19 Sep 2018 | Vremea în Pitesti Pitesti: 12°C
Bitpress
După multe amânări, azi se poate da sentința în dosarul ,,Consultanța

După multe amânări, azi se poate da sentința în dosarul ,,Consultanța". Cea mai lungă zi pentru parlamentarul Mircea Drăghici și zeci de aleși locali!

Astăzi chiar s-ar putea da pronunțarea în Dosarul ,,Consultanța", după multe amânări ale magistraților Curții Supreme. Va fi, așadar, cea mai lungă zi pentru deputatul PSD Mircea Drăghici și fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, acuzați pentru abuz în serviciu. Pentru aceștia, procurorii au cerut pedepse de câte şapte ani de închisoare cu executare. În dosar mai sunt inculpaţi 38 de actuali sau foști primari și viceprimari din judeţul Argeş, cu toţii membrii ai PSD.

Procesul se judecă în faza de fond, sentinţa nefiind definitivă.

Potrivit DNA, faptele incriminate privesc încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care deputatul Mircea Drăghici ar fi avut o serie de interese.

"În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007-2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate - SC European Project Consulting SRL Bucureşti - în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ teritoriale", susţine DNA.

Acest lucru a fost posibil, consideră procurorii, prin îndeplinirea necorespunzătoare de către Nicolescu a atribuţiilor de serviciu derivate din funcţia de preşedinte al CJ Argeş sau prin determinarea inculpaţilor, primari ai unor comune, să-şi îndeplinească necorespunzător atribuţiile de serviciu cu privire la alocarea fondurilor şi la achiziţiile de servicii realizate de autoritatea publică locală. Procurorii au mai reţinut şi faptul că, în contextul încheierii şi derulării în condiţii frauduloase a contractelor de prestări servicii de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti cu instituţii şi autorităţi publice din judeţul Argeş, Mircea Drăghici a înfiinţat SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, astfel încât să fie obţinute foloase materiale "în mod facil şi necuvenit", între cele două societăţi fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanţei. Infracţiunile ce ar fi fost săvârşite de inculpaţi au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 944.110,92 lei, reprezentând paguba adusa celor 35 de unităţi administrativ-teritoriale comunale, Consiliului Judeţean Argeş şi Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş.

Speranța inculpaților din acest dosar stă în faptul că probele vor fi respinse întrucât ar fi fost obținute în baza protocolului dintre DNA și SRI.

„Întreaga urmărire penală a fost afectată de caracterul secret al colaborării cu SRI. Toate actele ce au fost întocmite în baza acestui protocol au prin urmare caracter secret, iar în acest dosar încă mai avem o parte nepublică, şi anume mandatul de siguranţă naţională în baza căruia au fost făcute înregistrările şi motivele pentru care a fost emis acest mandat, iar rechizitoriul acuzării este rodul acestei activităţi investigative”, a precizat în faţa judecătorilor avocatul deputatului Mircea Drăghici.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
18 septembrie 2018

AED 1,0833 -0.18 %
AUD 2,8686 +0.35 %
BRL 0,9626 +0.80 %
CAD 3,0576 -0.05 %
CHF 4,1386 +0.17 %
CNY 0,5795 -0.14 %
CZK 0,1826 +0.11 %
DKK 0,623 +0.08 %
EGP 0,2219 -0.31 %
EUR 4,6478 +0.09 %
GBP 5,2258 +0.07 %
HRK 0,6257 +0.10 %
HUF 1,4303 +0.07 %
INR 0,0547 -0.55 %
JPY 3,5542 -0.18 %
KRW 0,3536 -0.03 %
MDL 0,2376 +0.55 %
MXN 0,2114 +0.09 %
NOK 0,4872 +0.47 %
NZD 2,6248 +0.24 %
PLN 1,0807 +0.06 %
RSD 0,0393 +0.26 %
RUB 0,0588 +0.68 %
SEK 0,4469 +0.79 %
THB 0,1222 0.00 % -
TRY 0,6249 -2.18 %
UAH 0,1412 -0.42 %
USD 3,9793 0.00 % -
XAU 153,4282 0.00 % -
XDR 5,5771 0.00 % -
ZAR 0,2669 0.00 % -

Mai mult
...
...
Inca o amanare in dosarul uciderii Elodiei

Avocatul Sorin-Bogdan Prodescu va spune cine are dreptul la mostenire

Adrian Nastase: ,,Nicolescu e arestat pentru a se mima justitia in fata UE”

Evaziune cu porci, în Argeş

Perchezitii la locuintele a sase persoane suspectate de camatarie si santaj

Avocatul Poporului raspunde intrebarilor dumneavoastra

Cum va poate ajuta Avocatul Poporului

Magistratii Curtii de Apel Pitesti, acuzati ca dau sentinte abuzive, sub protectia inamovibilitatii

Aviz salariatelor insarcinate: cum sa va feriti de abuzurile angajatorilor

Daca refuza sa-si recunoasca copilul, tatal poate fi actionat in instanta