14 Dec 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Gabriela Zoană vine cu 7 idei pentru redresarea PSD

Gabriela Zoană vine cu 7 idei pentru redresarea PSD

În timp ce Adrian Năstase (chiar el!) vorbește despre refondarea Partidului Social Democrat, fostul europarlamentar Gabriela Zoană vine cu ,,7 idei de redresare a PSD". Firește, analiza serioasă pe care orice membru al PSD ar trebui să o realizeze pentru început (public sau în intimitate) ar fi cea cu el însuși. E un punct corect și eficient de plecare, căci electoratul a început să vadă leopardul din spatele gardului vopsit. Altfel, orice gen de cosmetizare reprezintă un efort aproape inutil pe termen scurt și extrem de păgubos pe termen lung. E greu ca în PSD să intre oameni noi, dar e mai mult decât necesar ca tinerii să-și reconsidere poziția și să aibă curajul să-și spună punctul de vedere, cu decență și argumentat. Cum vede Gabriela Zoană redresarea PSD?

,,Am încercat să ofer câteva idei tuturor iubitorilor social-democrației din România, fie ei politicieni, colegi de partid, decidenți sau simpli membri, activiști sau votanți PSD, fără a avea pretenția că acestea sunt într-adevăr măsurile care trebuie luate. Rog toți cititorii să considere aceste idei ca fiind idei personale ale Gabrielei Zoană, membru al PSD de peste 15 ani." spune Zoană, înainte de a trece la enumerarea măsurilor pe care le consideră necesare:

,,1. Înțelegerea comportamentului, nevoilor și dorințelor generației Millennials

Pe viitor, una dintre prioritățile Partidul Social Democrat ar trebui să fie clădirea unei relaţii mai strânse cu generația Millennials.  Această generație a fost crescută în ideea că opinia lor contează. Pentru tinerii care nu ne-au votat independența financiară și luarea deciziilor sunt definitorii pentru dobândirea fericirii. Căsătoria sau achiziționarea unei case reprezentau o stare de deplina dezvoltare pentru generația părinților nostri când erau tineri. Vremurile s-au schimbat! Nu pare ca spun nimic nou, cu toate acestea rezultatul votului demonstrează că nu prea s-a înțeles aceasta stare de noutate a societății.

Tinerii, înainte de a deveni doctori, ingineri, profesori sau avocaţi, sunt oameni preocupaţi de progresul societăţii, care vor să își facă vocea auzită. Adolescentii verifica orice informatie online, fara sa conteze intotdeauna daca sursa este una sigura sau nu. De multe ori, această atitudine îi poate face nerăbdători față de cursul firesc al progresului.

Conform Institutului Român pentru Evaluare și Strategie, 42% dintre votanții PSD au peste 65 de ani, 28% au între 51% și 65% de ani, 17% între 36 și 50 de ani, iar 13% sunt tineri. După cum s-a putut observa și la recentele alegeri, procentul tinerilor care au votat PSD este scăzut, însă pe viitor această situație trebuie redresată. În acest sens, PSD-ul ar trebui să analizeze atent care sunt cu adevărat nevoile, dorințele și aspirațiile spre care tinerii tind și să fie alături de ei, recunoscându-le adevărata valoare și adevăratul potențial pe care îl dețin. Toate aceste lucruri ar putea fi realizate printr-o comunicare eficientă care să li se adreseze direct. Dar pentru asta trebuie să se înteleagă că politicile pentru tineri se fac cu tineri, pentru că atunci când seniorii decid ce le-ar trebui tinerilor, răspunsul celor care nu se fac auziți va rasuna la vot.

2. Comunicare mai bună în străinătate

Aici nu mă refer doar la comunicarea cu Diaspora, deși această comunicare ar fi lămurit extrem de multe lucruri care românilor din Diaspora încă le sunt neclare. Exista in Romania Ministerul Romanilor de Pretutindeni, minister care se ocupa exclusiv de relatia cu diaspora. Neînțelegerea anumitor aspecte în ceea ce privește modalitatea în care este guvernată țara favorizează votul emoțional. Radiografia eficientei activitatii acestui minister in guvernarea noastra o vedem cand analizam daca diaspora a votat sau nu PSD.

Mă refer aici însă și la comunicarea cu oficialii străini, cu instituțiile europene și cu reprezentanții instituțiilor europene. O comunicare mai bună în această direcție ar fi evitat conflictele politice care au dăunat imaginii partidului, în țară și în străinătate.

Trebuie să avem grijă mai mult la comunicarea cu partenerii străini, atât cei din Uniunea Europeană, cât și la cei de peste Ocean.

Dacă PSD continuă comunicarea cu partenerii străini prin aceeași oameni și cu aceleași metode, rezultatele nu pot să fie decât cele de până acum. Eu cred că experiența trebuie musai combinată cu entuziasmul și tenacitatea celor cu experiență mai puțină, însă mai adaptați evoluției societății și politicii mondiale.

3. Măsuri în cazul organizațiilor care nu performează

Dacă vom continua ca, an de an, anumite organizații locale să obțină procente mult sub media națională a partidului și să fie scuzate, trecute cu vederea în vremea bilanțurilor, iar lipsa de performanță să fie recompensata cu pozitii cheie in arcul guvernamental sau cu locuri eligibile pe listele naționale de candidati, organizațiile performante vor continua să se simtă neîndreptățite și își vor pierde interesul de a obține rezultate bune pentru partid. În timp ce organizațiile cu rezultate slabe vor fi încurajate să obțină rezultate și mai slabe doar pentru că ,,se poate si asa”.

PSD Argeș, organizația din care fac parte și care m-a susținut, a câștigat alegerile în județ. A obținut un procent de peste 30%. Ne-am mobilizat, am discutat cu cetățenii, am muncit. Nu a fost suficient în contextul votului emoțional masiv al electoratului. Procentul obținut de către organizația noastră s-a pierdut între atâtea eșecuri locale.

Diferența între procentele partidului în două județe o face in mare parte gradul de mobilizare a membrilor de partid. O face modul în care se comunică cetățenilor măsurile bune luate în  timpul guvernării. O face atitudinea față de electorat.

4. Mobilizarea mai eficientă în teritoriu atunci cand tipul de alegeri nu reprezinta o miza personala

Din păcate, în anumite organizații, unii lideri au privit cu superficialitate aceste alegeri europarlamentare. Cu siguranță, dacă ar fi fost un context diferit, de exemplu, ar fi fost vorba despre alegerile locale, atunci când votul electoratului ar fi desemnat viitorii edili și nu viitorii europarlamentari, cu siguranță aceștia s-ar fi implicat mult mai mult și mobilizarea ar fi fost diferită.

Desigur, ce se întâmplă la Bruxelles pare mult mai neimportant decât ce se întâmplă in propria localitate, insa realitatea este ca, de ceea ce se întâmplă la Bruxelles depinde viitorul întregii națiuni, de la sate sau orașe.

Mai mult, aceste alegeri au poziționat electoratul înaintea alegerilor parlamentare și locale, fără să mai vorbim de alegerile prezidențiale. Din punctul meu de vedere, fără o mobilizare exemplară la viitoarele alegeri, indiferent de natura alegerilor, nu le vom putea câștiga.

5. Identificarea electoratului către care se comunică

Deși campania electorala PSD a fost construită pe un dialog decent, pozitiv, au existat anumite puncte care, pe viitor, ar putea fi îmbunătățite în ceea ce privește partea de comunicare. Un exemplu: Partidul Social Democrat se mândrește cu creșterea salariilor, măsuri excelente care au redresat agricultura românească, au dus la creșterea nivelului de trai etc.; totuși, anumite mesaje privind reușita acestor măsuri nu au fost recepționate de către români așa cum ar fi trebuit.

De ce s-a întâmplat acest lucru?

