14 Dec 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Deputatul Rădulescu, la un pas să-și vadă visul cu ochii: evazioniștii scapă de pușcărie dacă plătesc prejudiciul

Deputatul Rădulescu, la un pas să-și vadă visul cu ochii: evazioniștii scapă de pușcărie dacă plătesc prejudiciul

Comisia Juridică a dat curs amendamentului la o inițiativă a deputatului PSD Cătălin Rădulescu, potrivit căruia toți inculpații dintr-un dosar penal de evaziune fiscală scapă dacă cel puțin unul dintre ei achită prejudiciul majorat cu 20%. Practic, furtul la scară mare nu va mai fi pedepsit cu privarea de libertate.

,,În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă, în cursul urmăririi penale, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de clacul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, se va dispune, o singură dată, renunțarea la urmărirea penală. (...) În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare.” prevede inițiativa lui Cătălin Rădulescu.

 „Am făcut o lege prin care el a înțeles că noi am întins o mână de ajutor, recunoaște că a greșit, dar nu mai are voie să greșească și-și plătește și această greșeală și cu 20 la sută în plus. Câștigă statul român că de data asta vor recupera toți banii pentru că nimeni nu vrea să între în pușcărie, pe de altă parte câștigă omul de afaceri care înțelege că statul i-a întins o mână, își păstrează afacerea, oamenii nu mai rămân șomeri și iată că toată lumea e mulțumită. Nu este invenția noastră, ea se aplică în SUA de foarte mult timp, în Germania, Italia, Spania, Olanda și Franța de mai mulți ani de zile. Dacă un om de afaceri a făcut o evaziune fiscală acum 7 ani, să zicem, la această evaziune au participat prin falsificare directorul financiar, contabilul, toți în grup sunt răspunzători. Pe noi ce ne interesează? Ne interesează să recuperăm banii și atunci când patronul plătește banii și ceilalți nu mai au de ce să fie acuzați pentru că interesul statului a fost împlinit, și-a recuperat banii." explică Rădulescu.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
13 decembrie 2019

AED 1,1637 -0.44 %
AUD 2,9562 +0.03 %
BRL 1,0449 +0.37 %
CAD 3,2491 -0.33 %
CHF 4,3448 -0.58 %
CNY 0,6125 +0.38 %
CZK 0,1873 0.00 % -
DKK 0,6394 -0.02 %
EGP 0,2652 -0.30 %
EUR 4,7786 -0.01 %
GBP 5,7198 +0.96 %
HRK 0,6423 -0.02 %
HUF 1,4527 +0.17 %
INR 0,0603 -0.50 %
JPY 3,8968 -1.37 %
KRW 0,3652 +1.14 %
MDL 0,2478 -0.36 %
MXN 0,225 +0.09 %
NOK 0,4748 +0.61 %
NZD 2,8292 +0.11 %
PLN 1,1172 +0.04 %
RSD 0,0407 0.00 % -
RUB 0,0687 +1.03 %
SEK 0,4577 +0.09 %
THB 0,1415 -0.56 %
TRY 0,7387 -0.67 %
UAH 0,1819 -0.16 %
USD 4,2746 0.00 % -
XAU 202,1797 0.00 % -
XDR 5,9165 0.00 % -
ZAR 0,297 0.00 % -

Mai mult
...
...
Inca o amanare in dosarul uciderii Elodiei

Avocatul Sorin-Bogdan Prodescu va spune cine are dreptul la mostenire

Adrian Nastase: ,,Nicolescu e arestat pentru a se mima justitia in fata UE”

Evaziune cu porci, în Argeş

Perchezitii la locuintele a sase persoane suspectate de camatarie si santaj

Avocatul Poporului raspunde intrebarilor dumneavoastra

Cum va poate ajuta Avocatul Poporului

Magistratii Curtii de Apel Pitesti, acuzati ca dau sentinte abuzive, sub protectia inamovibilitatii

Aviz salariatelor insarcinate: cum sa va feriti de abuzurile angajatorilor

Daca refuza sa-si recunoasca copilul, tatal poate fi actionat in instanta