20 Apr 2019 | Vremea în : °C

Cum a ratat Semaca, in Letonia aflandu-se, podul de peste Rin si pe Venus din Milo!

Ioan Predica, zis si Semaca (sau mai bine spus Semaca, zis si Ioan Predica) s-a intors de curand din Letonia, acolo unde a participat, impreuna cu o delegatie a Consiliului Judetean Arges, la un schimb de experienta. Am aflat acest lucru de la colegi din PDL Arges, care erau foarte ingrijorati de faptul ca Semaca a venit cu toate degetele fracturate, inclusiv cele de la picioare, intrucat, nestiind sa vorbeasca nici boaba de engleza (si nici de romana, dupa cate am constatat), a fost nevoit sa comunice prin semne.

Fiind si director la ,,Imbunatatiri Funciare”, l-am intrebat pe domnul Ioan Predica daca i-a intrebat pe oficialii letoni cum fac ei imbunatatiri funciare pe Rin (chit ca fluviul nu trece prin Letonia, dar nu se stie niciodata cum isi schimba cursul!). ,,Chiar am fost un pic atent referitor la acest aspect, mai ales ca Letonia are foarte multe mlastini, pentru ca sunt foarte multe ploi, iar apa de la chiuveta este la fel ca cea din mlastini” ne-a raspuns Semaca.

Dar cum nu stia prea bine cum vine treaba asta cu Rinul si cu imbunatatirile funciare, a cotit-o putin spre... impresia artistica, expunandu-si impresiile de calatorie: ,,Am apreciat la ei ca din putinul pe care il au incearcat sa expuna la maxim, ca pe ceva deosebit, cum ar fi Dacia Logan. Tin foarte mult la putinul pe care il au si vor sa-i creeze o adevarata valoare, chiar daca n-o au.” (pentru adaptarea la gramatica limbii romane, apasati tasta 1!). 

Excursia in Letonia i-a oferit lui Semaca prilejul de a fi confirmat drept lider incontestabil. Acesta ne-a declarat, fericit la culme, ca delegatii straini au crezut ca el este seful delegatiei argesene si i-au spus ca s-a comportat ca un adevarat... demnitar. ,,Am dat dovada ca sunt un lider mare. Am fost cu domnul Valeriu Jinga, de mana cu mine a stat. Probabil ca m-au vazut mai mare cu un cap decat el si au zis ca sunt seful delegatiei. Chiar mi s-a spus: <Domnule Predica, v-ati comportat ca un adevarat demnitar>. Pentru ca au crezut ca eu sunt liderul, am primit din partea Consiliului Judetean de acolo un suvenir mai consistent: un suport de carti de vizita si un CD pe care cred ca sunt toate localitatile, toate castele si tot ce au ei mai frumos” ne-a marturisit Predica, cel care i-a umilit, practic, pe colegii sai de delegatie si de partid precum Florin Fratica (primar Bradu), Costel Balea (primar Oarja) si Ion Naftanaila (primar Albestii de Muscel). Cum cei trei nu aveau figuri de... demnitari, ca Semaca, probabil ca au fost confundati cu niste... benzinari de ultima speta.

La finalul discutiei noastre, l-am intrebat pe domnul Predica daca a vizitat, in peregrinarile sale prin capitala Letona, podul de peste Rin, insa acesta ne-a marturisit ca... nu a avut timp. ,,Nu am vizitat podul de pe Rin, pentru ca nu am avut timp. Ne-au intrebat in ultima zi ce am tine neaparat sa vizitam si am spus ca orasul vechi” ne-a declarat domnul director. Pai daca este vorba despre orasul vechi, atunci nu aveam cum sa nu-l intrebam daca a vizitat-o pe Venus din Milo, ca doar se vedea fix de pe Podul de peste Rin, chiar daca, biata de ea, este expusa tocmai la Muzeul Luvru. ,,Nici pe Venus din Milo n-am vazut-o pentru ca, v-am spus, am avut putin timp la dispozitie si am vizitat si noi tot ce am putut” s-a scuzat acesta.

Lasati, domnule Predica, poate data viitoare aveti ceva mai mult timp la dispozitie, mai ales ca nu este permis sa mergi la Riga si sa nu vizitezi macar turnul din Pisa, marele zid chinezesc sau pe deja celebrii Riga Crypto si Lapona Enigel.



Taguri:
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Momentan nu există recomandări bazate pe conținutul acestui articol. Trimite tu un articol pe această temă.
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
19 aprilie 2019

AED 1,1523 +0.01 %
AUD 3,0277 -0.06 %
BRL 1,0778 +0.30 %
CAD 3,1661 +0.02 %
CHF 4,1761 -0.21 %
CNY 0,6313 +0.05 %
CZK 0,1853 -0.05 %
DKK 0,6376 -0.03 %
EGP 0,2461 -0.12 %
EUR 4,7607 -0.03 %
GBP 5,5053 -0.03 %
HRK 0,6407 +0.05 %
HUF 1,4879 +0.07 %
INR 0,061 +0.33 %
JPY 3,7834 +0.04 %
KRW 0,3723 +0.11 %
MDL 0,2362 +0.30 %
MXN 0,2254 +0.58 %
NOK 0,4979 +0.42 %
NZD 2,8313 -0.11 %
PLN 1,1125 0.00 % -
RSD 0,0403 0.00 % -
RUB 0,0662 +0.15 %
SEK 0,4552 +0.22 %
THB 0,133 0.00 % -
TRY 0,7313 +0.51 %
UAH 0,158 +0.13 %
USD 4,2327 0.00 % -
XAU 173,5601 0.00 % -
XDR 5,8721 0.00 % -
ZAR 0,3009 0.00 % -

Mai mult
...
...
Anca Barbu, luptatoare si cautatoare...

Presa subţire cu dezinformare se ţine!

Aproape toate ştirile despre evenimentul secolului - Expo-Milano

Cadou de pensie pentru subprefectul Burnei: consulatul din Brunei!

Astrele care va prezice...

ÎPS Daniel acuză de iresponsabilitate pensionarul care a donat 21.000 de euro pentru un spital

Cele doua cuvinte – varianta BitPress.ro, cu politicieni (video)

Gerea, Miutescu si Postelnicescu se dueleaza in balade

Cum a ratat Semaca, in Letonia aflandu-se, podul de peste Rin si pe Venus din Milo!

Prefectul Gogu Davidescu s-a sinucis din cauza filmului Avatar