|
Podcast
Romania, prin ochii Sanzianei Schoenfelder
24-02-2010
Cinci ani in Germania iti pot schimba radical viziunea asupra vietii, dar si asupra tarii din care ai plecat. Este si cazul Sanzianei Schoenfelder, invitata Denisei Popescu la emisiunea ,,Arta perspectivei – Aspiratii si mentalitati”. Sanziana este pitesteanca, actualmente rezidenta in Germania. A ajuns acolo ca si voluntar, intr-un camin cu 300 de persoane cu handicap sever fizic si psihic, prilej cu care a realizat diferenta covarsitoare intre atitudinea pe care o au germanii fata de astfel de persoane si cea pe care o au romanii. Revenirea pentru scurt timp in Romania, insa, i-a lasat un gust cam amar. Poate si unde a coincis cu Congresul PSD... ,,Sotul meu nu ar fi putut intelege nimic din congresul PSD. Cred ca nici nu trebuia sa stie limba romana pentru a face observatii cu privire la eveniment. Eu nu am inteles programul, obiectivele partidului, ci doar cine se afla in spatele candidatilor” a declarat Sanziana. Mai mult, ,,nu pot intelege ceea ce se intampla in televiziunea noastra, de la emisiuni de divertisment in spatele carora nu gasesc niciun concept, o schema, o structura, pana la stiri care nu au valoare pentru o natiune. Iar nu inteleg de ce oamenii se uita cu disperare la televizor. Asta e sentimentul pe care il am” sustine Sanziana. Dar va lasam pe dumneavoastra sa descoperiti mai multe, in interviul spumos realizat de catre poeta Denisa Popescu!
Mireasa PSD nu a fost virgina in ziua votului
16-02-2010
Corneliu Oprescu, primarul de la Cateasca, a declarat la Congresul PSD ca Geoana si-a cam bagat picioarele in toata munca lor. ,,Mireasa PSD”, asa cum il numea nea Costica Nicolescu pe candidatul social-democrat la presedintia Romaniai, nu a fost tocmai virgina in ziua votului, trecand cu cateva nopti inainte prin cearsafurile lui Sorin Ovidiu Vantu. ,,Toti primarii din Arges au muncit ca dumneavoastra sa iesiti presedinte. Dar n-am crezut niciodata, nici eu si nici familia mea care n-a dormit toata noaptea urmarindu-va pe dumneavoastra ce spuneti la intalnirea aceea stiti cu cine, n-am crezut ca PSD nu va ajunge la conducerea tarii” a declarat primarul de la Cateasca, dand clar de inteles ca nu-i va mai acorda votul lui Geoana.
Geoana a cedat fomistilor din PSD!
16-02-2010
PSD nu trebuia sa intre la guvernare, crede fostul prefect Marcel Proca. Acesta l-a acuzat pe Geoana ca a cedat presiunilor din teritoriu, din partea celor care pofteau nechibzuit la ciolan. Mai mult, dupa ce ca s-a ajuns la guvernare ca atas al PDL, PSD nu a fost in stare nici macar sa-si desemneze ministri pe masura, mai spune Proca. In plus, vicepresedintele social-democrat l-a criticat pe Geoana ca merge inainte tot cu echipa care i-a fost alaturi in campanie si cu care a pierdut.
Ponta, un discurs cu poante
16-02-2010
Prezent in Arges la Conferinta de desemnare a delegatilor PSD la Congresul de alegeri, Victor Ponta, unul dintre candidatii la presedintie, nu s-a abtinut la... poante. Discurs misto, antrenant, indelung aplaudat, numai ca Ponta nu l-a uitat pe ,,prietenul” sau Vanghelie, demonstrand ca nu ar putea face echipa cu personaje care ii stau in gat. Geoana a avut intelepciunea sa inghita in sec jignirile lui Iliescu, de dragul unitatii partidului. Ponta, insa, a demonstrat ca s-ar dispensa de voturile numeroase aduse de semi-analfabetul PSD, ceea ce, stim si noi, o fi bine, n-o fi bine?...
Poporul PSD si ,,Gogl"!
16-02-2010
Avem si noi un Vanghelie in Arges! Ce-i drept, nu unul semianalfabet, ci doar unul care are probleme cu limba engleza, ceea ce este scuzabil, tinand cont de varsta inaintata a omului. Pe acest Vanghelie 2 l-am gasit la Conferinta PSD Arges: e un simplu membru de partid, care combate bine si care se documenteaza pe masura pe... ,,Gogl”. ,,Am urmarit pe Gogl, in SUA, Canada si in alte parti...” a declarat batranul social-democrat, spre amuzamentul intregii sali. Ce-i drept, daca am fi intrebat primarii PSD daca au auzit de acest ,,Gogl”, pun pariu ca jumatate dintre ei ar fi ridicat din umeri.
Pendiuc, catre Geoana: De ce-ai fost ma, la Vantu?!
16-02-2010
Primarul Tudor Pendiuc a fost unul dintre cei care au muncit pe branci pentru campania lui Mircea Geoana. Ca atare, nu a ezitat sa-l intrebe direct pe ,,Prostanac”, la Congresul PSD Arges: de ce-ai fost ma, la Vantu? Majoritatea pesedistilor cred ca acea gafa, plus prestatia lamentabila a lui Geoana de la confruntarea cu Basescu, au facut diferenta la vot. Comportamentul lui Geoana, insa, ramane in continuare invaluit in mister, intrucat acesta refuza sa devoaleze motivele care l-au determinat sa actioneze in acest mod.
Nu vrem pe listeeee!
16-02-2010
Primarul Pitestiului, Tudor Pendiuc este extrem de nemultumit ca echipa de conducere a PSD va fi desemnata prin vot pe lista. De ce este nemultumit? Pentru ca ar candida si el, dar nu poate sa o faca nici pe lista lui Mircea Geoana, pentru ca nu vrea sa intre in Clubul ,,Prostanacilor”, si nici pe lista lui Ponta, intrucat considera ca mai are de crescut. Sa stea in stand-by, nici asta nu-i convine... Insa, asa cum am vazut ca a sunat discursul acestuia, ar prefera sa renunte si la candidatura si la tot, si sa-i lase pe Geoana si ai lui sa-si faca mendrele!
Deci, domnule Geoana, cand va lepadati de Vanghelie?
16-02-2010
Poporul PSD Arges este grabnic doritoriu de varsare de sange. Au vrut sa-l linseze pe Geoana pentru vizita la Vantu, dar i-a impiedicat nea Costica Nicolescu. Daca nu au putut sa-l inhate pe Geoana, le-a picat pe Vanghelie: ,,Sa dispara!!!” ,,Lamurim si acest aspect!” - a declarat in doua randuri Geoana, in discursul sau, dar a fost intr-atat de diplomat incat s-a facut ca uita a lamuri subiectul. Iar poporul PSD Arges a ramas la fel de nelamurit, si in privinta vizitei la Vantu, dar si in cea a prezentei lui Vanghelie in echipa de conducere.
Nicolescu ii sfatuieste pe pesedisti sa aiba rabdare pana la desecretizarea dosarului Vantu
16-02-2010
Vizita lui Mircea Geoana la Sorin Ovidiu Vantu a ajuns un subiect mai invaluit de mister decat rapirea jurnalistilor romani. Un subiect care va fi... desecretizat peste ani si ani, da sa inteleaga Constantin Nicolescu, presedintele PSD Arges, care ii sfatuieste pe pesedisti sa se abtina de la a-l jigni pe Geoana. ,,Timpul mai trece, mai aduce informatie si multe alte elemente care te fac sa regreti ca ai avut o anumita abordare care a jignit” a declarat Nicolescu. Sa intelegem ca nenea Costica a aflat ce a fost in capul lui Geoana in acea noapte fatidica?! In cazul acesta, oferim recompensa tuturor celor care ar putea oferi informatii, inainte de a fi desecretizat dosarul Vantu.
Severin si (extra)ordinarele lucruri din PSD
16-02-2010
Prezent la Pitesti, Adrian Severin a facut o scurta analiza a PSD, asa cum s-a prezentat el la ultimele runde de alegeri. N-a fost nimic extraordinar ce s-a intamplat, spunea Severin, partidele pierd si castiga in permanenta alegerile, iar PSD va pierde si va castiga deopotriva in continuare. Insa ceea ce este extraordinar, spune Severin, este cum poti pierde niste alegeri cand ai alaturi de tine majoritatea fortelor politice, mass-media, societatea civila si scarba romanilor pentru Basescu si PDL. Si cu toate acestea, cat de extraordinar este sa pierzi intr-un mod atat de... (extra)ordinar!
Diaconescu strange din dinti la fel ca Geoana
16-02-2010
,,Am strans din dinti si am preferat sa fiu considerat sa fiu considerat slab, pentru ca am considerat ca nu trebuie sa-ti jignesti colegii, indiferent daca la un moment dat doresti sa-ti impui proiectul” a declarat Cristian Diaconescu, in fata pesedistilor argeseni. Ascultandu-l, am avut impresia, pentru o clipa, ca il aud pe Mircea Geoana, care si el declara deseori ca a strans din dinti de era sa-i trosneasca maselele, mai ales atunci cand Iliescu l-a facut ,,Prostanac”, fiind nevoit sa poarte stampila asta toata viata.
,,Draga Crin, esti parfumul cel mai fin!”
28-10-2009
Pentru cei care ati ratat evolutia lui Crin Antonescu de marti (27 octombrie), de la Casa Sindicatelor din Pitesti, va redam in integralitate discursul sau si al colegilor Mircea Diaconu, Ludovic Orban si Varujan Vosganian. Discursurile sunt cu dedicatie speciala pentru Mircea Geoana care, desi este un tip foarte misto in discutiile private, in fata camerelor de luat vederi se crispeaza tot, in fata multimii este artificial si teatral, ca sa nu mai spun ca cine-i face discursurile si cine-l pune sa promita retete compensate la domiciliu... cam face misto de campania sa. Dar inainte sa dati click sa ascultati discursurile liberalilor, va redam un citat, care va face cariera in randul liberalilor: ,,Draga Crin, esti parfumul cel mai fin!” - asa i-a spus de la microfon lui Crin Antonescu, un veteran al PNL Arges.
Sa va tineti de cuvant, domnule Orban!
28-10-2009
Daca de obicei aveam tentatia sa adorm la discursurile mormaite ale lui Ludovic Orban, la evenimentul de la Casa Sindicatelor din Pitesti, ,,domnul Organ” a fost in verva. A luat microfonul in mana tinandu-l exact ca o cantareata de muzica populara (ridicand din cand in cand degetul mic) si a lovit membrii si simpatizantii PNL cu
decibelii sai de tenor (m-am temut, la un moment dat, ca va incepe sa cante...). In timp ce-l luase valul, rostogolind cu viteza implinirile marete ale Guvernului Tariceanu si promisiunile de rigoare, o tanti din sala i-a rupt filmul, strigand: ,,Sa va tineti de cuvant!” Orban a ramas blocat, treaba cu tinutul de cuvant lovindu-l direct in plex. Deh, nu prea e obisnuit cu astfel de... jigniri.
Mihai Sora si Leonid Dragomir, in dialog cu pitestenii
25-10-2009
,,Mihai Sora – O filosofie a bucuriei si a sperantei” - aceasta a fost cartea lansata saptamana aceasta, la Libraria mea, de catre scriitorul Leonid Dragomir. Alaturi de el s-a aflat insusi filosoful Mihai Sora care, timp de cateva ore, a raspuns cu amabilitate tuturor celor care i-au adresat intrebari. Pentru multi, aceasta intalnire a constituit o adevarata revelatie, cu atat mai mult cu cat a te afla in preajma unui OM precum Mihai Sora este un privilegiu cu care rar te intalnesti.
Dati click pentru a asculta desfasurarea intregului eveniment!
Un pitestean vrea sa schimbe Imnul Romaniei
28-08-2009
Dupa 20 de ani de ,,Desteapta-te, romane!”, pitesteanul Marian Roman a ajuns la concluzia ca Imnul Romaniei nu este nici pe departe potrivit pentru tara noastra, cel putin din doua motive: nu reprezinta decat un eveniment istoric, fara a fi definitoriu pentru intreaga noastra evolutie, ca popor si, de asemenea, indeamna romanii sa se rascoale impotriva turcilor, tocmai acum, cand au inceput sa se simta din ce in ce mai bine pe litoralul ,,otomanilor”. Ascultati argumentele pentru care Marian Roman crede ca trebuie organizat un concurs national pentru a gasi un Imn de Doamne-ajuta tarisoarei noastre!
Cadeeee padurea Trivale! O noua melodie marca Bitpress.ro!
19-07-2009
Un nou pamflet muzical marca BitPress.ro! Dupa ce ati cantat cu noi ,,Balada apei calde” (si probabil ca o vom mai face impreuna dupa alegerile prezidentiale...), va invitam acum sa fredonati o melodie saltareata, dar cu o tema la fel de trista ca si prima: padurea Trivale dispare sub ochii nostri, si asta gratie celor care ne conduc! Downloadati melodia si trimiteti-o mai departe prietenilor! Luati atitudine! Nu lasati Padurea Trivale sa moara!
Balada apei calde
06-07-2009
,,Cum se agata o gagica pe strada? Psss, psss, psss, am apa calda!” - acesta este bancul spus la conferinta de presa a PSD Arges de catre senatorul Constantin Tamaga, in contextul in care Pitestiul a ramas, pe o durata nedeterminata, fara apa calda. Dar cum bancul acesta il traim pe propria piele, mi-a ramas in cap acel... ,,Psss, psss, psss, am apa calda”, am pus mana pe chitara si a iesit o... binemeritata Balada inchinata acestui eveniment istoric si... isteric pentru multi dintre noi. Ce a iesit, puteti ascultati aici, dand click pe fisierul audio. Daca vreti, downloadati si cantati cu colegii de suferinta! Vreti sa vedeti si videoclipul realizat de echipa Bitpress? Atunci aveti la dispozitie galeria video de la prima pagina, materialul video atasat articolului de la sectiunea Pamflet sau YouTube!
Ascultati cum justifica primarul Pendiuc faptul ca pitestenii au ramas fara apa calda!
01-07-2009
Primarul Tudor Pendiuc a iesit astazi intr-o conferinta de presa pentru a explica de ce au ramas pitestenii fara apa calda si cat timp se vom mai afla in aceasta situatie. Asa cum ne asteptam, administratia locala nu se face vinovata de absolut nimic! Pentru ca tot veti face baie la copaie timp de cel putin o luna, ne-am gandit ca poate doriti sa ascultati si dumneavoastra explicatiile domnului primar, explicatii care, ce-i drept, nu tin loc de apa calda... Dati click pentru varianta integrala a conferintei de presa!
Tupeu de vice: ,,Opreste, dracu', asta, ca sa mai vorbesc si eu cu tine!”
01-07-2009
Extrem de sensibilizat de faptul ca pitestenii vor ramane cel putin o luna fara apa calda, viceprimarul Cornel Ionica a raspuns prompt solicitarii noastre de a exprima un punct de vedere pe acest subiect. La intrebarea noastra daca va face si el baie in fantana cantatoare sau daca are centrala acasa, acesta a raspuns cu un... ,,Opreste, dracu', asta, ca sa mai vorbesc si eu cu tine!”, referindu-se la reportofonul pe care doream sa-i luam declaratia. I-am sugera domnului Cornel Ionica sa-si aminteasca... ,,dracu'” faptul ca e viceprimar si ca se impune, cel putin de ochii presei, sa foloseasca un limbaj adecvat, mai ales ca, la dracu', nu ne-am tras niciodata de sireturi si nu ne-am mancat nici ciorbele de burta impreuna. Pentru ca, la dracu', daca asa se adreseaza presei, atunci nu vrem se ne inchipuim cum... dracu' se exprima fata de cetateanul de rand.
,,Basescu ii trimite pe centura politicii pe cei ineficienti”
28-05-2009
Peste 20% - cam atat spera sa obtina PNL la alegerile europarlamentare. Am intrebat-o pe Norica Nicolai, vicepresedintele PNL, care sunt sansele sa atinga o astfel de performanta, in contextul in care PDL are sabia lui Basescu deasupra capului si parghiile necesare in teritoriu, PSD, de asemenea, este la putere si are o foarte buna organizare... Oamenii sunt scarbiti de politicieni, prezenta la vot se estimeaza a fi foarte mica... De unde ia PNL peste 20%?... Dati click si ascultati! Sincer, pe noi nu ne-au prea convins explicatiile!
Inregistrarea integrala a protestului presei argesene impotriva abuzului DNA
27-05-2009
Asa cum v-am informat anterior, astazi, 27 mai, presa argeseana a facut front comun impotriva modului in care DNA Pitesti a inteles sa efectueze perchezitii la colegii de la Cotidianul Top! Perchezitii in urma carora au ridicat calculatoarele jurnalistilor dar si serverul tipografiei lui Penescu, lipsindu-i de posibilitatea de a mai iesi pe piata. Nu doar pe ei, ci si pe patronii de cotidiane si saptamanale care isi tiparesc ziarele la Cornel Penescu. Dati click pentru a asculta inregistrarea integrala de la intalnirea tuturor reprezentantilor mass-media, la sediul cotidianului Curierul Zilei!
Romanii se bat pe resturi cu ursii gunoieri, pe Valea Racadaului
17-05-2009
Cand se refera la Corneliu Vadim Tudor, presedintle PRM, unii spun ca ar fi... spumos in declaratii, altii ca declaratiile sale se lasa cu spume... Intr-adevar, diferenta de nuanta... Cert este ca, desi Vadim nu a fost niciodata personajul meu politic preferat (dar pe care il apreciez ca pe un excelent pamfletar), uneori (sau de multe ori) mai pune si degetul pe rana. Lasand deoparte exagerarile de rigoare, in acest post audio il puteti asculta pe Vadim vorbind despre monstruoasa Romanie pe care au creat-o guvernantii de pana acum. O Romanie in care ,,au ajuns romanii sa caute in gunoaie, se bat pe resturi cu ursii gunoieri pe Valea Racadaului” si ai caror ,,patru milioane de romani stau in genunchi si fac pe capsunarii; ingineri, medici, avocati au ajuns slugi si spala la fund pe nespalatii aia!”.
Nicolescu sprijina aberatiile fiscale ale lui Pogea
15-04-2009
Incepand cu 1 aprilie va incepe sa se scrie Apocalipsa dupa Pogea. O apocalipsa care va aduce o data cu sine moartea moartea micilor intreprinzatori, cei care nu obtin neaparat profit, ci isi asigura, mai degraba, sursele financiare pentru propria existenta. Falimentele in masa vor duce inerent la explozia numarului de someri si implicit la cheltuieli imense ale statului care va trebui sa asigure plata somajului pentru zecile de mii de romani care vor ramane fara nicio sursa de venituri. Vom detalia cu alt prilej acest subiect. Va lasam sa-l ascultati, deocamdata, pe presedintele PSD, Constantin Nicolescu, aparand si insusindu-si noile masuri fiscale care vor aduce o data cu ele falimente pe banda rulanta.
Vizite-concurs la Muzeul Golesti
15-04-2009
Muzeul Viticulturii si Pomiculturii - Golesti organizeaza, in perioada 15 aprilie – 1 noiembrie 2009, proiectul cu tema „Sa ne cunoastem trecutul”. Acesta consta in vizitarea muzeului Golesti si, la final, completarea unui buletin de concurs cu datele personale si raspunsurile corecte la intrebarile privind tematica expozitionala. In acest proiect vor fi inclusi aproximativ 15.000 de elevi din judet. Aflati mai multe, ascultand-o pe Filofteia Pally, directorul Muzeului Golesti. Are o exprimare cam de lemn doamna cu pricina, dar va garantam ca Muzeul Golesti merita vizitat!
Filip Georgescu isi denunta propriul ministru ca se pregateste de luat spaga!
16-02-2009
Incredibil, dar adevarat! Deputatul PSD, Filip Georgescu isi denunta propriul Guvern! Acesta a declarat ca in bugetul pe acest an au fost cuprinse sume importante de bani pentru realizarea de sisteme de irigatii, de doua ori pagubase pentru beneficiari: in primul rand pentru ca ar cam lipsi sursele de apa pentru irigarea unor suprafete mari de cultura si in al doilea rand pentru ca, pentru pomparea de apa din Dunare, spre exemplu, consumul de energie este enorm. Atunci, care este motivul pentru care Guvernul lui Boc vrea sa implementeze un astfel de program? „Banii astia ajung la unii care cotizeaza pe la diferite partide. Fiecare guvern care a venit, a bagat bani in sistemul de irigatii si tot nu functioneaza nimic” a declarat Filip Georgescu, uitand, parca, faptul ca partidul sau si al PDL se afla la putere si ca cei care vor cotiza pentru implementarea sistemului de irigatii o vor face la oamenii coalitiei de guvernare. Ba chiar la oamenii propriului partid, intrucat ministrul Agriculturii este pesedistul Ilie Sarbu. Cu alte cuvinte, Don Felipe isi acuza propriul ministru ca se pregateste de luat spaga!
PRM-ului i s-a facut pofta de terci unguresc
16-02-2009
Vreti sa stiti unde sunt armele furate (sau mutate) de la depozitul armat din Ciorogarla? Cautati in judetele Covasna si Harghita, ne sfatuieste vicepresedintele PRM Arges, Mihai Georgescu. Potrivit acestuia, ungurii s-ar pregati pentru 15 martie, cand doresc sa-si declare autonomia, inarmati pana in dinti. Vom avea parte de un terci unguresc? Greu de crezut. Oricum, noi l-am sfatuit sa-l intrebe si pe Ion Negus daca are alibi pentru ziua in care au disparut armele de la Ciorogarla…
Bugetul Cercetarii, la jumatate fata de anul trecut
16-02-2009
Membru al Comisiei de Invatamant, Stiinta, Tineret si Sport, deputatul Radu Vasilica nu are vesti prea bune. Bugetele a cinci ministere – cel al Educatiei, Tineretului si Sportului, Academiei Romane, Academiei Oamenilor de Stiinta si Cancelariei Primului-ministru – abia daca ating un 6%. Nu este nimic sigur in privinta majorarilor salariale promise dascalilor si, in plus, bugetul Cercetarii este la jumatate fata de anul trecut. Deputatul Vasilica a declarat ca a depus un amendament de majorare a bugetului Cercetarii cu 620 de miliarde de lei, pentru a ajunge macar la nivelul celui de anul trecut.
Politistii nu se mai imbata in barurile din Albota
16-02-2009
Primarul din Albota, Ion Dumitru a facut un apel la presa, rugand-o sa fie mai atenta in privinta organelor de politie care se confrunta, in aceste zile, cu o (in)competenta fara precedent. Jafuri de banci, jafuri de case de schimb valutar, crime, furturi de arme… toate fara identificarea niciunui vinovat. Primarul de la Albota le ia, insa, apararea politistilor, declarand ca nu mai sunt asa cum erau odinioara: „Politisti din cei care erau inainte si se imbatau in barurile de la Albota nu mai sunt, avem cadre tinere!”
Despre someri, excrocheria hypermarket-urilor si geanta Nutei Udrea
16-02-2009
Desi nu se mai afla nici macar in Opozitie, PRM se tine pe baricade, sustinand saptamanal conferinte de presa (ceea ce nu am putea spune despre cei de la PDL, care se afla la guvernare). Saptamana trecuta, vicepresedintele PRM Arges, Mihai Georgescu a fost cel care a rulat placa made in Romania Mare. Ce-am aflat de la domnul Georgescu? Ca s-a ajuns la 40.000 de someri si pana la sfarsitul anului vom avea 50.000 de… soferi. Soferi someri, fireste! Ca treaba cu hypermarketurile straine e o mare excrocherie, intrucat banii tarii ies in afara ei insasi si atunci toti argesenii ar trebui sa-si faca (virgula) cumparaturile la PIC-ul cel national al lui Penescu si ca PRM insista pentru confiscarea averilor celor care nu le pot justifica, inclusiv geanta Louis Vuitton a Elenei Udrea, daca nu are bon fiscal pentru ea.
Valeca vrea resurse naturale cu... strategie
16-02-2009
Serban Valeca, senator PSD, considera ca este necesara o strategie pe 30-40 de ani cu privire la gestionarea resurselor naturale ale Romaniei. De asemenea, Valeca a propus saptamana trecuta introducerea unui moratoriu asupra concesionarilor in Marea Neagra, timp de un an de zile, pana la realizarea acestei strategii. Valeca vine si cu propuneri, precum realizarea tuturor explorarilor din Marea Neagra sub coordonarea Institutului de Cercetari din Constanta sau infiintarea unei companii romanesti care sa detina majoritatea exploatarii.
Promisiuni avem, bani ce ne mai trebuie?!
16-02-2009
Parlamentarii PSD de Arges s-au intrecut in amendamente pe buget. Degeaba. Nu sunt bani, se plange Filip Georgescu, dand vina pe greaua mostenire. S-a propus realizarea drumului national Pitesti-Campulung-Rucar… nu sunt bani! S-a propus reluarea lucrarilor la calea ferata Valcele – Ramnicu Valcea… exista un tronson cuprins, dar pe raza JudetuluiValcea. S-a propus continuarea autostrazii Bucuresti - Pitesti – Ramnicu Valcea – Sibiu – Arad… „nu sunt bani si cu asta basta!” spune acelasi deputat Filip Georgescu. In schimb „sunt bune intentii”, ceea ce, brusc, ne face sa fim mult mai optimisti! Promisiuni avem, bani ce ne mai trebuie?!
Uite unde era Romanita Iovan!
02-02-2009
O data cu disparitia armelor din depozitul de la Ciorogarla dar si a crimei care a avut loc la Brasov, imaginatia prefectului Ion Popa s-a infierbantat. Posesor de arme de vanatoare, acesta a incercat sa-si imagineze cam ce ar face daca peste el ar navali Gorbunov, cu doua revolvere, in miezul noptii… Dupa ce i s-a intamplat Romanitei Iovan, noi l-am sfatui, mai intai, sa se asigure ca Gordunov nu a venit sa-i viziteze nevasta. Dupa care vede el ce face!
Prefectului Popa nu-i convine sa fie degradat la functia de inspector
02-02-2009
„Greu de ucis!” – cam asa se considera prefectul Ion Popa, cu fiecare conferinta de presa dupa care constata ca nu a fost inlocuit din functie. Pe de alta parte, Popa este constient ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa-si faca bagajele. Tocmai pentru ca s-a obisnuit cu ideea, nici nu are de gand sa se cramponeze in vreun fel de functie, in schimb il deranjeaza un lucru: faptul ca va fi… degradat din functia de inalt functionar public, la cea de simplu inspector guvernamental. Ion Popa considera ca ar fi trebuit sa se urmeze modelul francez, potrivit caruia prefectii sunt trecuti intr-un corp de rezerva pana cand Guvernul lor va veni iar la putere si vor fi numiti din nou in functie.
Despre chiul, cu actorul Mircea Diaconu
15-01-2009
Nu va vorbi de la tribuna Parlamentului despre martisor, asa cum a facut stimata presedinte a Camerei Deputatilor, Roberta Alma Anastase. In schimb va vorbi despre chiul. Despre minciuna. Despre lipsa de respect. Despre oameni fara cuvant si lucruri facute de mantuiala. Despre lucruri marunte, in aparenta, dar care ne reprezinta al dracului de bine pe noi, romanii, si din pacate si pe cei care, cica-se, ne-ar reprezenta interesele. Pe toti acestia, spune senatorul Mircea Diaconu, ii va amenda de la tribuna Senatului, pentru ca, spune senatorul argesean, a venit momentul sa nu mai acceptam astfel de lucruri ca facand parte din normalitate.
N-am alergat dupa bani niciodata
15-01-2009
O spune actorul si senatorul argesean, Mircea Diaconu, prezent astazi la Pitesti, intr-o conferinta de presa. Daca la inceput imi spuneam ca maestrul Diaconu a gresit intrand in aceasta lume a politicii, o lume murdara si plina de compromisuri, am inceput sa ma consolez cu faptul ca asa il vom avea mai des printre noi si ne vom putea bucura ascultandu-l. Va invitam sa-l ascultati si dumneavoastra, vorbind de lucrurile de suflet pe care are de gand sa le daruiasca argesenilor care l-au ales.
Badea de la Subansamble ii face ignoranti pe jurnalisti
15-01-2009
Gheorghe Badea, seful de la Subansamble Auto a acuzat mass-media de faptul ca s-ar pozitiona in permanenta impotriva pietei auto din Romania. „Raman stupefiat, ca vechi industrias, cand observ ce analize se fac intre oamenii din executiv si mai ales din mass-media, de parca ar discuta de economia altor tari si nu de propria economie. La o masina facuta la tine in tara, valoarea adaugata e de 40%. Ignorantilor, le spun celor care isi permit sa faca tot felul de analize si sa sustina aberatii. Sunt zeci de natiuni care si-ar dori sa mai faca automobil, dar nu mai pot intra in clubul acestor tari. Iar noi, romanii, avem acest diamant in mana, nu trebuie sa cheltuim niciun euro sa-l mentinem si tot parlamentam si negociem de ramai marmura cum e posibil ca o asa energie sa se desfasoare in toata mass-media cu o inocenta totala” a declarat Badea. Intr-o oarecare masura, industriasul Gheorghe Badea are dreptate. Dar ce te faci ca prin noiembrie 2008, in plina criza mondiala, Uzina Dacia organiza pentru cei mai buni dealeri o vacanta de lux pe plaja braziliana Copacabana, distractie in valoare de 300 de mii de euro…? Sau ce te faci ca doi ani la rand, cat Dacia a tras in sus profiturile Renault, multe sute de milioane de euro au iesit tip-til din Romania si s-au stabilit pe Valea Loarei?
„Inchizand automobile Dacia, facem un mare serviciu mediului”
14-01-2009
Nu va alarmati, citatul din titlu este doar o gluma a primarului Tudor Pendiuc. Aflat marti la intalnirea dintre patronatele si sindicatele de la Dacia si administratia locala, Pendiuc i-a criticat pe oficialii de la Bruxelles, declarand ca le este usor sa vorbeasca la nivel global si ca atare ar trebui lasati sa vorbeasca, iar romanii sa-si vada de interesul national si de singura industrie care a mai ramas neingropata in Romania.
Bebe Ivan are un martor beton la proces
11-01-2009
Peremistul Ion Negus – asul din maneca primarului Bebe Ivan – cam asa titreaza cei de la Curierul zilei. Si suntem informati ca Negus va veni in instanta, ca martor, cu declaratii incendiare in favoarea primarului, implicat intr-un scandal sexual care a batut la fund pana si criza financiara. Intamplarea face ca, in urma cu doar o zi, peremistul cel labil (in declaratii) il facea cu ou si cu otet pe Bebe Ivan, luandu-i apararea cu patos ziaristei acuzate de santaj. Oricum, daca Bebe Ivan va veni in instanta cu un astfel de martor, si-a dat din start foc la valiza!
Monica Iacob-Ridzi i-a dansat la bara lui Negus, iar marmota invelea ciocolata in staniol
11-01-2009
Din ciclul „Ce-a mai aberat Negus”... Ce sa mai abereze, la ultima conferinta de presa a declarat ca actualul ministru al Tineretului si Sportului i-ar fi dansat, prin 1993, la bara, dar si in cadru intim. Tot potrivit lui Negus, Ridzi ar fi nimfomana, ceea ce explica de ce s-a incumetat sa danseze pentru peremist, in cazul in care povestea ar fi adevarata. La urma-urmei, si marmota inveleste ciocolata in staniol… Sau invelea, ca mi se pare ca a fost disponibilizata o data cu criza…
Fulga pofteste la somajul parlamentarilor
11-01-2009
Aproximativ 3.700 de euro pot primi parlamentarii ramasi someri dupa alegerile din 2008, daca acestia nu mai au nicio sursa de venit si nici pensie. Presedintele PRM, Marian Fulga considera ca nu este deloc corect, dar nu pentru ca parlamentarii ar beneficia de mult prea multe drepturi decat muritorii de rand, ci pentru ca acest lucru nu se plica si pentru cei din administratia publica locala, cum ar fi primari, consilieri locali si judeteni sau presedinti si vicepresedinti de Consiliu Judetean. Fulga s-a aflat si el in situatia de somer, dupa ce a pierdut functia de vicepresedinte al CJ Arges si poate ca si-ar fi dorit sa ceara retroactiv, in instanta, ajutorul de somaj. Fiind recunoscuta zgarcenia sa, intelegem supararea domnului Fulga…
Ascultati cum se infige Mitrea in beregata lui Geoana!
22-12-2008
Intr-o inregistrare audio care a ajuns in posesia jurnalistilor de la „Evenimentul zilei”, Miron Mitrea isi dezvaluie planul de a se razbuna pe presedintele PSD, Mircea Geoana. Acesta ii marturiseste interlocutorului (necunoscut, deocamdata) ca si-a infipt dintii in beregata... „prostanacului” si ca nu-i va mai scoate. „La urmatoarea sedinta mai atac o data, si mai atac o data, si mai atac o data! Pana il rup!“ se confeseaza Mitrea, plin de furie ca, dupa ce a fost artizanul coalitiei PSD-PDL, dupa ce i-a adus pe pesedisti la cascaval, el a ramas fara nici o functie. Supararea sa este cu atat mai mare cu cat nici macar insignifiantul scaun de vicepresedinte al Senatului nu l-a mai apucat, acesta fiind ocupat de colegul de Alianta, conservatorul Dan Voiculescu. „De trei ore sta Parlamentul blocat... Asta-i viata, ba, baiete, e complicata... Ce?... Nu-l mai las, ba. Mi-am bagat coltii in gatul lui, pana nu-i rup beregata nu ma las! Nu-s probleme. Sunt cu coltii in beregata lui si nu-i dau drumul! Nu-i dau drumul! Mie imi pare rau ca l-am bagat pe Dan Voiculescu in treaba asta. Eu chiar n-am nicio treaba cu asta. Dar cu Geoana am. Cu Geoana am. Cu Geoana am probleme. Mi-am bagat dintii in beregata si nu-i mai scot. Asta e!...” se confeseaza Mitrea. Si dupa el... potopul!
Curatenie la PNL
18-12-2008
Cine si de unde va incepe curatenia la PNL Arges? Toti sunt de acord ca este nevoie de asa ceva, de sus pana jos si de jos pana sus, vinovatii fara vina cer sa se faca lumina, dar nimeni nu se da prins. Nimeni nu e vinovat! Principala acuza care se aduce de catre toata lumea este aceea ca PNL nu a actionat ca o echipa. O spune Postelnicescu, o spune Gerea, o spune si Miutescu, o spune pana si... Calinescu. Toti arunca pisica unul in gradina altuia, motiv pentru care, presimtim, curatenia in PNL se va face extrem de greu. Atat de greu incat este posibil sa-i apuce si Pastele cu filiala nematurata. Ascultati care sunt opiniile presedintelui Adrian Miutescu, in legatura cu acest subiect!
Miutescu vs Gerea
18-12-2008
„Daca as fi fost in locul lui Adrian Miutescu, mi-as fi dat demisia din partid” – aceasta este declaratia deputatului Andrei Gerea. O declaratie care, asa cum era de asteptat, l-a pus pe jar pe liderul liberal. Dupa cateva luni de absenta din peisajul politic argesean (dar de prezenta activa pe Realitatea Tv), Adrian Miutescu a iesit astazi la rampa si i-a dat replica, tot... colegial, declarand ca… „ domnul Andrei Gerea, daca ar fi fost primul dintre liberali ca procent de voturi, ar fi avut dreptul sa-si dea cu parerea despre acest subiect. Atata timp cat are un numar mai mic de voturi, nu consider ca este corecta o asemenea declaratie din partea unui coleg care se afla pe locul patru.” Ca atare, Adrian Miutescu nu numai ca nu va demisiona, ci declara ca are de gand sa-si duca mandatul pana la capat. Adica pana in 2010, in cazul in care anul viitor nu se vor organiza alegeri, pe motiv de lipsa de oportunitate. Sunt doar alegeri europarlamentare si prezidentiale. Mai mult, Miutescu a declarat ca va mai candida inca o data pentru presedintia partidului in cazul in care majoritatea colegilor i-o vor cere. Ascultati pentru a afla care sunt motivele pentru care Adrian Miutescu sustine ca merita sa fie in continuare presedintele partidului!
Guvernul lui Tariceanu a depasit norma la promisiuni
18-12-2008
O sustine presedintele PNL Arges, Adrian Miutescu, cel care a prezentat astazi realizarile Guvernului Tariceanu, la final de mandat. Cu toate... depasirile de plan, Miutescu sustine ca vechea guvernare a avut si minusuri, precum slaba atragere a fondurilor europene si incapacitatea de a realiza o serie de investitii in materie de infrastructura. Miutescu a tinut sa demonteze si o serie de... „minciuni”, precum faptul ca sub Orban nu s-ar fi realizat decat 15 km de autostrada. In realitate, spune presedintele PNL Arges, ar fi vorba de 85 de kilometri, in care intra si centura ocolitoare, pe care Miutescu nu vrea s-o lase sub nicio forma mostenire pesedistilor.
Alegeri electorale cu McDonald’s
26-11-2008
Duminica aceasta, membrii sectiilor de votare vor primi gustarea de la McDonald’s. Daca ne gandim ca valoarea meniului este de 8 lei de persoana, atunci cred ca vorbim, mai degraba, de o gustarica. Sa speram, insa, ca cei de la McDonald’s nu vor insoti meniul si de o jucarie... Cert este un lucru: membrii birourilor electorale ar fi bine sa-si ia pachetelul de acasa. In plus, avem si o veste proasta pentru ei: daca Legea spune ca se pot ponta maximum 10 zile pentru presedintele sectiei si loctiitor, prefectura pare a fi aprobat pontarea doar a 7 zile pentru presedinte si loctiitor si 3 zile pentru membrii de rand. De precizat ca o zi de munca se plateste cu un 60 de lei, impozabili si aceia. Aflati totul despre procedurile procesului de votare, din gura secretarului Primariei Pitesti, Iosiv Cerbureanu!
Cu mama la manastire, sa pupe moastele PDL
23-11-2008
Marin Badea este unul dintre multii candidati anonimi pentru Parlament. Isi incearca norocul pe colegiul Mioveni, pentru Camera Deputatilor. Cum nici partidul din care face parte – PRM - nu-l ajuta sub nicio forma, s-a resemnat la a povesti presei pataniile sale din campania electorala. Elevi din Mioveni care s-au transformat in agenti electorali si chiulesc de la ore pentru 250 de euro, primari care ar cumpara electoratul cu zahar si faina, sarbatori campenesti cu mititei si bere, panotaj ilegal s.a.m.d. In plus, mama sa a onorat in acest week-end invitatia PDL de a merge intr-o excursie electorala pe la manastiri, cu innoptat si mancat la Ramnicu Valcea, acolo unde Boureanu a uitat niste pensionari acum cateva saptamani. Cum se vede campania electorala prin ochii peremistului Marin Badea, dat click si ascultati!
400 de pagini de… trait mai bine
23-11-2008
PSD si-a lansat programul de guvernare. Nu mai putin de 400 de pagini de strategii, planuri, proiecte, previziuni s.a.m.d. Acest program de guvernare include si masurile anticriza, masuri pe care presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu le-a prezentat argesenilor, alaturi de candidatii PSD pentru Parlament, cu care a colindat judetul, de la un capat la altul. In mare, social-democratii considera ca trebuie sa ne indreptam catre o economie de piata sociala, sustinand ca politica liberala a cam dat faliment si, in plus, nu se muleaza pe astfel de vremuri de criza. Care sunt masurile pe care PSD le propune? Dati click si ascultati!
Marian Fulga viseaza la doi deputati
23-11-2008
Este bine sa fii optimist atunci cand intri intr-o lupta, cel putin pentru moral, dar sa declari ca vei obtine doi deputati, atunci cand sondajele nu iti arata nici macar ca vei intra in Parlament, este de-a dreptul ridicol. Presedintelui PRM Arges, Marian Fulga nu-i pasa ca rad si curcile de el atunci cand spune ca va obtine doi parlamentari. Pentru el este simplu: daca PRM nu va lua nici macar un… picior de deputat, ii ramane cealalta varianta: va striga ca a fost fraudat. Pai, numai daca privim echipa pentru Parlament, in frunte cu el, putem spune ca PRM s-a... autosabotat din start. Dar sa-l lasam pe domnul Fulga sa viseze linistit, ca se va trezi el dupa alegeri, si sa-l ascultam cum priveste in gradina altora, ca in a sa... nu e mare lucru de vazut.
La Pitesti, ca la Viena!
19-11-2008
Lume, lume, vine patinoarul in fata Primariei Pitesti! Va fi ca la Viena, ne spune primarul Tudor Pendiuc – Viena fiind „un fel de Craiova, numai ca e putin mai departe”. Vom avea bauturica aburinda si mancarica tip fast-food. Prin urmare, lasati criza acasa, alimentati-va buzunarele si pregatiti-va sa patinati in buricul targului! In afara de acest patinoar, primaria va mai amenaja unul si in dreptul grotei din padurea Trivale.
1 Decembrie cade pe 30 noiembrie!
19-11-2008
Nu va cruciti, nu incercati sa cititi de 100 de ori acest titlu! Pentru primarul Tudor Pendiuc ziua de 1 Decembrie cade fix pe 30 noiembrie. Pentru o secunda am avut impresia ca Georgiu Gingaras, colegul sau de partid, i-a oferit in dar un... calendar. Poate ca nu stiati, dar pe calendarul electoral al lui Gingaras, luna noiembrie are 31 de zile, asa ca se explica intru totul ceea ce a vrut primarul Tudor Pendiuc sa spuna. Ei bine, nu era vorba de asta. Era doar o gluma, al carui sens va invitam sa-l prindeti, dand click pe fisierul audio. In plus, veti afla si ce super-spectacol, cu faclii, artificii si Directia 5 a pregatit municipalitatea si Consiliul Judetean Arges cu prilejul acestui eveniment!
Prefectul Ion Popa, iscodind presa despre campania electorala
19-11-2008
Ar fi putut sa fie candidat pentru Parlament dar... n-a fost sa fie. De ce n-a fost sa fie?... Asta este alta poveste. Dar si-ar fi dorit. Prefectul Ion Popa este curios nevoie mare sa stie (nu ca n-ar fi informat) cum mai decurg lucrurile in campanie, dar dincolo de fadele comunicate de presa. Ce noutati promotionale au mai scos candidatii, ce scrie pe acestea, cum voteaza ‘nea Gheorghe?... Dati click si ascultati care sunt curiozitatile prefectului!
Firmele de termopane au ajuns sa faca poduri si viaducte
19-11-2008
De elevii din Barla intoxicati cu antigel dupa ce au baut apa, ati auzit cu siguranta. Ati auzit si ca prefectul a dispus controale peste controale in urma carora a reiesit un adevar arhicunoscut si de care nimeni nu s-a sinchisit pana acum: acela ca a devenit un obicei ca o lucrare sa ajunga sa fie executata de cel putin trei firme, una care castiga licitatia, alta care o executa si o a treia care o pune in functiune. Astfel, s-a ajuns ca firme de termopane sa ajunga inclusiv sa executa drumuri sau poduri. Asa zice prefectul Ion Popa. Dati click si ascultati!
Anca Barbu si Gabriel Bratu – dragoste cu nabadai
03-11-2008
Dincolo de faptul ca, de mai bine de un an, liberala Anca Barbu si democrat-liberalul Gabriel Bratu au fost protagonistii unor scandaluri interminabile, cu plangeri penale, avocati, executori si tot tacamul, cei doi se inteleg, in realitate, chiar foarte bine. Ne-o confirma chiar doamna Anca Barbu care ne-a marturisit ca intre dumneaei si domnul Bratu nu exista probleme de comunicare. In plus, nici nu isi doreste functia de „general”, mai ales ca Ministerul ar fi numit-o interimar pe respectiva functie impotriva vointei sale. Nedreapta mai e si viata asta: unii primesc functiile pe care nu si le doresc, iar altii fac si pe dracu’-n patru ca sa le obtina! Dati click si va convingeti!
Fostul colonel SRI Dan Zamfirescu se ia la tranta cu presa
03-11-2008
Nici nu si-a anuntat bine candidatura pentru Parlament din partea PRM Arges, ca fostul colonel SRI, Dan Zamfirescu s-a si luat la tranta cu presa. De ce? Pentru ca nu-i convine sa i se comenteze la modul... „tendentios” declaratia de avere, in care si-a nominalizat miliardele castigate de-a lungul timpului prin munca cinstita si sudoarea fruntii. Fostul sereist a inceput sa-i ia la rand pe jurnalisti, dar si pe cei la... comanda carora ar scrie, fara a mai face, insa, nominalizari. Sa fie oare pentru ca peremistul cu pricina aduce acuzatii in baza carora ar putea fi actionat in judecata?... Tot ce se poate! Dati click si vedeti despre ce este vorba!
Cine este EL? CracanEL!
03-11-2008
Presedintele PRM Marian Fulga, candidat pentru Camera Deputatilor, s-a declarat extrem de deranjat de faptul ca unul dintre adversarii sai politici ar fi umplut colegiul cu mesaje incitante si... poluante, fara a ierta nici boschetii din dreptul locuintei socrilor. Fulga se face a nu stii despre cine este vorba, declarand ca electoratul banuieste ca ar fi vorba de un anumit... CracanEL. Ciudat, noua nu ni s-a parut a avea mersul cracanat...
Florareasa Olga, de cinci ori barbat!
23-10-2008
Nu cred ca exista pitestean care sa nu o cunoasca pe florareasa Olga Panaete. Tocmai pentru ca o cunoasteti s-ar putea sa nu fiti surprins la vestea ca doamna Olga va candida pe colegiul de Senat din sudul judetului, din partea PNG. Lucrurile stau cat se poate de simplu in ceea ce o priveste, caci, ne-a marturisit florareasa Olga, „daca Dumnezeu ma numeste mai mult decat toate voturile, atunci voi fi eu senator”. Pentru a-si potenta sansele (caci Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga voturile in traista), doamna Olga ne-a declarat ca va fi „de cinci ori barbat”, caci de cinci ori femeie a fost... Elena Ceausescu si nu i-a mers prea bine. Dupa ce am incheiat interviul pe care va invit sa-l ascultati, florareasa mi-a facut, pe un ton conspirativ, o propunere de nerefuzat: „Sa veniti la mine sa va dau in cafea! Sunt cea mai buna, nimeresc la fix!” Pai… asa vom face!
Holograme cu Postelnicescu in campania electorala
22-10-2008
Atentie, alegatori, vi se pregateste ceva! Ceva inedit! Din 1 noiembrie, daca veti ridica ochii pe cer, veti avea toate sansele sa dati cu ochii de liberalul Marius Postelnicescu! De holograma acestuia, mai precis! Suparat ca toate blocurile si toate intersectiile de pe colegiul sau au fost rezervate din timp de catre candidatii PSD si PDL la Parlament, presedintele PNL Pitesti a declarat ca el va veni cu... holograme. Gluma, gluma, insa acest lucru chiar se practica in strainatate, pe timp de noapte. Intr-adevar, echipamentul ar costa ceva, dar ar face toti banii, caci nu mai este nevoie sa te lupti cu ceilalti contracandidati pe fiecare bloc, stalp, panou sau cos de gunoi din oras si, in plus, te poti bucura de cea mai inedita si de impact campanie electorala.
S-a furat mireasaaaaa!
22-10-2008
Ei da, „s-a furat mireasa” a spus primarul Tudor Pendiuc, prezent precum… martie in post la inaugurarea pasajului de la Bascov. Mireasa cea neprihanita a PSD a fost... inaugurata de catre junii liberali, mai tineri, mai sprinteni si mai cu resurse financiare. L-am intrebat pe primarul Pendiuc cum e cu furatul miresei, insa acesta a dat-o mai... cotita, declarand ca mireasa ar trebui sa fie a tuturor, furata regulamentar, in grup, printr-un consens politic unanim. In plus, primarul ne-a mai marturisit ca mireasa aceasta nu a fost... receptionata cum se cuvine, intrucat verificarea tehnica a acesteia inca nu s-a facut, ca atare, nu se stie daca a ramas inca... fata mare de PSD. Cu alte cuvinte, tehnic vorbind, PSD mai are o sansa la inaugurare. De data aceasta, la inaugurarea aceea, adevarata.
Lectii de „fluitizare” si „desconcesionare” a traficului, cu primarul Gheorghe Stancu
22-10-2008
Astazi s-a inaugurat marea capodopera a Guvernului Tariceanu sau a fostului Guvern PSD (functie de cine intrebati) si anume pasajul de la Bascov. Ministrul Ludovic Orban, insotit de toata floarea cea vestita a liberalismului argesean, s-au prezentat la ora 10 si un pic pentru a taia panglica inaugurala. Prezent la eveniment a fost, asa cum era si normal, primarul Bascovului, Gheorghe Stancu, un pesedist pierdut intr-o mare de liberali. Liberali printre care, ne-a marturisit acesta, se simte chiar foarte bine. Plus de asta, ne-a explicat, cu un debit verbal ametitor, cum sta treaba cu „fluitizarea” si „desconcesionarea” traficului. Ascultati, ca sa fiti mai informati!
Primarul Tudor Pendiuc a fost tentat sa candideze in locul lui Nicolae Vacaroiu
19-10-2008
Aparent, plecarea lui Nicolae Vacaroiu din viata politica a lasat PSD Arges cu mana la burta. Aparent, insa, caci aparatul social-democrat, bine inchegat din ’89 incoace, merge ca uns si fara. Primarul Tudor Pendiuc, insa, ne-a declarat ca a fost atat de ingrijorat de plecarea lui Vacaroiu incat, la un moment dat, a primit propunerea si s-a gandit foarte serios sa candideze chiar el in locul fostului senator de Arges. Cum nu si-a dus gandul pana la capat, si-a luat foarte in serios rolul de dadaca al candidatilor pe Pitesti – Octavian Stireanu si Bogdan Niculescu Duvaz. Pe cine ar mai tine Pendiuc in brate si cat de frumos ar trebui sa... toarca un candidat pentru al legana in campanie, aflati dand click pe butonul de start al player-ului sau... download pentru a-l pastra in arhiva dumneavoastra!
Constantin Nicolescu, fata in fata cu criza made in Romania
19-10-2008
Indiferent ce-ar spune politicienii – ca sunt ai puterii sau ai opozitiei – un lucru este cat se poate de vizibil: puterea de cumparare a romanului este tot mai scazuta, dovada si faptul ca, daca mai acum ceva timp hypermarketurile pitestene erau pline de cumparatori, acum sunt de-a dreptul pustii. Liberalii dau vina pe... criza de la nivel mondial, insa ofera asigurari ca economia romaneasca duduie si nu va fi decat putin zgaltaita, in timp ce pesedistii considera ca nu e vorba de nicio criza, ci de consecintele guvernarii liberale. „Pana mai ieri nu aveam probleme si intr-o saptamana am ajuns sa fim un dezastru” spune presedintele PSD Arges Constantin Nicolescu. Care este motivul care sta la baza asa-zisei crize made in Romania, dati click pe player si ascultati!
Bogdan Olteanu, explicand de ce este „corect” ca cetatenii sa aleaga un candidat, dar sa fie reprezentati de un altul
19-10-2008
Noul sistem de vot uninominal a dat batai de cap multora. Si acum sunt politicieni care nu au inteles nimic din el. Una dintre cele mai spinoase probleme a fost aceea ca un candidat ales cu cel mai mare numar de voturi pe un colegiu (dar mai putin de 50% + 1), poate foarte usor sa piarda la redistribuire, iar cetatenii sa fie reprezentati de unul altul, pe care nu si l-au dorit. Aflat in Arges, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu a explicat de ce, totusi, un astfel de vot ar fi... echitabil si cate sute de mii de algoritmi matematici se afla in spatele unui asemenea sistem! Ascultati si vedeti daca teoria sa despre votul uninominal va convinge!
Florin Tecau: „Sper ca Anca Barbu sa faca lumina in nebuloasa de la Inspectoratul Scolar”
19-10-2008
Imaginea Inspectoratului Scolar Arges este una dezastruoasa, este de parere vicepresedintele Consiliului Judetean, Florin Tecau. Acesta considera ca scandalurile in care a fost implicat Inspectoratul si schimbarile spectaculoase de la nivel de conducere nu au facut decat sa discrediteze institutia. Profesorii sunt bulversati, parintii nu mai inteleg nimic iar elevii... Mai putin conteaza, oricum au fost cobaii tuturor guvernarilor din 1989 incoace. La acest moment, in fruntea Inspectoratului Scolar se afla consilierul local al PNL, Anca Barbu. Dati click pe player pentru a asculta sfaturile vicepresedintelui Tecau catre doamna inspector-sef!
Gheorghe Hurmuz: „Eu nu am bani sa cumpar doctorate, ca Marian Mares”
19-10-2008
Ramanem in aceeasi sfera e etnicilor romi, de data aceasta suscitandu-va atentia cu un interviu luat la cald presedintelui Partidei Romilor, Gheorghe Hurmuz, cu o zi inainte ca locul acestuia sa fie luat de actualul presedinte, Marian Mares. Gheorghe Hurmuz, fericitul posesor a patru clase elementare, sustine ca nu si-a permis luxul financiar sa-si cumpere doctorate, asa cum ar fi facut Mares. Ce va face dupa ce a fost demis de seful cel mare, deputatul Nicolae Paun?... „Momental nu stiu”, ne-a spus acesta. Ceea ce stie „momental”, insa, ne-a declarat in interviul pe care va invitam sa dati un click!
Nicolae Pavel: „Romii se vand pe doi mici si-o bere. Li se pare ca traiesc patru ani cu ei in burta”
19-10-2008
Dupa ce a fost demis din functia de presedinte al Partidei Romilor (in urma scandalului rasunator in care Marian Mares si seful sau de la centru, Nicolae Pavel, s-au luptat ero(t)ic pentru fundul unei secretare; 1-0 pentru Nicolae Pavel), iata ca Mares a fost numit din nou in fruntea romilor argeseni de catre acelasi deputat Nicolae Paun. Interviul de mai jos, luat presedintelui Partidei Romilor Pitesti, Nicolae Pavel, a fost facut chiar cu o zi inainte de reinscaunarea lui Mares. Ascultati un interviu extrem de... colorat, despre „tiganii” care se vand pe-un mic si-o bere si nu numai (nu numai tiganii!), dand click pe play!

|
Publicitate
|