, Papa Francisc vine în România, într-o vizită ecumenică ce se va desfășura până pe 2 iunie.

Papa Francisc va oficia vizite nu doar în București, ci se va întâlni cu credincioșii catolici din Blaj, Iași și Șumleu Ciuc.

Vizita are loc la exact 20 de ani de la prima vizită a unui papă în România, o vizită care a fost premieră mondială: papa venind într-o ţară majoritar ortodoxă. În luna mai se împlinesc 20 de ani de când Papa Ioan Paul al II-lea vizita Bucureştiul, fiind un moment istoric: presa internaţională a vremii relata că era prima vizită de la Marea Schismă din 1054 a unui papă într-o ţară cu o populaţie majoritar ortodoxă. 

„Primind invitația Președintelui României, a Autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în țară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019”, a transmis Administraţia Prezidenţială. Este evident că președintele Klaus Iohannis se va strădui să obțină toate foloasele electorale, dat fiind faptul că Papa Francisc este un personaj extrem de îndrăgit înclusiv printre credincioșii creștin-ortodocși.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
26 iunie 2019

AED 1,1309 +0.13 %
AUD 2,9032 +0.45 %
BRL 1,0798 -0.38 %
CAD 3,1585 +0.33 %
CHF 4,2531 +0.06 %
CNY 0,6045 +0.28 %
CZK 0,1851 +0.22 %
DKK 0,6323 0.00 % -
EGP 0,2485 +0.12 %
EUR 4,7199 -0.01 %
GBP 5,2701 -0.35 %
HRK 0,6381 0.00 % -
HUF 1,4593 +0.22 %
INR 0,0601 +0.50 %
JPY 3,858 -0.41 %
KRW 0,3598 +0.28 %
MDL 0,2281 +0.22 %
MXN 0,2167 +0.46 %
NOK 0,4885 +0.18 %
NZD 2,7731 +0.69 %
PLN 1,107 -0.27 %
RSD 0,04 0.00 % -
RUB 0,0658 -0.45 %
SEK 0,4479 -0.04 %
THB 0,1352 +0.22 %
TRY 0,7195 +0.93 %
UAH 0,1587 +0.25 %
USD 4,1541 0.00 % -
XAU 187,9152 0.00 % -
XDR 5,7721 0.00 % -
ZAR 0,29 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”