03 Apr 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
15 lucruri necunoscute despre judeţul Argeş, comentate şi răstălmăcite

15 lucruri necunoscute despre judeţul Argeş, comentate şi răstălmăcite

Jurnaliştii de la site-ul de umor ca la mama acasă – Times New Roman – scriu o dată pe săptămână o rubricuţă în care ni se spun lucruri mai puţin cunoscute despre un judeţ sau altul. Am aşteptat luni de zile să vină şi rândul Argeşului, şi abia acum, prin mari intervenţii, s-a publicat câte ceva despre amărâtul ăsta de judeţ. Cum să nu le dai dreptate politicienilor din Opoziţie care spun că Argeşul, în ciuda faptului că este printre primele aducătoare de PIB la visteria ţării, a ajuns ciuca-bătăii, ultimul prost din curtea şcolii, din moment ce nici ziarele de satiră şi umor nu ne bagă în seama decât în urma unor metropole precum Botoşani, Vaslui sau Suceava! Pentru că, trebuie să recunoaştem: cei/cele pe seama cărora se fac pamflete sunt oameni sau locuri importante, cu greutate. În fine, hai să vedem cum se vede din afară judeţul nostru şi cam ce obiecţii au avut jurnaliştii ăştia din interior!        

1. Ce zic ei: Piteștiul este una din cele mai vechi așezări umane de pe teritoriul actual al României, prima fântână arteziană colorată fiind făcută aici în neolitic.
*Ce spunem noi:
Neoliticul, cum bine ştiţi, este a treia perioadă a Epocii Pietrei, denumită şi Epoca nouă a pietrei. Din acest punct de vedere, fântâna arteziană colorată nu este cel mai vechi vestigiu. Înainte de aceasta, Piteştiul a trecut printr-o lungă perioadă denumită Betonitic, perioadă din care nu va ieşi niciodată întrucât fascinaţia populaţiei pentru betoane şi borduri pare a fi inepuizabilă. 

2. Ce zic ei: Piteștenii au descoperit democrația abia în urmă cu un an, când le-a fost arestat primarul și au aflat că pot să aleagă și altul în locul lui.
*Ce spunem noi:
În realitate, piteştenii au descoperit democraţia ceva mai devreme, după debarcarea lui Constantin Nicolescu de la şefia Consiliului Judeţean. După care a urmat… anarhia, un mod de organizare specific societăţilor avansate şi cu adevărat libere. 

3. Ce zic ei: Magiunul de Topoloveni e celebru în întreaga lume, fiind singurul produs pe bază de prune care nu te bagă în comă alcoolică.
*Ce spunem noi:
Din păcate e atât de scump Magiunul de Topoloveni, încât te baga în comă financiară. Acesta poate fi cel mult exponat de muzeu, pentru că lumea se uită la el cu uimire şi… trece mai departe.

4. Ce zic ei: Piteștiul este un oraș cu tradiție militară, i-a dat țării pe Mareșalul Antonescu și pe colonelul Turcescu.
*Ce spunem noi:
Să nu uităm, totuşi, de generăleasa Dana Grecu!

5. Ce zic ei: La Mioveni s-au produs, începând din 2008, primele autoturisme românești cărora li se închideau toate ușile. Până atunci s-au construit doar Dacii.
*Ce spunem noi:
Din cunoştinţele pe care le avem, şi la vechile Dacii uşile s-ar fi putut închide, dar astăzi nu am fi putut avea atâtea magazine de piese auto la Mioveni.

6. Ce zic ei: Se spune că regele dac Dromichete şi-ar fi îngropat comoara în albia Argeşului, pentru că ştia că argeşenii se feresc de apă.
*Ce spunem noi:
Frica de apă nu ni se trage nici pe departe din cauza lipsei de educaţie, ci de la faptul că avem cele mai mari tarife la apă-canal din ţară. De aceea majoritatea cumpără baxuri de Evian şi fac baie în Coco Chanell.

7. Ce zic ei: Curtea de Argeș este numită așa pentru că a fost prima capitală de țară cu tronul în curte.
*Ce spunem noi:
Aşa este, dar pe când la Curtea de Argeş tronul era în curte, în alte părţi de ţară tronul era pe undeva prin lanurile de porumb sau direct pe peretele casei.

8. Ce zic ei: Fanii Top Gear speculează că The Stig nu-şi dezvăluia identitatea fiindcă îşi luase permisul la Piteşti.
*Ce spunem noi:
Diferenţa faţă de ceilalţi care au dat de carnet la Piteşti, este că celebrul cascador The Stig a primit şpagă ca să dea examenul la noi, nu invers, ca tot prostu’.

9. Ce zic ei: În Piteşti s-a născut cea mai mare parte din Cristi Minculescu.
*Ce spunem noi
: De când şi-a scos ficatul original şi şi-a pus altul, în Germania, Minculescu nu a rămas piteştean decât pe sfert…

10. Ce zic ei: Barajul Vidraru a fost inițial un zid făcut să-i oprească pe argeșeni să fugă în Ardeal.
*Ce spunem noi:
După ultimele declaraţii ale ardeleanului Ioan Rus, singurul motiv pentru care argeşenii ar fugi în acea parte de ţară ar fi pentru a-i demonstra, pe viu, ce înseamnă să fii golan.
 
11. Ce zic ei: La Câmpulung este atestat primul turnător din istorie, boierul Neacșu, care făcea cam ce-a făcut și Turcescu: își turna colegii pentru bani și șansa de a ajunge vreodată în manualul de istorie sau măcar de limba română.
*Ce spunem noi
: Între cei doi nu se poate face comparaţie. În timp ce boierul Neacşu, turnător sau nu, a lăsat istoriei o scrisoare ce reprezintă însăşi actul de naştere al limbii române scrise, boier Turcescu n-a lăsat decât un mesaj pe Facebook în care ne cerea bani de întreţinere. 

12. Ce zic ei: Câmpulung este atât de sărac încât cea mai nouă fotografie cu orașul este, de fapt, o pictură pe pânză din secolul XIX. 
*Ce spunem noi:
Informaţia este o dezinformare neruşinată. Cea mai nouă fotografie este, de fapt, o stampă  întruchipându-l pe fostul primar Călin Andrei dând cu mopul la Centrul de îngrijire Bamby.


13. Ce zic ei: Oamenii din Curtea de Argeș sunt atât de înapoiați încât, când trebuie să-și facă buletin, au nevoie și de o scrisoare de consimțire de la boierul locului, nu doar de la părinți.

*Ce spunem noi: Informaţia este una eronată. Deputatul Mircea Drăghici a invalidat necesitatea unei scrisori de consimţire, înlocuind-o cu o declaraţie pe proprie răspundere.


14. Ce zic ei: Oamenii din Pitești sunt atât de săraci, că nu-și permit nici măcar un Opel second, își iau Logan nou.
*Ce spunem noi
: Nu pentru că am fi săraci nu cumpărăm noi Opel, ci pentru că unul dintre capii reprezentanţei germane în România este Andreas Huber, finul lui Klaus Iohannis, iar piteştenii, după cum ştiţi, votează doar cu Ion Iliescu şi ai lui. 

15.Ce zic ei: Autostrada Pitești-București a fost construită pentru ca argeșenii să poată fugi repede când se rupe barajul Vidraru.
*Ce spunem noi:
Dar şi pentru ca bucureştenii să aibă pe unde să fugă atunci când se satură de oraşul lor prăfuit, poluat şi sufocat de atâtea fiţe pe metru pătrat.



Taguri: , , ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
2 aprilie 2020

AED 1,2023 +0.07 %
AUD 2,6946 +0.63 %
BRL 0,8412 -0.78 %
CAD 3,1285 +1.00 %
CHF 4,5682 +0.08 %
CNY 0,6221 +0.05 %
CZK 0,1759 -0.28 %
DKK 0,6468 +0.09 %
EGP 0,2804 +0.07 %
EUR 4,8288 +0.09 %
GBP 5,4966 +0.76 %
HRK 0,6328 +0.06 %
HUF 1,3438 +1.76 %
INR 0,0578 -1.37 %
JPY 4,1159 +0.38 %
KRW 0,3594 +0.25 %
MDL 0,2406 -0.46 %
MXN 0,183 -0.22 %
NOK 0,4275 +0.78 %
NZD 2,6324 +1.02 %
PLN 1,0553 +0.04 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0564 +0.89 %
SEK 0,4416 +0.20 %
THB 0,1338 -0.07 %
TRY 0,6623 -0.14 %
UAH 0,1605 +0.82 %
USD 4,4163 0.00 % -
XAU 225,8515 0.00 % -
XDR 6,0351 0.00 % -
ZAR 0,2415 0.00 % -

Mai mult
...
...
Anca Barbu, luptatoare si cautatoare...

Presa subţire cu dezinformare se ţine!

Aproape toate ştirile despre evenimentul secolului - Expo-Milano

Cadou de pensie pentru subprefectul Burnei: consulatul din Brunei!

Astrele care va prezice...

ÎPS Daniel acuză de iresponsabilitate pensionarul care a donat 21.000 de euro pentru un spital

Cele doua cuvinte – varianta BitPress.ro, cu politicieni (video)

Gerea, Miutescu si Postelnicescu se dueleaza in balade

Cum a ratat Semaca, in Letonia aflandu-se, podul de peste Rin si pe Venus din Milo!

Prefectul Gogu Davidescu s-a sinucis din cauza filmului Avatar