Poate pentru că strategia de comunicare a PSD nu a țintit persoanele care au contat cu adevărat la acest scrutin, prin urmare mesajul politic nu a ajuns la alegători, în special la cei tineri și la cei din diaspora. Mai mult, a comunica mai bine cu electoratul nu înseamnă a comunica mai bine doar în timpul campaniei electorale, ci a comunica bine mereu. Și consider că este la fel de important cine și cum comunică, drept urmare diversificarea paletei de comunicatori ar putea fi o soluție bună. Ceea ce am observat în aceasta campanie și, din păcate, m-a dezamagit a fost refuzul unor persoane care aveau autoritatea prin natura funcției să comunice, însă au refuzat categoric expunerea (cu toate acestea sunt în continuare promovate). Cum se spune în popor ,,la placinte inainte, la razboi inapoi”. A crede că măsurile bune nu au nevoie de o comunicare bună este o greșeală. A crește salariile sau a sprijini tinerii fără să comunici avantajele creșterii salariilor și a sprijinirii tinerilor este o greșeală pe care au taxat-o la vot exact cei cărora le-au fost crescute salariile și cei care au fost sprijiniți.

6. Problemele de imagine trebuie tratate cu seriozitate

PSD nu poate funcționa corespunzător ca un partid politic majoritar, decât dacă se bucură de încredere și susținere din partea alegătorilor. Așadar, scopul este ca partidul sa fie perceput în mod corect, ca o organizație politică viabila, de încredere, care știe cum să gestioneze resursele și problemele societății, care inspiră siguranță și asigură securitate națională.

Orice problemă de imagine trebuie tratată imediat, cu folosirea mai multor categorii de  resurse și când se impune în cel mai drastic mod. În orice democratie sănătoasă, disciplina este unul dintre ingredintele de bază ale succesului.

7. Acordarea unei atenții mult mai mari mediului online

Făcând trimitere la ceea ce am amintit anterior despre generația Millennials, o generație care trăiește în universal digital și care va reuși să provoace schimbări sociale, consider că una dintre cele mai importante direcții pe care PSD ar trebui să le vizeze este strâns legată de sfera online-ului.

În societatea actuală, mediul online a înflorit într-un mod spectaculos. Succesul în alegeri al oricărui actor politic depinde foarte mult şi de strategiile de imagine şi de conţinut utilizate în online pentru perioada electorală. Mai mult decât atât, campaniile de comunicare în cadrul rețelelor sociale ( Facebook, You Tube, Instragram etc.) reprezintă un avantaj deosebit pentru a testa opinia publică sau pentru a introduce anumite teme de dezbatere. Tocmai de aceea, acestea ar trebui valorificate mai mult pentru că permite interacțiunea cu toți consumatorii virtuali, comunicarea fiind considerată adeseori la fel de autentică ca cea directă. Astfel, din punctul meu de vedere, modul de comunicare în mediul online nu trebuie să mai fie atât de rigid, ci mai degrabă calibrat pe publicul țintă.

În loc de concluzie

Alegerile europarlamentare au trecut, dar lecția pe care ne-a oferit-o electoratul nu trebuie uitată. Încă sunt învățăminte care trebuie trase, încă sunt lucruri care nu se spun direct."

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
13 decembrie 2019

AED 1,1637 -0.44 %
AUD 2,9562 +0.03 %
BRL 1,0449 +0.37 %
CAD 3,2491 -0.33 %
CHF 4,3448 -0.58 %
CNY 0,6125 +0.38 %
CZK 0,1873 0.00 % -
DKK 0,6394 -0.02 %
EGP 0,2652 -0.30 %
EUR 4,7786 -0.01 %
GBP 5,7198 +0.96 %
HRK 0,6423 -0.02 %
HUF 1,4527 +0.17 %
INR 0,0603 -0.50 %
JPY 3,8968 -1.37 %
KRW 0,3652 +1.14 %
MDL 0,2478 -0.36 %
MXN 0,225 +0.09 %
NOK 0,4748 +0.61 %
NZD 2,8292 +0.11 %
PLN 1,1172 +0.04 %
RSD 0,0407 0.00 % -
RUB 0,0687 +1.03 %
SEK 0,4577 +0.09 %
THB 0,1415 -0.56 %
TRY 0,7387 -0.67 %
UAH 0,1819 -0.16 %
USD 4,2746 0.00 % -
XAU 202,1797 0.00 % -
XDR 5,9165 0.00 % -
ZAR 0,297 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges