22 Oct 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Nominalizări pentru Premiile HoţCar. Află care sunt cei mai mari figuranţi în roluri (aproape) principale!

Nominalizări pentru Premiile HoţCar. Află care sunt cei mai mari figuranţi în roluri (aproape) principale!

Aşa cum an de an, pe vremea aceasta, Academia americană de film anunţă nominalizările pentru Premiile Oscar, era firesc ca şi noi, în România, să facem nominalizările HoţCar pentru cel mai bun film românesc în care nu se mănâncă ciorbă. Iată care au fost peliculele nominalizate anul acesta de către juriul nostru corupt!

Nominalizările pentru cea mai bună regie

*Alina Gorghiu, pentru filmul autobiografic,,Cum să îngropi un partid”

Filmul se află sub semnul unicităţii întrucât, până la Alina Gorghiu, falimentările de partid erau apanajul bărbaţilor-regizori sau simplilor sforari. Alina, însă, un regizor ambiţios, care vine din valul noii avangarde, a reuşit în timp record să toarne acest film şi să-l arunce la groapa de gunoi a cinematografiei.

*Georgică Soroş, pentru filmul ,,Frumoşi, tineri şi remuneraţi”

Este unul dintre puţinii regizori care reuşeşte să orchestreze filme în care figuranţii joacă fără să fie plătiţi, remuneraţi fiind doar actorii din rolurile principale şi câinii acestora.

 

Nominalizările pentru cel mai bun film porno

*Liviu Dragnea, pentru filmul ,,Cum am mufat statul de drept”

Cu o experienţă vastă în pornografia politică, Liviu Dragnea a dat şi anul acesta lovitura pe piaţa de profil, cu cea mai hard peliculă a carierei sale. Cea mai reuşită scenă de sex este una de sclavie, în care personajul colectiv PSD se lasă biciuit la latexul gol. La fel de impresionante sunt şi cele două actriţe porno, Amnistia şi Graţierea, protagonistele celei mai dure scene de sex în grup. Succesul peliculei este explicabil şi datorită faptului că Dragnea a fost inspirat inclusiv de evenimentele din viaţa personală, trecând relativ recent de la milfa Bombonica, la nurii adolescentini ai junei Irina, cu 30 de ani mai mică decât hamsterul de sub nasul său. Filmul rulează pe marile bulevarde din întreaga ţară, chiar şi pe cele din Teleorman.

*Codrin Ştefănescu, pentru filmul ,,O (s)labă tristă”

Pentru modul în care o freacă, la rece, în fiecare seară la Antena3, fără abnegaţie sau ruşine, ca un bătrân libidinos care are fantezii cu propria pensie.

 

Nominalizările pentru cel mai bun actor într-un rol principal

*Sebastian Ghiţă, în filmul de spionaj ,,Amor secret în foi de viţă”

Acţiunea are loc într-o vie (simbol al simţurilor amorţite), acolo unde se consumă un amor interzis, trăit cu intensitate de către actorii principali Ghiţă şi Luluţa. Aşa cum este şi în viaţă, bărbaţii cedează mai repede, aşa că Ghiţă, pentru a-şi salva pielea, deconspiră această dragoste nevinovată şi loveşte în femeia care, pentru prima oară, l-a făcut să se simtă viu (până la ea experimentând acest sentiment profund doar cu banii). Filmul a fost realizat cu buget redus şi a fost difuzat la postul OnaniaTV.

*Klaus Iohannis, în filmul ,,Învierea morţilor vii”

Tânărul sas Iohannis se trezeşte, după un somn îndelungat, într-o ţară care nu-l mai iubeşte. Filmul urmăreşte încercările eroului de a-şi regăsi popularitatea pierdută, trecând prin probe iniţiatice crunte, de la băi de mulţime, la discursuri mai lungi de zece cuvinte. Finalul este unul imprevizibil, potrivit, mai degrabă, unei comedii negre, decât unei drame de tot râsul.

 

Nominalizările pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal

*Gabriela Vrânceanu Fi Rea Pandele, în filmul ,,Doamna şi bagabonţii”

Aparent doar o gospodină plină de ambiţii şi mamă de copii, actriţa surprinde prin tenacitatea cu care a reuşit să pătrundă într-o lume în care ,,bagabonţii” fac legea, iar femeile se mulţumesc doar cu meritul de a sta în spatele bărbaţilor puternici. Spre deosebire de Elena Udrea, care îşi foloseşte toate armele ce ţin de senzualitatea unei femei, Gabriela recurge la acea Ana Pauker care zace în ADN-ul său, apariţiile sale cu cască şi lopată ajungând să-i sperie pe bucureşteni mai abitir decât viscolul şi zăpada.

*Sevil Shhaideh, în filmul ,,Haremul”

Supusă şi robotitoare, Sevil Shhaideh aduce acel parfum oriental care lipsea cinematografiei româneşti, mai ales de când s-a terminat filmul ,,Suleyman Magnificul”. Aceasta impresionează prin simplitatea şi naturaleţea sa, dar mai ales prin docilitatea şi resemnarea cu care îşi acceptă rolul şi misiunea.

 

Nominalizările pentru cel mai bun actor într-un rol secundar

*Victor Ciorbea, în filmul ,,Curpătorul”

Acţiunea are loc într-o realitate dioptrică, în care un funcţionăraş blazat face eforturi supraomeneşti pentru a-şi menţine slujba măruntă, dobândită printr-un noroc providenţial. Atmosfera kafkiană face toţi banii, ca şi scena repetată în mod obsedant, în care funcţionarul trebuie să pupe multe funduri pentru a-şi îndeplini visul secret: acela de a face o operaţie de îndreptare a sufletului său strâmb, singurul lucru diform care îi deranjează cu adevărat pe cei care îl privesc.

*Victor Ponta, în filmul ,,Mărire, decădere şi Facebook”

Acţiunea filmului se desfăşoară în jurul unui partid măreţ, care îşi devorează liderii. Victor Ponta este unul dintre cei care cunosc mărirea, apoi o decădere accelerată, pentru a fi exilat, într-un final, pe Facebook, de unde face glume proaste şi moare în anonimat. Filmul, realizat cu buget aproape inexistent, rulează doar în on-line şi, câte un episod sporadic, la televiziunea OnaniaTv.

 

Nominalizările pentru cea mai bună actriţa într-un rol secundar

*Raluca Turcan, în filmul ,,Titanic”

Blondă, ravisantă şi la bordul unei nave prea mari pentru constituţia sa firavă, Raluca Turcan reuşeşte ceea ce antecesoarea sa nu a reuşit pe deplin: scufundarea unui mare partid politic. Rolul ei este, fireşte, unul decorativ, rol împărtăţit, de altfel, de către toţi membrii partidului scufundat, care, prin pasivitatea lor, asistă resemnaţi la iminentul final.

*Elena Udrea, în filmul ,,Amor în raclă”

Deşi nu i s-au mai acordat demult roluri principale, Elena Udrea reuşeşte să strălucească până şi din postura de actriţă într-un rol secundar. De data aceasta, Elena întruchipează o femeie uşoară care, trecând prin încercările vieţii, are revelaţii ce o duc brusc şi fără niciun avertisment în braţele Domnului. Dar şi ale domnului... cu muşchi, noul ei iubit, cu care apare inclusiv la biserică, făcându-şi cruci largi. Impresionează versatilitatea şi uşurinţa (sau uşurătatea) cu care trece de la decolteuri adânci, la cap acoperit, ceea ce i-a făcut pe criticii de film să declare că Elena este un fel de Smeagol bipolar, dar ceva mai frumos, totuşi.

 

Nominalizările pentru cel mai bun actor secundar într-un rol principal

*Sorin Grindeanu, în filmul ,,Toţi oamenii preşedintelui”

Ar fi putut fi eroul principal al filmului în care joacă, însă în spatele său se află, într-un mod care frizează absurdul, o mustaţă. O mustaţă care îngenunchează oameni cu funcţii mari şi care este, periată, rând pe rând, de către toţi cei care se află la cheremul ei. Oameni mari transformaţi în oameni mici, oameni mici în rol de oameni mari, toate acestea într-o tragi-comedie cu buget imens şi care îl costă pe fiecare spectator în parte.

 

Cel mai bun lungmetraj de animaţie

*Filmul animat ,,Pinochio”, pentru campania electorală din 2016.

*Animaţia ,,Ali Baba şi cei 70 de hoţi reloaded” care, spre deosebire de prima parte, nu a schimbat decât hoţii. În rest, scenariul se repetă la infinit: cineva ne fură cu bestialitate, deranjat fiind, sporadic, de proteste anemice.

 

Cel mai bun décor

*Decorul din casa soţilor Pandele, din care lipseşte doar carpeta ,,Răpirea din serai” şi bibeloul peşte de pe plasmă.

*Decorul oraşelor din România, imediat ce ninge mai mult de câteva ore.

 

Cel mai bun montaj

*Lovitura de stat din 1989, pe care tovarăşul Ion Iliescu a montat-o magistral sub formă de Revoluţie. 

*Clasa politică din România, care ne-a montat pe toţi unii împotriva altora. Pentru exemplificare, ascultaţi melodia de mare angajament satiric ,,Ne ucide ea (amnistia)” .

 

Cea mai bună coloană sonoră

Călin Popescu Tăriceanu. Coloana sa s-a înconvoiat atât de tare pentru menţinerea la putere, încât a devenit sonoră.

 

Cele mai bune efecte vizuale

Acestea au fost oferite de către televiziunile din România, care pot transforma manifestaţii de 30.000 de persoane, în manifestaţii de 300 de persoane. Şi invers, funcţie de interes.

 

Cel mai bun machiaj

*Înaltpreasfinţitul Daniel. După ce a fost gletuit bine cu fond de ten de către servicii, nici nu realizezi că ar putea fi altceva decât un om al Domnului. Foamea de bani ce-l mai dă de gol, din când în când.

 

 Cel mai bun lungtmetraj de ficţiune

*Programul de guvernare al PSD

*Ficţiunile pe care preşedintele Klaus Iohannis încearcă să le creeze, pentru a avea, din nou, Guvernul său.

 

Cele mai bune costume

*Cele ale ONG-iştilor plătiţi, costumaţi în tineri frumoşi şi liberi.

*Costumul de deszăpezire al doamnei Gabriela Vrânceanu Fi Rea Pandele

 

Cea mai bună imagine

*Imaginea despre sine a lui Crin Antonescu.

 

P.S.: Te-ai săturat de pamflet? Citeşte Ancheta! Nu te-ai săturat? Atunci citeşte Ancheta!



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
21 octombrie 2019

AED 1,1599 -0.29 %
AUD 2,9314 +0.38 %
BRL 1,0362 +0.94 %
CAD 3,2512 -0.04 %
CHF 4,326 +0.04 %
CNY 0,6024 -0.15 %
CZK 0,1857 +0.22 %
DKK 0,637 +0.06 %
EGP 0,2629 0.00 % -
EUR 4,7592 +0.08 %
GBP 5,5323 +0.36 %
HRK 0,6399 +0.13 %
HUF 1,4413 +0.23 %
INR 0,0602 +0.17 %
JPY 3,9243 -0.19 %
KRW 0,3637 +0.44 %
MDL 0,2457 -0.04 %
MXN 0,223 +0.22 %
NOK 0,4671 +0.43 %
NZD 2,7326 +0.42 %
PLN 1,1119 +0.18 %
RSD 0,0405 +0.25 %
RUB 0,0669 +0.15 %
SEK 0,4432 +0.43 %
THB 0,1408 -0.21 %
TRY 0,7329 -0.65 %
UAH 0,1707 -0.06 %
USD 4,2607 0.00 % -
XAU 204,2784 0.00 % -
XDR 5,8777 0.00 % -
ZAR 0,2887 0.00 % -

Mai mult
...
...
Anca Barbu, luptatoare si cautatoare...

Presa subţire cu dezinformare se ţine!

Aproape toate ştirile despre evenimentul secolului - Expo-Milano

Cadou de pensie pentru subprefectul Burnei: consulatul din Brunei!

Astrele care va prezice...

ÎPS Daniel acuză de iresponsabilitate pensionarul care a donat 21.000 de euro pentru un spital

Cele doua cuvinte – varianta BitPress.ro, cu politicieni (video)

Gerea, Miutescu si Postelnicescu se dueleaza in balade

Cum a ratat Semaca, in Letonia aflandu-se, podul de peste Rin si pe Venus din Milo!

Prefectul Gogu Davidescu s-a sinucis din cauza filmului Avatar