16 Jul 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Fenomenul Colectiv - 10 tipuri de părerologi

Fenomenul Colectiv - 10 tipuri de părerologi

Un top subiectiv, care suportă îmbunătăţiri şi upgrade-uri permanente...

1.Blazaţii
Ei au mai trecut prin asta, ştiu că sistemul este întotdeauna mai puternic decât poporul, că poporul e uşor de manipulat –istoria a dovedit-o - şi că totul va fi aruncat în derizoriu, confiscat, denaturat, confecţionat, distorsionat, bruiat... Nu creditează cu nimic nici actuala generaţie, dar fac apel, aşa, pentru că sunt băieţi buni şi au în spate o lovitură de stat şi o mineriadă, să se profite de această... fereastră de oportunitate care se va închide cât de curând.

2.Înţelepţii
Ei se menţin la distanţă de bruiajul străzii, de clocotul emoţional, pentru că numai din afară, de pe margine sau de undeva de sus poţi avea o viziune de ansamblu, poţi vedea lucrurile în toată complexitatea lor, poţi face raţional sau cel mai aproape de adevăr autopsia pe societatea românească. Ei ştiu că istoria se repetă şi, în consecinţă, finalitatea este una previzibilă. Însă, de la distanţa, să judeci lucrurile cu toate conexiunile creierului la maximum, dar cu sufletul amputat, nu ştiu îţi validează judecăţile de valoare. Pentru că ceea ce se întâmplă acum în stradă ţine în special de sufletul alienat al poporului român, ţine exclusiv de emoţie, iar puterea emoţiilor poate răsturna, uneori – rareori, ce-i drept – chiar şi o raţiune impecabilă.

3.Flegmaticii
Vorbesc uşor graseiat, la turaţie mai lentă, în ritm cu propriul creier, punctează din două în două propoziţii şi apoi fac o pauză de expresie. Ei ştiu cel mai bine, ei au cele mai bune surse, ei fac cele mai performante conexiuni logice şi au cele mai revelatoare intuiţii. Oricine crede altceva ori e prost, ori e rău-intenţionat, ori e plătit. În general sunt sceptici, îşi exprimă în permanenţă rezerve, folosesc din abundenţă stereotipurile ,,din punctul meu de vedere”, mă îndoiesc că...”, ,,fireşte că...”, ,,desigur că...”, ,,fără doar şi poate…”. Şi, fireşte, dacă se înşeală este nu pentru că au avut o eroare de logică, ci pentru că altceva, absolut neprevăzut şi miraculos, a schimbat datele problemei.

4.Hoitarii
Reprezintă cea mai otrăvitoare categorie din spaţiul media. Ei sunt oligofrenii care s-au dus cu camerele la Institutul de Medicină Legală să întrebe părinţii ce tocmai identificaseră trupurile arse ale propriilor copii: ,,Cum vă simţiţi?”. Ei dau pe post pozele cu trupurile copiilor ălora, foarte puţin blurate, pentru a fi măcar la graniţa legii. Fac colaje dramatice cu o melodii de jale pe fundal, de parcă tragedia în sine ar trebui umflată cumva, ca şi cum 32 de morţi, în sine, ar fi prea puţin… Ei sunt scârbele alea care se prostituează în loc să-şi facă meseria, plâng cu lacrimi de crocodil şi speculează tragedia unor familii îndurerate în numele ratingului, atentează în cel mai grosolan şi mitocănesc mod la demnitatea umană, învârtind un inutil cuţin în rană. Le invită în studio pe Gabi Luncă sau pe mama lui Mitoşeru, să-şi dea ochii peste cap şi să spună, ,,Aoleu, mamă, pe vremea mea…”. Ei sunt ipocriţii care, sub pretextul unui teledon – binevenit, de altfel – mai spală un puşcăriaş notoriu, mai pupă în fund câte un manelist sau câte un personaj care nu are nicio legătură cu modelele pe care societatea doreşte să le vadă promovate în spaţiul public. Altele decât scursurile care au făcut gaură în canapelele lui Capatos, Măruţă, Gherghe şi Ionescu.

5.Manipulatorii
Ei sunt cei care au agenda făcută... pe bani. Ştiu ce trebuie să dezinformeze şi o fac fie grosolan, fie mai subtil, direct proporţional sau invers proporţional cu nivelul de inteligenţă şi lipsa de conştiinţă. Îi miroşi după modul în care încearcă să divagheze de la subiect şi să introducă un altul, nou, ca nuca în perete, după cum evită să dea răspunsuri pe un subiect incomod, după cum încearcă să te convingă, brutal, de validitatea afirmaţiilor lor şi după intoleranţa faţă de opiniile contrare. Dar, cel mai adesea, îi recunoşti după inepţiile emise, lipsa de argumente şi ruperile de logică. 

6.Nevinovaţii
Lor nu le poţi cere mai mult. Pur şi simplu capul nu îi duce decât din punctul A şi până în punctul B. De altfel, nici nu e bine să intri cu ei în dialog, pentru că logica este un termen cu care creierul lor nu operează.

7.Tatoii
Ei sunt cei care au o opinie absolut avizată despre absolut orice, de la normele PSI, la substanţele cancerigene din pateul cu ciuperci şi radiaţiile cu iod radioactiv. Ei sunt cei care sunt chemaţi atunci când jurnaliştii nu au cu cine să umple masa şi spaţiul de emisie şi cei pentru care telespectatorii mută, constant, postul. 

8.Idealiştii
Sunt mai enervanţi, un pic, decât scepticii. Pentru lipsa de pragmatism şi modul absolut nepractic în care văd lucrurile. Vorbesc cu înflăcărare despre idealuri, despre principii, despre morală, dar când e vorba să pună în practică ceea ce enunţă la nivel de bla-bla, dau înapoi, că să mai vorbim puţin, să mai cumpănim… Vor schimbarea din toţi ficaţii, dar la alţii, ei sunt absolut în regulă, şi nici morţi nu ar pune mâna pe hârtie şi pix pentru a închega un plan coerent de atingere a unor obiective concrete şi realizabile. 

9.Conspiraţioniştii
Văd la tot pasul aranjamente secrete, jocuri de culise, interese obscure… Mafia, politica, masonii şi serviciile îşi bagă nasul în tot şi în toate, mai ales în treburile lor, care sunt persoane importante. Pentru că dacă nu ar fi împiedicaţi, ar putea demonstra şi că în Bucegi e un tunel secret şi că acolo au ascuns securiştii, după Revoluţie, banii ţării. 

10.Semi-pupincuriştii
Nu sunt încă decişi dacă să fie sau nu vehemenţi, să-şi spună punctul de vedere până la capăt. Ar mai pupa, puţin, politicienii pe creştet, că vin bani şi de acolo, dar n-ar vrea să fie înjuraţi nici pe stradă, că nu au coloană oficială ca Oprea… Aşa că o mermelesc şi pozează în echidistanţi şi echilibraţi. Pare a fi cea mai safe atitudine. 

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:

Nici susținătorii PSD nu se lasă. Aceștia lansează avertismente în on-line și spun că... ,,avem autocare destule, venim peste voi!".

Iulia Badulescu

AbsolutTV se închide

Televiziunea oferea un loc de muncă multor tineri fie la început de drum, fie deja consacrați.

Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
16 iulie 2019

AED 1,1469 +0.42 %
AUD 2,9618 +0.36 %
BRL 1,1219 +0.05 %
CAD 3,2269 +0.20 %
CHF 4,2801 +0.23 %
CNY 0,6127 +0.41 %
CZK 0,1851 +0.16 %
DKK 0,6339 +0.02 %
EGP 0,2539 +0.63 %
EUR 4,734 +0.04 %
GBP 5,2448 -0.47 %
HRK 0,6405 +0.08 %
HUF 1,4542 +0.12 %
INR 0,0614 +0.33 %
JPY 3,9037 +0.35 %
KRW 0,3575 +0.48 %
MDL 0,2368 0.00 % -
MXN 0,2222 +0.32 %
NOK 0,4924 +0.12 %
NZD 2,8326 +0.36 %
PLN 1,1115 +0.20 %
RSD 0,0402 0.00 % -
RUB 0,0671 +0.30 %
SEK 0,4494 +0.31 %
THB 0,1364 +0.37 %
TRY 0,7371 +0.37 %
UAH 0,1626 -0.18 %
USD 4,2129 0.00 % -
XAU 191,7344 0.00 % -
XDR 5,8235 0.00 % -
ZAR 0,3038 0.00 % -

Mai mult
...
...
Anca Barbu, luptatoare si cautatoare...

Presa subţire cu dezinformare se ţine!

Aproape toate ştirile despre evenimentul secolului - Expo-Milano

Cadou de pensie pentru subprefectul Burnei: consulatul din Brunei!

Astrele care va prezice...

ÎPS Daniel acuză de iresponsabilitate pensionarul care a donat 21.000 de euro pentru un spital

Cele doua cuvinte – varianta BitPress.ro, cu politicieni (video)

Gerea, Miutescu si Postelnicescu se dueleaza in balade

Cum a ratat Semaca, in Letonia aflandu-se, podul de peste Rin si pe Venus din Milo!

Prefectul Gogu Davidescu s-a sinucis din cauza filmului Avatar