10 Apr 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Membrii PSD, în era tehnologiei: după ce vor primi card electronic, vor fi microcipaţi!

Membrii PSD, în era tehnologiei: după ce vor primi card electronic, vor fi microcipaţi!

Membrii PSD Argeş vor beneficia, în perioada următoare, de card electronic. Pe acesta vor fi trecute următoarele date: starea de sănătate a inimii pentru a testa rezistenţa la vizitele inopinate ale mascaţilor, veniturile obţinute din salariu, comisioane sau ajutor social, precum şi postul la stat vizat şi beneficiul pe care membrul social-democrat este dispus să-l întoarcă partidului, în cazul ocupării unei funcţii publice.

Tot pe aceste carduri vor fi virate, în perioada electorală, stimulente financiare adecvate, prime de success sau sporuri de ruşine, după caz.

Pentru la anul, conducerea PSD intenţionează să microcipeze toţi membrii de partid, pentru creşterea sentimentului de adeziune şi a mândriei de a fi social-democrat. În microcip vor fi introduse şi informaţii precum programul de guvernare, ca să nu-l mai ştie doar domnul Liviu Dragnea, dar şi grila cu canale TV recomandată de către partid.

La alegere, aceştia vor putea fi şi crotaliaţi, având la dispoziţie o gamă largă de cleşti universali de prins în urechi, dar nu din plastic, ca la animale, ci din materiale preţioase, pentru cei cu dare de mână, sau imitaţii ale acestora. 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
9 aprilie 2020

AED 1,2075 -0.28 %
AUD 2,7631 +1.01 %
BRL 0,8656 +1.64 %
CAD 3,1585 -0.43 %
CHF 4,5746 -0.11 %
CNY 0,6283 -0.19 %
CZK 0,1794 +1.01 %
DKK 0,6467 -0.15 %
EGP 0,2816 -0.28 %
EUR 4,8278 -0.12 %
GBP 5,5115 +0.51 %
HRK 0,6337 0.00 % -
HUF 1,3621 +0.93 %
INR 0,0581 -0.34 %
JPY 4,0758 -0.28 %
KRW 0,3639 -0.25 %
MDL 0,2398 +0.21 %
MXN 0,1863 +2.70 %
NOK 0,4346 +0.72 %
NZD 2,6671 +0.56 %
PLN 1,0616 -0.53 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0598 +1.87 %
SEK 0,4421 +0.25 %
THB 0,1352 -0.29 %
TRY 0,6595 +0.87 %
UAH 0,1626 -0.25 %
USD 4,4355 0.00 % -
XAU 237,0045 0.00 % -
XDR 6,0485 0.00 % -
ZAR 0,2462 0.00 % -

Mai mult
...
...
Anca Barbu, luptatoare si cautatoare...

Presa subţire cu dezinformare se ţine!

Aproape toate ştirile despre evenimentul secolului - Expo-Milano

Cadou de pensie pentru subprefectul Burnei: consulatul din Brunei!

Astrele care va prezice...

ÎPS Daniel acuză de iresponsabilitate pensionarul care a donat 21.000 de euro pentru un spital

Cele doua cuvinte – varianta BitPress.ro, cu politicieni (video)

Gerea, Miutescu si Postelnicescu se dueleaza in balade

Cum a ratat Semaca, in Letonia aflandu-se, podul de peste Rin si pe Venus din Milo!

Prefectul Gogu Davidescu s-a sinucis din cauza filmului Avatar