06 Jun 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Dănuţ Bica, deputat PNL,consideră că 2020 va fi anul Autostrăzii Pitești-Sibiu, cel mai așteptat proiect de infrastructură rutieră din România

Dănuţ Bica, deputat PNL,consideră că 2020 va fi anul Autostrăzii Pitești-Sibiu, cel mai așteptat proiect de infrastructură rutieră din România

            Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica declară că semnarea contractului pentru proiectarea şi execuția Secțiunii 5 a Autostrăzii Pitești-Sibiureprezintă încă o dovadă că preluarea guvernării de către PNL a adus rapid o schimbare radicală în bine pentru România și căinvestiţiile majore din infrastructură,așteptate de români zeci de ani,vor deveni în scurt timp realitate:

            „Amânarea la nesfârșit a demarării execuției tronsonului Pitești-Sibiu din Autostrada A1, parte importantă a Coridorului IV Pan-European, a devenit simbolul incapacităţii Guvernelor PSD din ultimii ani de a construi infrastructură modernă de transport.

            Au trecut mai bine de 80 de ani de când inginerul Mihail Manolescu a prezentat primul proiect ingineresc bine documentat şi profesionist elaborat, prin caredemonstra necesitatea construirii unui drum modern, de mare viteză, care să traverseze Carpaţii de la Piteşti către Sibiu, să aducă Muntenia mai aproape de fluxurile comerciale din Transilvania şi, implicit, să lege România de EuropaOccidentală şi să devină un stimul pentru dezvoltarea economică a întregii regiuni de la Sud de Carpaţi. Ulterior, au fost întocmite mai multe astfel de  planuri, care, din păcate, nu au fost puse în aplicare. Astfel, având în vedere faptul că în anul 2008 studiile de fezabilitate pentru acest obiectiv erau finalizate, licitațiile ar fi putut fi organizate şi lucrările de execuție ar fi putut să înceapă de foarte mult timp, dacă nu ar fi fost blocate de incompetența şi reaua-credință a Guvernelor PSD care au condus România în această perioadă. Prin urmare, deși până astăzi pentru Autostrada Pitești-Sibiu s-au cheltuit sume foarte mari de bani, nu s-a construit nimic.

            În luna noiembrie 2019, Cabinetul Ludovic Orban a preluat guvernarea într-o situaţie economico-financiară deosebit de grea, cu datorii neplătite de Guvernele PSD care se ridicau la peste 10 miliarde lei, cu un deficit bugetar de peste 4,6% şi cu alte obligaţii de plată extrem de mari pe termen scurt, mediu şi lung. La momentul respectiv, puțini erau cei care admiteau că proiectele de modernizare a României, îngropate de PSD în ultimii ani, vor putea fi puse în practică atât de repede de Guvernul PNL. Totuși acest lucru s-a întâmplat, iar performanţa echipei lui Ludovic Orban trebuie apreciată și mai mult dacă avem în vedere că pe şantierele din România se lucrează intens în această perioadă, deşi ţara noastră, asemenea majorităţii statelor lumii, se confruntă cu provocările crizei sanitare şi economice generate de epidemia de COVID-19.

            În acest context, luni, 11 mai, la Prefectura din municipiul de reședință al județului Argeș, am participat la un eveniment memorabil: semnarea contractului ,,Proiectare şi execuție Autostrada Sibiu-Pitești, Secțiunea 5, Curtea de Argeș-Pitești Km 92+600-122+950”, în prezenţa Premierului Ludovic Orban şi a Ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode. Contractul a fost încheiat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), în calitate de beneficiar, și AstaldiS.p.A., în calitate de antreprenor, având valoarea de 1.710.277.069,34 lei şi durata de 60 luni (12 luni proiectare și 48 luni execuție). Principalele lucrări care vor fi realizate sunt: 30,35 km drum profil autostradă, 19 poduri și pasaje, 3 noduri rutiere la Curtea de Argeș, Băiculești și Bascov, o parcare și un spațiu de servicii pe ambele părți ale autostrăzii și câte un centru de întreținere și coordonare la nodurile rutiere de la Curtea de Argeș și Bascov.

            Și pentru restul acestui obiectiv de investiții premizele sunt optimiste. Pe Secțiunea 1, Sibiu-Boița (13,17 km), se lucrează deja din luna martie, pe Secțiunea 2, Boița-Cornetu (34,33 km), se fac în continuare foraje, pentru a respecta rigorile impuse de finanţatorul european, iar CNAIR își propune să lanseze procedura de achiziție pentru construcția drumului la finele lui 2020 sau începutul lui 2021, pe Secțiunea 3, Cornetu-Tigveni (35,30 km), se dorește lansarea unei licitații până la sfârșitul lunii iunie, iar pentru construcția Secțiunii 4, Tigveni-Curtea de Argeș (9,86 km), licitația este încă în desfășurare, iar în luna iunie s-ar putea semna contractul, dacă nu vor exista contestații. Prin urmare, am putea afirma că anul 2020 va fi anul Autostrăzii Piteşti-Sibiu.

            Pentru mine, ca deputat de Argeș, realizarea celei mai necesare investiții în domeniul infrastructurii rutiere din România, tronsonul Pitești-Sibiu al Autostrăzii A1, poate fi considerată un proiect de suflet. Cunosc foarte bine câte prejudicii provoacă mediului economic din județul nostru și din tot Sudul României absența acestei autostrăzi și cât de mari sunt costurile și timpul pierdut atunci când, zilnic, mii de autovehicule sunt nevoite să traverseze Carpații pe vechiul drum național, care este unul dintre cele mai periculoase din țară. Din acest motiv, am depus amendamente la proiectele de legi ale bugetului de stat, m-am adresat în mod repetat, prin întrebări și interpelări, declarații politice și comunicate de presă, miniștrilor cu responsabilități în domeniu, solicitându-le să adopte măsuri urgente pentru demararea investiției. De acum, am certitudinea că într-un viitor foarte apropiat, de la Piteşti la Sibiu se va circula pe autostradă, rapid şi în siguranţă.

            Semnarea acestui contract reprezintă încă o dovadă că preluarea guvernării de către PNL a adus rapid pentru România o schimbare radicală în bine.Ceea ce Guvernele PSD nu au reușit să facă în atâția ani, în contexte economice deosebit de favorabile, Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a reuşit în numai șase luni, în condițiile crizei sanitare şi economice generate de epidemia de coronavirus, şi anume să impulsioneze reluarea investiţiilor majore din infrastructură, esenţiale pentru dezvoltarea țării: autostrăzi, spitale regionale, modernizări de căi ferate.”



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
5 iunie 2020

AED 1,1624 -1.17 %
AUD 2,9792 +0.18 %
BRL 0,8341 -2.25 %
CAD 3,1647 -0.95 %
CHF 4,4587 -0.93 %
CNY 0,602 -0.76 %
CZK 0,1817 +0.50 %
DKK 0,6491 +0.02 %
EGP 0,263 -1.39 %
EUR 4,8393 +0.01 %
GBP 5,3923 -0.32 %
HRK 0,639 +0.02 %
HUF 1,4046 +0.34 %
INR 0,0565 -1.22 %
JPY 3,9069 -1.45 %
KRW 0,3532 -0.28 %
MDL 0,2484 +0.28 %
MXN 0,1961 -0.51 %
NOK 0,4582 +0.68 %
NZD 2,7751 +0.21 %
PLN 1,0868 +0.02 %
RSD 0,0412 +0.24 %
RUB 0,0621 -0.64 %
SEK 0,4645 +0.35 %
THB 0,1357 -0.73 %
TRY 0,6324 -0.94 %
UAH 0,1607 -0.74 %
USD 4,2695 0.00 % -
XAU 234,504 0.00 % -
XDR 5,8993 0.00 % -
ZAR 0,2539 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges