21 Feb 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Profesorul universitar Luminiţa Doina State s-a stins din viaţă

Profesorul universitar Luminiţa Doina State s-a stins din viaţă

Conducerea Universității din Pitești transmite sincere condoleanțe familiei doamnei Profesor universitar doctor LUMINIȚA DOINA STATE. Aceasta s-a stins din viață după o grea suferință, pe care a îndurat-o cu demnitate exemplară.

Născută pe meleaguri argeșene la 27 ianuarie 1948, LUMINIȚA DOINA STATE a absolvit Facultatea de Matematică – Mecanică a Universității din București în 1970, fiind cadru didactic al acestei facultăți până în 1998. Din acel an, 1998, Universitatea din Pitești a avut onoarea de a avea în corpul său profesoral pe doamna Luminița Doina State, care a desfășurat o exemplară activitate științifică și didactică în cadrul Facultății de Matematică-Informatică.

Doamna Profesor universitar doctor LUMINIȚA DOINA STATE a fost inițiatoarea constituirii Școlii doctorale de Informatică din cadrul universității noastre, pe care a condus-o până în momentul dispariției sale. Înalta reputație științifică a dânsei, recunoscută pe plan național și internațional, a contribuit decisiv la acceptarea Universității din Pitești drept colaborator în ambițioase proiecte științifice, alături de prestigioase universități din Europa și America.

Născută pentru a fi profesor, LUMINIȚA DOINA STATE a luminat calea a zeci de generații de studenți de la universitățile la care a lucrat. Cursurile sale, atractive prin noutatea și actualitatea temelor abordate, au contribuit la instruirea profesională, la cele mai înalte standarde, a studenților pe care i-a iubit și față de care a manifestat aceeași exigență la care își supunea propria activitate.

Doamna Profesor universitar doctor LUMINIȚA DOINA STATE va rămâne pentru totdeauna printre noi prin tinerele generații de cadre didactice formate în programul Școlii Doctorale de Informatică, precum și prin atâtea generații de studenți cărora a reușit să le transfere din cunoștințele și tainele acestei științe.

S-a născut pe meleagurile noastre și tot aici s-a reîntors spre a-și găsi liniștea veșnică în cimitirul Sfântul Gheorghe din Pitești.

Marți, 12 ianuarie, ora 10:30, la Biserica Sfânta Vineri din Pitești va avea loc slujba creștină.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
20 februarie 2019

AED 1,1417 -0.11 %
AUD 3,001 +0.48 %
BRL 1,1261 +0.13 %
CAD 3,1818 +0.42 %
CHF 4,1895 +0.22 %
CNY 0,6241 +0.56 %
CZK 0,1852 +0.38 %
DKK 0,6376 +0.20 %
EGP 0,2384 -0.17 %
EUR 4,7576 +0.20 %
GBP 5,4657 +0.71 %
HRK 0,6418 +0.19 %
HUF 1,4975 +0.40 %
INR 0,059 +0.34 %
JPY 3,7859 -0.07 %
KRW 0,3735 +0.38 %
MDL 0,2462 +0.61 %
MXN 0,2187 +0.28 %
NOK 0,4888 +0.35 %
NZD 2,88 +0.51 %
PLN 1,096 -0.02 %
RSD 0,0403 +0.25 %
RUB 0,0638 +0.63 %
SEK 0,4504 +0.42 %
THB 0,1349 +0.30 %
TRY 0,79 +0.01 %
UAH 0,1549 +0.26 %
USD 4,1938 0.00 % -
XAU 181,3376 0.00 % -
XDR 5,838 0.00 % -
ZAR 0,2968 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”