23 Oct 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Vicepreşedintele CJ Argeş: „Reacţia nesăbuită a ministrului Agriculturii este de o iresponsabilitate crasă.”

Vicepreşedintele CJ Argeş: „Reacţia nesăbuită a ministrului Agriculturii este de o iresponsabilitate crasă.”

De ani de zile, reputaţia unui brand pare a fi mai importantă decât interesul public şi sănătatea consumatorilor. Spun asta pentru că Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, spre exemplu, în urma controalelor efectuate, nu a comunicat niciodată marca produselor cu probleme, chiar dacă viaţa oamenilor era pusă în pericol sau substanţele conţinute puteau duce, în timp, la afecţiuni grave. 

Faptul că un ministru iese şi arată cu degetul către o firmă este o excepţie. O excepţie care poate fi justificată de context: trei bebeluşi morţi, alţii internaţi cu sindrom hemolitic uremic şi multe alte zeci de cazuri care zilnic se internează cu afecţiuni diareice la spitalele din Argeş. Faptul că produsul în care s-a depistat E.Coli ar putea fi şi în frigiderele altora, l-a determinat pe ministru să iasă cu numele unui producător local. Ar fi făcut-o şi în cazul unui brand străin, afirmă acesta. Cert este că unei afaceri i s-a pus, practic, cruce, înainte ca analizele să ateste dacă vina aparţine neglijenţei patronului. Pe de altă parte, chiar dacă vina ar avea-o angajaţii magazinului care au manipulat marfa, aceasta tot contaminată se numea că este, şi tot pe masa oamenilor ar fi ajuns. Iar oamenii trebuia să fie puşi în gardă. 

Este de înţeles frustrarea şi revolta care există în rândul ambelor tabere formate. Autorităţile judeţene, spre exemplu, susţin că Argeşul a devenit un fel de groapă de gunoi a ministerelor, care varsă aici toate zoaiele vinovăţiilor.  

„Reacţia nesăbuită a ministrului Agriculturii este de o iresponsabilitate crasă. E inacceptabil să distrugi un brand local! Acum câţiva ani a fost o problemă cu produsele Danone şi nu reţin să i se fi vehiculat numele ca celor de la Brădet. Vreau să ştiu şi eu pe ce criterii distrugem nişte locuri de muncă.”

a declarat Dorin Mărăşoiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. 

Acesta l-a criticat şi pe ministrul Sănătăţii pentru că a solicitat demisia conducerii Spitalului de Pediatrie exact la o zi după ce un copil care acum se află în stare gravă la Marie Curie fusese purtat pe la o şase-şapte spitale din Capitală, nu din Argeş. 

„Încet-încet ajungem groapa de gunoi a ministerelor.” a conchis Mărăşoiu.

La rândul său, preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău a declarat că va avea o întâlnire cu patronul de la Brădet, pentru a se sfătui cu privire la situaţia în care se află unul dintre puţinele branduri care mai există la ora actuală în judeţ:

„Vorbim de o investiţie cu fonduri europene, care cinci ani de aici înainte ar trebui să-şi păstreze obiectul de activitate. Încercând să găsim vinovaţii, am căzut din lac în puţ.”

Marca Brădet este apărată nu doar de către autorităţile judeţene, ci şi de un număr considerabil de români, nu doar din Argeş. Pe Facebook deja au apărut grupuri de susţinere a mărcii. De asemenea, candidatul PNŢCD pentru Primăria Câmpulung, Marius Dumitrescu, susţine o campanie în on-line prin care îndeamnă la protejarea investitorilor locali. 

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că, punând în balanţă viaţa unor oameni, în cazul de faţă a unor pui de oameni, interesul financiar al unei fabrici este infinit mai puţin important. Numai că nu ştiu cum se face că la noi, în România, încercând într-un fel să vii cu informaţia către un public extrem de îngrijorat, s-a cam ajuns, vorba preşedintelui Tecău, ,,din lac în puţ”.  Şi e foarte posibil ca o firmă să plătească chiar şi dacă, într-un final, se va dovedi că patronii nu au avut nicio vină. 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 octombrie 2020

AED 1,1212 +0.12 %
AUD 2,9234 +0.28 %
BRL 0,7343 +0.07 %
CAD 3,1317 -0.22 %
CHF 4,5396 -0.20 %
CNY 0,6167 -0.19 %
CZK 0,1788 -0.11 %
DKK 0,6548 0.00 % -
EGP 0,2622 +0.08 %
EUR 4,873 -0.01 %
GBP 5,3917 +0.39 %
HRK 0,6431 -0.06 %
HUF 1,3354 -0.25 %
INR 0,0559 0.00 % -
JPY 3,9322 +0.28 %
KRW 0,3628 -0.06 %
MDL 0,2412 -0.58 %
MXN 0,1946 -0.36 %
NOK 0,4456 -0.07 %
NZD 2,7431 +0.59 %
PLN 1,0619 -0.07 %
RSD 0,0414 0.00 % -
RUB 0,0535 +0.19 %
SEK 0,469 -0.32 %
THB 0,1317 0.00 % -
TRY 0,5285 +0.76 %
UAH 0,1457 +0.14 %
USD 4,1185 0.00 % -
XAU 253,9661 0.00 % -
XDR 5,8423 0.00 % -
ZAR 0,2525 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”