16 Dec 2017 | Vremea în Pitesti Pitesti: 6°C
Bitpress
Critica fricţiunii pure. Un primar PSD îşi ceartă colegii de la coada antilopei, în Africa

Critica fricţiunii pure. Un primar PSD îşi ceartă colegii de la coada antilopei, în Africa

Chiar dacă a plecat să se relaxeze la vânătoare de antilope, în Africa, primarul PSD al localităţii Albota, Ion Dumitru, îşi continuă atacutile împotriva parlamentarilor din propriul partid, despre care afirmă că nu s-au zbătut deloc pentru judeţul Argeş.

,,Vinovaţi suntem noi că acceptăm propuneri de oameni de carton!”- a scris acesta pe contul său de Facebook, după ce omologul său din comuna Bascov i-a atras atenţia că premierul Mihai Tudose l-a sărit şi de data aceasta de la rectificarea bugetară.

,,Suntem buni doar când au nevoie de voturi, în rest, Dumnezeu cu mila! Nu ne mai caută niciunul. Trebuie să ne descurcăm singuri în probleme care ţin strict de fişa unui senator sau deputat. Din acest motiv, la următoarele alegeri parlamentare voi susţine, atât eu, cât şi ceilalţi colegi, ca unul sau doi dintre noi, primarii din Argeş, să fim puşi pe un loc eligibil, la Senat sau Camera Deputaţilor. Măcar aşa avem certitudinea că ne puteam adresa unor oameni care ştiu cu ce probleme ne confruntăm în administraţie. Nu vreau să dau nume, dar sunt parlamentari din PSD Argeş care nu au ce căuta acolo…”, a scris primarul de la Albota, înainte de a pleca în Africa.

Nu putem să-l contrazicem pe primarul Ion Dumitru, însă, pe de altă parte, ne gândim că acesta bate apropouri din timp pentru viitoarea lista pentru Parlament. În definitiv, pensiile parlamentarilor sunt infinit mai generoase decât cele ale primarilor. Chiar şi decât ale acelor primari eternizaţi în scaun. 



Taguri: , ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
15 decembrie 2017

AED 1,0696 +0.26 %
AUD 3,0149 +0.47 %
BRL 1,1755 -0.70 %
CAD 3,0804 +0.94 %
CHF 3,9729 +0.22 %
CNY 0,5945 +0.27 %
CZK 0,1804 0.00 % -
DKK 0,6226 +0.03 %
EGP 0,2199 +0.37 %
EUR 4,6346 +0.03 %
GBP 5,2711 +0.08 %
HRK 0,6141 +0.02 %
HUF 1,4767 +0.14 %
INR 0,0613 +0.66 %
JPY 3,5016 +0.76 %
KRW 0,3603 +0.19 %
MDL 0,2275 -0.57 %
MXN 0,2053 -0.19 %
NOK 0,4742 -0.23 %
NZD 2,7598 +0.71 %
PLN 1,0989 +0.13 %
RSD 0,0389 +0.26 %
RUB 0,0667 -0.15 %
SEK 0,4662 -0.17 %
THB 0,1208 +0.25 %
TRY 1,0163 -0.45 %
UAH 0,142 -0.63 %
USD 3,9285 0.00 % -
XAU 158,8245 0.00 % -
XDR 5,5552 0.00 % -
ZAR 0,2943 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges