21 Sep 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Echipa ta pentru Pitești! Mai puțină politică, mai multă administrație!

Echipa ta pentru Pitești! Mai puțină politică, mai multă administrație!

Poate pentru prima oară, alegerile care vor avea loc în urban sunt cu adevărat cu final neașteptat. Partidele au făcut alegeri mai mult sau mai puțin curajoase, mai mult sau mai puțin inspirate, mai mult sau mai puțin controversate, dar le-au făcut cu gândul la victorie. Întrucât negocierile nu au dus la o variantă susținută de dreapta politică din rațiuni multiple, liberalii vin cu o garnitură de candidați care le oferă șanse importante pentru câștigarea urbanului.

Pitești - Sorin Apostoliceanu&Echipa

La Pitești a curs multă cerneală pe marginea opțiunii PNL pentru Primăria Pitești, în persoana viceprimarului Sorin Apostoliceanu. În toate sondajele, acesta a ieșit în topul preferințelor electoratului, drept pentru care conducerea partidului a dorit, cumva, să-și maximizeze șansele: a adunat procentele lui Apostoliceanu la procentele PNL și le-a dat victorie. Firește că matematica trebuie pusă în context, dar numai alegerile vor valida corectitudinea calculelor, mai ales că la mijloc sunt și multe variabile, dar și mai multe necunoscute.

Cert este un lucru: echipa PNL pentru Primăria Pitești este una redutabilă, dacă iei om cu om și treci peste transferul politic. Nucleul este format din cei trei foști candidați în cursa internă a partidului, oamenii de afaceri Mihai Coteț, Ana Stan și Tiberiu Irimia, care s-au alăturat lui Apostoliceanu apreciind că acesta se pliază perfect pe sloganul ,,Mai multă administrație, mai puțină politică".

Sorin Apostoliceanu are avantajul experienței în administrație, dovedind deja că este un om de acțiune și de inițiativă. De numele său se leagă transparentizarea Primăriei Pitești și deschiderea acesteia către cetățeni.

,,În ultimii 30 de ani, în Pitești, s-au făcut lucruri bune sau mai puțin bune. Credem, însă, că potențialul orașului este departe de a fi atins. Piteștiul poate infinit mai mult și merită infinit mai mult! Infrastructura, apa și canalizarea, termoficarea, alternativele pentru agrement și sport, Pădurea Trivale, Poliția Locală, transportul public, creșele și grădinițele, zona metropolitană – toate au un loc prioritar în agenda mea și a echipei mele. Ca viceprimar, am deschis ușile Primăriei Pitești către voi, v-am ascultat problemele și le-am rezolvat în timp util. Ca primar, alături de echipa mea, voi avea mereu în față exemplele demne de urmat ale administrațiilor liberale din Oradea, Cluj, Timișoara sau Sibiu, voi colabora direct cu primarii care au făcut din comunitățile lor modele de succes și apoi voi arăta lumii întregi că... se poate și în Pitești!" declară Sorin Apostoliceanu.

Proiecte pentru piteșteni

1.Să avem grijă de sănătatea piteștenilor!

•Construirea unui spital municipal nou, la standarde europene, care să asigure servicii medicale de calitate pentru Pitești;

•Înființarea unui centru de permanență pentru urgențe minore – cu medici de familie, unde să fie tratate non-stop urgențele medicale ce nu necesită spitalizare sau proceduri complexe.

2.Să deblocăm Piteștiul!

•Asfaltarea corespunzătoare a tuturor străzilor, semafoare inteligente;

•Amenajarea de piste pentru bicicliști la standarde europene;

•Realizarea Centurii de Vest a Piteștiului;

•Amenajarea de noi parcări acolo unde este nevoie, fără distrugerea domeniuliui public și fără a încurca traficul pietonal;

•Pod nou peste râul Argeș.

3.Să relansăm economia Piteștiului!

•Un parc industrial după modelul celui de la Oradea prin care să atragem noi investiții în Pitești;

•Încurajarea unor companii puternice ca să vină la Pitești și să creeze locuri de muncă bine plătite;

•Sprijinirea învățământului profesional prin colaborarea între companii și școli.

4.Să deschidem Primăria către piteșteni!

•„Ghișeul unic” – punct unic de contact cu cetățeanul: piteștenii vor veni într-un singur loc, pentru orice problemă pe care o au în relația cu administrația publică;

•„Alo, Primăria?” - platforma de comunicare la distanță (online sau telefonic) prin care oamenii vor fi în legatură cu Primarul și vor primi răspunsuri rapide, nu în 30 de zile;

•Fără cozi la ghișee! - prin digitalizare și proceduri online pentru toată administrația;

•Face bugetul împreună! – bugetul se va realiza prin contribuția cetățenilor care vor propune și vor vota cele mai bune proiecte pentru Pitești;

•Primarul între oameni – întâlniri directe și contact permanent între cetățeni și Primar.

 

Echipa PNL la Primăria Pitești

Sorin Apostoliceanu, propunerea PNL pentru funcția de Primar, 43 de ani, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Management

,,Piteștiul a fost dintotdeauna casa mea"

,,Toată viața mea personală și profesională se leagă de Pitești. Am copilărit și trăit în Găvana, Trivale și mai apoi în Popa Șapcă. Aici m-am format ca om, aici am familia și prietenii. Piteștiul a fost dintotdeauna casa mea. Aici vreau să crească și să se stabilească și copiii nostri.  Vreau sa vorbim doar despre Pitești, așa cum am făcut-o și până acum, sincer și direct. Împreună cu cetățenii am indentificat problemele comunității noastre, împreună am găsit soluții, împreună vreau să mergem și de aici înainte. Am alături o echipă puternică și determinată, cu care sunt convins că vom scoate Piteștiul din inerție." ne-a declarat Sorin Apostoliceanu.

 

Mihai Coteț, propunerea PNL pentru funcția de viceprimar, 46 de ani, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, antreprenor și manager de succes

,,Piteștiul are nevoie de o echipă de oameni tineri și dinamici, care știu ce au de făcut!"

,,Piteștiul are nevoie de un suflu nou, de dezvoltare pe principii moderne de administrație! Are nevoie de o echipă de oameni tineri și dinamici, care știu ce au de făcut! Trebuie să le oferim tinerilor perspective de a se dezvolta, de a câștiga mai bine și de a beneficia de timp liber de calitate la ei acasă! Vrem să fim mândri de orașul nostru și să îl așezăm acolo unde merită!”

 

Ana Stan, notar public

,,Un oraș prosper înseamnă locuitori prosperi!”

,,Piteștiul are nevoie imperativă de dezvoltare economică! Doar așa putem relansa orașul nostru și susține financiar proiecte de anvergură. Doar așa vom avea locuri de muncă variate și bine plătite. M-am alăturat acestei echipe întrucât am găsit deschidere către măsuri economice reale și dorință de dialog cu mediul de afaceri. Un oraș prosper înseamnă locuitori prosperi!”

 

Tiberiu Irimia, Doctor în științe medicale cu o experiență uriașă în managementul medical, fondator al formației rock Capella

,,În ECHIPĂ vom construi Piteștiul pe baze sănătoase!”

,,Am ales să rămân doctor în Pitești, dar mă doare să constat că, în 2020, piteștenii nu pot beneficia de un spital municipal la standarde europene. Cel mai bun medic este autostrada Pitești-București – este o vorbă înrădăcinată de-a lungul anilor. E momentul să schimbăm această paradigmă! În ECHIPĂ vom construi Piteștiul pe baze sănătoase!”

Răzvan Șerbănoiu

40 de ani, Inginer Diplomat, absolvent al Facultății de Mecanică și Tehnologie din cadrul Universității Pitești, Manager de aproape 15 ani în companii multinaționale din domeniul reciclării și industriei petroliere

,,A venit vremea să punem cetățeanul în centru administrației, să înțeleagă toți cei din admnistrație că pentru cetățean se află acolo. A venit vremea ca administrația să își recapete respectul cetăteanului, care trebuie să devină implicat și conștient de drepturile și obligațiile pe care le are. Știu, nu este de "bonton" să vorbim despre obligații într-o perioadă când toți visăm la drepturi, dar le avem și pe acestea!"

Intră în contact cu Sorin Apostoliceanu!

Fb: Sorin.Apostoliceanu.PNL

Instagram: sorinapostoliceanu

Email: [email protected]

Telefon: 0723 293 482



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
18 septembrie 2020

AED 1,1155 -0.54 %
AUD 2,9944 -0.40 %
BRL 0,782 -0.57 %
CAD 3,1126 -0.22 %
CHF 4,5132 -0.21 %
CNY 0,6063 -0.36 %
CZK 0,1821 +0.28 %
DKK 0,653 -0.03 %
EGP 0,26 -0.84 %
EUR 4,8582 -0.03 %
GBP 5,322 -0.42 %
HRK 0,6443 0.00 % -
HUF 1,349 +0.16 %
INR 0,0558 -0.36 %
JPY 3,9261 -0.19 %
KRW 0,3532 +0.48 %
MDL 0,2476 +0.57 %
MXN 0,1963 +0.26 %
NOK 0,4526 -0.46 %
NZD 2,7795 +0.31 %
PLN 1,0912 +0.07 %
RSD 0,0413 0.00 % -
RUB 0,0546 -0.55 %
SEK 0,4667 -0.04 %
THB 0,1317 -0.23 %
TRY 0,5412 -0.93 %
UAH 0,1455 -0.68 %
USD 4,0972 0.00 % -
XAU 257,4245 0.00 % -
XDR 5,8068 0.00 % -
ZAR 0,2541 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges