22 Nov 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Liga Aleșilor Locali ai ALDE se întrunește la Bistrița

Liga Aleșilor Locali ai ALDE se întrunește la Bistrița

Joi și vineri (18-19 octombrie), Liga Aleșilor Locali ai ALDE (LAL) se va întruni la Bistrița. Este prima întâlnire în noua formulă, după ce președintele ALDE Argeș, Simona Brătulescu, a fost aleasă și nominalizată de către conducerea partidului pentru funcția de președinte interimar al LAL. 

La întâlnire vor participa președintele Călin Popescu Tăriceanu, dar și membri ai Guvernului care vor prezenta celor 200 de aleși locali invitați (primari, viceprimari și vicepreședinți de consilii județene) oportunități de accesare a fondurilor guvernamentale și europene pe toate axele și direcțiile destinate unităților administrativ-teritoriale.

,,De-a lungul parcă interminabilei noastre perioade de tranziție, de multe ori semnalele venite dinspre ,,talpa" administrativă a țării nu au avut ecou acolo sus, unde propunerile se transformă în literă de Lege. Tocmai de aceea s-a simțit nevoia existenței unui astfel de organism precum Liga Aleșilor Locali (LAL), pentru că vocea mai multor oameni este mai puternică și are infinit mai multe șanse de reușită. Mă voi asigura, așadar, pe perioada interimatului meu, ca vocea LAL să devină o a doua Conștiință a conducerii ALDE. Și pentru că dialogul este întotdeauna bidirecțional, prin rolul care în mod implicit îmi revine, voi avea grijă ca și dinspre conducerea partidului să vin către colegii mei din administrație cu viziunea celor de la Centru, cu proiectele și oportunitățile de care pot beneficia în comunitățile pe care le reprezintă." a declarat Simona Brătulescu, președinte interimar LAL.

Potrivit liderului ALDE Argeș, dincolo de rolul de interfață între toate zonele de reprezentativitate ale partidului, prioritatea mandatului interimar va fi una cât se poate de pragmatică: sprijinirea aleșilor ALDE să atragă cât mai multe fonduri pentru comunitățile pe care le reprezintă.

,,Dincolo de idei, proiecte și bune intenții, banii sunt cei care pun lucrurile în mișcare. Este drept că presiunea majorărilor de salarii și pensii - măsuri absolut benefice și așteptate de către populație - a făcut ca administrațiile locale și județene să fie private de fonduri mai consistente de la bugetul de stat. Pe de altă parte, fiind stat al Uniunii Europene, ne bucurăm de sprijin financiar pe o paletă largă de proiecte ce pot fi implementate, parte dintre ele cu o contribuție minimă din partea autorităților administrativ-teritoriale. Ca atare, orientarea pragmatică pentru a atrage maximum de fonduri de către aleșii noștri va reprezenta prioritatea mandatului meu până la organizarea de alegeri statutare, dar și după aceea." a mai declarat Simona Brătulescu, înainte de conferința Ligii Aleșilor Locali ai ALDE.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
21 noiembrie 2019

AED 1,1747 -0.06 %
AUD 2,9372 -0.12 %
BRL 1,0281 -0.14 %
CAD 3,2435 0.00 % -
CHF 4,3531 -0.03 %
CNY 0,6136 -0.02 %
CZK 0,1874 +0.16 %
DKK 0,6397 +0.06 %
EGP 0,2672 -0.22 %
EUR 4,7808 +0.07 %
GBP 5,585 +0.21 %
HRK 0,6427 +0.09 %
HUF 1,4317 -0.14 %
INR 0,0601 0.00 % -
JPY 3,9721 -0.23 %
KRW 0,3673 -0.46 %
MDL 0,2478 +0.57 %
MXN 0,2222 -0.09 %
NOK 0,4733 +0.68 %
NZD 2,7749 +0.11 %
PLN 1,1125 +0.01 %
RSD 0,0407 0.00 % -
RUB 0,0677 +0.30 %
SEK 0,4488 +0.81 %
THB 0,1429 -0.07 %
TRY 0,7572 -0.11 %
UAH 0,1784 0.00 % -
USD 4,3144 0.00 % -
XAU 203,6385 0.00 % -
XDR 5,9389 0.00 % -
ZAR 0,2933 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges