Pe ce au cheltuit partidele politice subvențiile în februarie 2021?
EFOR continuă să monitorizeze modul în care partidele politice cheltuie fondurile publice, acordate prin subvenții.
EFOR continuă să monitorizeze modul în care partidele politice cheltuie fondurile publice, acordate prin subvenții.
Ionuț Moșteanu ar fi încercat să liniștească vociferările deputaților de la AUR
Ivan susține că, deși n-au trecut pragul, rezultatele obținute în Argeș sunt foarte bune.
La baza acestei decizii stau acuzațiile prin care susțin că Năsui ar fi unul dintre privilegiații care au profitat prin familia lui de legăturile cu fosta Securitate.
E prea puțin probabil ca exercițiul de imagine al lui Năsui să aibă vreun sprijin în Parlamentul României, în care toate partidele au promovat oameni tributari fostului sistem opresiv.
Primari de toate culorile politice din țară au solicitat fonduri de la Guvern în acest sens
Pentru garanția asigurării hranei populației, cu certitudine se pot găsi soluții imediate
Ce mai fac cei care nu mai fac (politică)
Ana Stan și-a dat demisia din CL după acest episod în urma căruia e acuzată că a avut o înțelegere cu PSD.
,,Concluziile pe care trebuie să le tragem țin de întregul sistem subfinanțat și căpușat 30 de ani”
,,Ieșitul din pandemie nu se face cu sacrificiul populației”
Viorica Dăncilă ne-a declarat că filiala argeșeană nu se regăsește în cartea sa care, mai degrabă, face referire la guvernarea în epoca Dragnea.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, trebuie să demisioneze!
Conform Direcției de Statistică Argeș, numărul de sosiri ale turiștilor înregistrate în primele 11 luni ale anului trecut în Argeș în structurile de cazare turistică a fost de 105.500, în scădere cu 57,1%
Pentru că prefectul rămâne în curtea USR PLUS, cei doi subprefecți vor reveni PNL.
Vlad Voiculescu, afirmă pe pagina lui de Facebook că "în ultimii 30 de ani nu s-a construit niciun spital public mare"
Domnule ministru Voiculescu, sper că nu veți trata această tragedie precum cea de la Colectiv
1,36 de milioane de contracte de muncă cu normă întreagă sunt plătite la nivelul salariului minim pe economie.
”Am avut un moment de cumpănă, în care am vrut să renunț”
Claudiu Târziu, liderul senatorilor AUR
Robert Sighiartău a declarat astăzi la DIGI 24 că Ludovic Orban ar trebui să-și dea demisia din funcția de președinte al PNL,
![]() |
1,1262 | +0.08 % | |
![]() |
3,1519 | -0.08 % | |
![]() |
0,7215 | -0.80 % | |
![]() |
3,2862 | -0.25 % | |
![]() |
4,472 | -0.02 % | |
![]() |
0,6317 | +0.05 % | |
![]() |
0,189 | +0.16 % | |
![]() |
0,6619 | +0.05 % | |
![]() |
0,2632 | -0.08 % | |
![]() |
4,9225 | +0.04 % | |
![]() |
5,6963 | +0.28 % | |
![]() |
0,6504 | +0.03 % | |
![]() |
1,3721 | -0.57 % | |
![]() |
0,0549 | -0.36 % | |
![]() |
3,7844 | +0.12 % | |
![]() |
0,3682 | +0.16 % | |
![]() |
0,2309 | +0.04 % | |
![]() |
0,2052 | -0.05 % | |
![]() |
0,4857 | -0.14 % | |
![]() |
2,9107 | -0.01 % | |
![]() |
1,078 | -0.74 % | |
![]() |
0,0419 | 0.00 % | - |
![]() |
0,0536 | +0.37 % | |
![]() |
0,4826 | -0.04 % | |
![]() |
0,1317 | +0.08 % | |
![]() |
0,5084 | +0.57 % | |
![]() |
0,1476 | -0.27 % | |
![]() |
4,1367 | 0.00 % | - |
![]() |
229,6754 | 0.00 % | - |
![]() |
5,8958 | 0.00 % | - |
![]() |
0,284 | 0.00 % | - |