20 Sep 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Președintele PNL Argeș s-a autoizolat. Prefectul, cu care tocmai se întâlnise, nu a considerat necesar

Președintele PNL Argeș s-a autoizolat. Prefectul, cu care tocmai se întâlnise, nu a considerat necesar

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a aflat chiar din biroul prefectului de Argeș, Emanuel Soare, că ar putea fi contaminat, după ce un senator al PNL, cu care a intrat în contact, a fost declarat pozitiv în urma testelor. Liderul liberal consideră că informațiile apărute în presă, chiar dacă sunt adevărate, sunt... rău intenționate. Cert este că președintele PNL a decis să intre în autoizolare, la Curtea de Argeș. După o lungă ezitare, prefectul Emanuel Soare a anunțat că nu va face același lucru, justificând astfel alegerea:

,,Astăzi, 13.03.2020, Prefectul Județului Argeș, Domnul Emanuel Soare a primit vizita Domnului Adrian Miuțescu, Președinte AVAS, membru al Biroului Permanent Național al PNL. Temele abordate au avut în vedere situația măsurilor luate la nivel național privind Covid-19. În timpul discuției, cei doi au aflat din comunicatul televizat al premierului Ludovic Orban că membrii Biroul Național al PNL vor intra în autoizolare la domiciliu.

Imediat după comunicatul Primului Ministru a fost solicitată prezența reprezentanților DSP în clădirea prefecturii în vederea prelevării de probe Domnului Miuțescu, conform procedurilor.

Menționăm faptul că numai persoanele care au avut contact direct cu cei depistați pozitiv efectuează testele de coronavirus, caz în care se impune măsura izolării la domiciliu.

În aceste condiții, nu există niciun risc de contaminare cu virusul Covid-19 la nivelul Prefecturii Argeș, neimpunându-se condițiile pentru prelevarea de probe sau de izolare la domiciliu a altor persoane.

Prefectul Județului Argeș îndeamnă cetățenii să fie calmi, să nu intre în panică și să respecte regulile stabilite de către autoritățile statului pentru prevenirea răspândirii coronavirusului." se precizează în comunicatul venit de la Prefectura Argeș.

 

,,Legat de informațiile apărute în spațiul public, unele rău intenționate, doresc să fac următoarele precizări. Astăzi am avut o întâlnire cu domnul prefect atât pe tema epidemiei și pe combaterea ei în județul Argeș cât și pe tema altor subiecte de interes județean. În timpul discuției din biroul domnului prefect am aflat de la televizor decizia premierului de a solicita izolarea membrilor Guvernului și a membrilor Biroul Permanent Național. Săptămâna aceasta am participat la multe întruniri, inclusiv la ședința de birou la care a participat și domnul senator Vergil Chițac. Eu am stat la o distanță considerabilă de domnia sa, nu am interacționat direct. Apoi am avut întâlniri de lucru cu miniștrii, am fost la birou, am urmat activitatea cotidiană.

Astfel, pentru a elimina orice suspiciune, am decis să solicit o echipă de la Direcția de Sănătate Publică pentru a efectua testul pentru depistarea COVID-19 atât mie cât și domnului prefect. De asemenea, am discutat telefonic, în urma cu câteva minute, cu domnul prim-ministru Ludovic Orban și recomandarea domniei sale este autoizolarea la domiciliu pentru toți membrii Guvernului și pentru membrii BPN. Același lucru îl voi face și eu, voi intra în autoizolare la Curtea de Argeș." se precizează într-un comunicat de presă al PNL Argeș.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
18 septembrie 2020

AED 1,1155 -0.54 %
AUD 2,9944 -0.40 %
BRL 0,782 -0.57 %
CAD 3,1126 -0.22 %
CHF 4,5132 -0.21 %
CNY 0,6063 -0.36 %
CZK 0,1821 +0.28 %
DKK 0,653 -0.03 %
EGP 0,26 -0.84 %
EUR 4,8582 -0.03 %
GBP 5,322 -0.42 %
HRK 0,6443 0.00 % -
HUF 1,349 +0.16 %
INR 0,0558 -0.36 %
JPY 3,9261 -0.19 %
KRW 0,3532 +0.48 %
MDL 0,2476 +0.57 %
MXN 0,1963 +0.26 %
NOK 0,4526 -0.46 %
NZD 2,7795 +0.31 %
PLN 1,0912 +0.07 %
RSD 0,0413 0.00 % -
RUB 0,0546 -0.55 %
SEK 0,4667 -0.04 %
THB 0,1317 -0.23 %
TRY 0,5412 -0.93 %
UAH 0,1455 -0.68 %
USD 4,0972 0.00 % -
XAU 257,4245 0.00 % -
XDR 5,8068 0.00 % -
ZAR 0,2541 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”