23 Sep 2021 | Vremea în : °C
Mihai Coteț: ,,Ca să fii performant trebuie să te înconjori de oameni de calitate”

Mihai Coteț: ,,Ca să fii performant trebuie să te înconjori de oameni de calitate”

Pe 4 iulie, fix de Ziua Americii, urmează să aibă loc alegeri pentru președinția organizației PNL Pitești. Primul care și-a anunțat candidatura este consilierul local Mihai Coteț, iar intenția sa a primit destul de rapid sprijin public din partea colegilor, de la consilieri locali și județeni, la parlamentari și liberali de la nivel central. Mihai Coteț este om de afaceri și vrea ca eficiența, respectarea promisiunilor, onorabilitatea și asumarea răspunderii să nu mai fie vorbe lipsite de conținut, așa cum se întâmplă, de prea multe ori, în politică.

,,Credibilitatea și onorabilitatea sunt cele mai prețioase capitaluri ale unui politician

*V-ați anunțat candidatura la președinția PNL Pitești. Cum ați luat decizia?

**Aș putea spune că am luat această decizie extrem de ușor, cu atât mai mult cu cât mi-am exprimat intenția cu mult timp în urmă, dar nu a fost tocmai așa... Cred că cel mai dificil de gestionat va fi bagajul emoțional adunat de fiecare, dar eu mi-am propus să las nemulțumirile la ușă, pentru că atunci când vrei să construiești trebuie să stabilești un așa-zis moment T0. Altfel, ne învârtim într-un cerc vicios din care nu vom mai ieși niciodată. Indiferent de rezultatul alegerilor, rămânem colegi în același partid.

*Am constatat că fiecare dintre taberele create o văd pe cealaltă ca fiind indezirabilă. Spre exemplu, ați fost acuzat că v-ați întâlnit cu Alina Gorghiu, Radu Perianu și Narcis Sofianu și ați apărut într-o poză cu aceștia...

**Și care este acuza?

*Nu știu, dumneavoastră să-mi spuneți!

**Când am intrat în PNL, am auzit numeroase alternative ale aceleiași povești și de fiecare dată vinovații erau alții. Pe de altă parte, am avut posibilitatea să fac propriile constatări și să trag concluzii în urma relaționării directe cu colegii. E cumva trist că cineva te poate acuza că te-ai întâlnit cu un coleg, în schimb este o virtute să negociezi cu pesediștii...  Alina Gorghiu, Radu Perianu și Narcis Sofianu au venit în partid cu mult înaintea mea. Ce au făcut sau ce n-au făcut a fost întors pe toate părțile de nenumărate ori, iar perspectivele sunt dintre cele mai diverse. Nu doar cu ei m-am întâlnit, ci cu toți colegii, pentru că atunci când vrei să candidezi e firesc să încerci să-i convingi că tu ești o opțiune mai bună. Am vorbit inclusiv cu Adrian Miuțescu, acesta din urmă încercând să mă convingă să îl susțin pe Gelu Tofan.

*Înseamnă că pentru domnul Miuțescu, Gelu Tofan este cea mai bună alternativă pentru PNL Pitești...

**Da, ceea ce nu este un lucru rău. Amândoi sunt vechi politicieni, îi leagă o anumită istorie și o anumită viziune despre cum trebuie făcute lucrurile. Eu sunt mai nou în partid, vin din zona de business, sunt obișnuit să calculez în termeni de performanță. Ca să fii performant trebuie să te înconjori de oameni de calitate, să-ți păstrezi echipa motivată, să stabilești principiile de la care să nu te abați, să fii tu primul care dă exemplu de eficiență și integritate, să îți ții cuvântul dat colegilor și comunității pe care o reprezinți, să îți asumi rezultatele. Știu că toate aceste vorbe par a fi goale și de multe ori mi-e și rușine să le pronunț pentru că, în multe cazuri, distanța dintre fapte și discursul politic este chiar mai mare decât cea de la cer la pământ. Politica și onorabilitatea au ajuns antonime, ca atare colegii mei vor avea doar o singură opțiune pentru a vedea dacă sunt sau nu un politician ca mulți alții: să mă voteze.

*Ce anume, mai exact, vă doriți pentru organizația PNL Pitești?

**Vreau, în primul rând, să ne simțim confortabil unii cu ceilalți, să fim realmente o echipă. În al doilea rând, vreau o organizație activă patru ani, nu una care se reactivează la alegeri, ca să constate că trei au mai murit, douăzeci au plecat în alte partide, trei sferturi au fost dați afară pentru că au fluierat în biserică și 80% dintre cei rămași nu sunt motivați să sprijine efortul organizației. De asemenea, vreau o organizație deschisă către comunitate, pentru că nu despre a ne juca de-a politica este vorba, ci despre ce poți face tu mai bun pentru locul în care trăiești și oamenii săi. Îmi doresc să atrag alături cât mai mulți oameni de calitate, pentru că singurul lucru care funcționează cu adevărat este exemplul personal. Credibilitatea și onorabilitatea sunt cele mai prețioase capitaluri ale unui politician. Dacă le ai, oamenii te vor urma. Dacă nu... rămânem ca până acum, la finalul tuturor clasamentelor PNL.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
23 septembrie 2021

AED 1,1494 +0.08 %
AUD 3,0732 +0.53 %
BRL 0,7982 -0.27 %
CAD 3,331 +1.03 %
CHF 4,564 -0.21 %
CNY 0,6541 +0.26 %
CZK 0,1953 +0.26 %
DKK 0,6655 -0.02 %
EGP 0,2687 +0.07 %
EUR 4,949 -0.01 %
GBP 5,7704 +0.34 %
HRK 0,6604 0.00 % -
HUF 1,3938 -0.06 %
INR 0,0573 +0.35 %
JPY 3,8391 -0.35 %
KRW 0,3603 +1.07 %
MDL 0,2383 -0.13 %
MXN 0,2109 +0.33 %
NOK 0,4907 +0.74 %
NZD 2,9764 +0.48 %
PLN 1,0756 +0.63 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0581 +0.35 %
SEK 0,4886 +0.45 %
THB 0,1271 +0.71 %
TRY 0,4882 +0.18 %
UAH 0,1589 +0.32 %
USD 4,2218 0.00 % -
XAU 240,3568 0.00 % -
XDR 5,9914 0.00 % -
ZAR 0,2888 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges