16 Oct 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Liberalii argeşeni regretă drama prin care trece deputatul PSD Radu Vasilică

Liberalii argeşeni regretă drama prin care trece deputatul PSD Radu Vasilică

Accidentul grav în urma căruia deputatului PSD, Radu Vasilică, i-a fost amputat un picior a şocat o întreagă clasă politică. Inclusiv adversarii de pe eşichierul politic au fost afectaţi la modul cel mai sincer şi speră ca acesta să depăşească starea critică în care se află.  

,,PNL Argeș  regretă tot ce i s-a întâmplat domnului Radu VASILICĂ și îi urează însănătoșire grabnică. Omenia și gândurile bune îndreptate spre semenii noștri care  se confruntă cu astfel de probleme nu au legătură cu funcțiile sau cu apartenența la vreun partid politic. Pentru că omenia este apolitică. Îi dorim domnului Radu VASILICĂ și familiei sale puterea de a trece peste această grea încercare.” se precizează într-un comunicat de presă.

Vă reamintim că deputatul Radu Vasilică a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier, pe DN73, la ieşirea din Piteşti spre Câmpulung. Acesta conducea o motocicletă şi, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul acesteia și a intrat într-o mașină parcată, apoi într-un stâlp, ulterior ricoşând într-o mașină ce se afla în mers. S-a ales cu fractură de bazin, fractură de femur drept, traumatism cranian minor, fractură de antebraţ şi alte traume. Momentan se află în stare de comă, viaţa sa fiind pe muchie de cuţit.

Poate mai îngrozitor decât evenimentul nefericit pe care îl traversează parlamentarul PSD este modul în care au reacţionat mulţi dintre cei care au comentat pe marginea acestuia. Nivelul de ură publică faţă de orice este asociat cu PSD a ajuns atât de sus încât au existat persoane care şi-au exprimat pe şleau satisfacţia că un pesedist a suferit un astfel de accident teribil. Să te dezumanizezi în asemenea hal, spune multe despre radicalizarea societăţii româneşti. Şi spune la fel de multe şi despre ceea ce au reuşit politicienii să stârnească în cei în slujba cărora, cică, s-ar afla. Nu că ar exista o scuză pentru a gândi atât de mizerabil... 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
16 octombrie 2019

AED 1,173 -0.19 %
AUD 2,9024 -0.59 %
BRL 1,0308 -1.48 %
CAD 3,2601 -0.05 %
CHF 4,3166 -0.17 %
CNY 0,6069 -0.51 %
CZK 0,1844 +0.22 %
DKK 0,6363 +0.02 %
EGP 0,2654 -0.52 %
EUR 4,7537 +0.03 %
GBP 5,4855 +0.56 %
HRK 0,6395 +0.05 %
HUF 1,4276 -0.11 %
INR 0,0604 0.00 % -
JPY 3,9652 -0.53 %
KRW 0,3625 -0.41 %
MDL 0,2464 +0.49 %
MXN 0,2237 -0.04 %
NOK 0,4691 -0.61 %
NZD 2,6973 -0.50 %
PLN 1,106 +0.03 %
RSD 0,0404 -0.25 %
RUB 0,067 0.00 % -
SEK 0,4398 +0.25 %
THB 0,1417 -0.28 %
TRY 0,731 +0.05 %
UAH 0,1735 -0.80 %
USD 4,3082 0.00 % -
XAU 205,4935 0.00 % -
XDR 5,9087 0.00 % -
ZAR 0,2874 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges