16 Sep 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Deputatul Mircea Drăghici vrea să pună cruce la pixurile şi găleţile electorale

Deputatul Mircea Drăghici vrea să pună cruce la pixurile şi găleţile electorale

Proiectul privind finanţarea partidelor politice iniţiat de Mircea Drăghici a fost adoptat în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, elaborarea propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale

Astăzi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, iniţiată de Chestorul Camerei Deputaţilor, Mircea Drăghici, a fost dezbătută şi adoptată de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, elaborarea propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, urmând ca, în perioada următoare, să fie supusă dezbaterii şi adoptării în plenul Camerei Deputaţilor.

După finalizarea procedurilor în Parlament, propunerile deputatului de Argeş Mircea Drăghici în domeniul finanţării campaniilor electorale şi a activităţii partidelor politice vor îmbunătăţi substanţial cadrul legislativ prin reducerea cheltuielilor în exces în campaniile electorale, descurajarea corupţiei, interzicerea distribuirii de bunuri cu însemne electorale: pixuri, brichete, tricouri, fulare, găleţi, etc. Se creează condiţiile pentru dezbateri reale în perioadele electorale. Accentul se va pune pe informarea cu privire la candidaţi şi la programele politice ale acestora.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
13 septembrie 2019

AED 1,1612 -0.68 %
AUD 2,9333 -0.75 %
BRL 1,0505 -0.50 %
CAD 3,2267 -0.88 %
CHF 4,3212 -0.35 %
CNY 0,6025 -0.56 %
CZK 0,1832 +0.11 %
DKK 0,6341 -0.09 %
EGP 0,2597 -0.76 %
EUR 4,7354 -0.02 %
GBP 5,3123 +0.35 %
HRK 0,6403 -0.03 %
HUF 1,4257 -0.26 %
INR 0,06 -0.33 %
JPY 3,9493 -0.82 %
KRW 0,3624 -0.25 %
MDL 0,2426 -0.04 %
MXN 0,2202 0.00 % -
NOK 0,4766 -0.67 %
NZD 2,7293 -1.22 %
PLN 1,0922 +0.05 %
RSD 0,0403 0.00 % -
RUB 0,0664 +0.61 %
SEK 0,4449 0.00 % -
THB 0,1402 -0.57 %
TRY 0,7519 +0.60 %
UAH 0,1723 -0.52 %
USD 4,2654 0.00 % -
XAU 206,5613 0.00 % -
XDR 5,8554 0.00 % -
ZAR 0,2931 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges