29 Mar 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Sebastian Ghiţă cere suspendarea lui Tudor Pendiuc din PSD!

Sebastian Ghiţă cere suspendarea lui Tudor Pendiuc din PSD!

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă susţine că primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, se face vinovat de faptul că PSD este văzut ca un partid de corupţi şi ar trebui să fie exclus. Ghiţă dă exemplul lui Constantin Nicolescu, despre care afirmă că a înţeles mesajul şi că s-a retras până la rezolvarea problemelor cu justiţia. Însă Ghiţă nu pomeneşte nimic de cât de bine le-a fost şi cu Pendiuc şi cu Nicolescu, atât timp cât aceştia au deţinut frâiele puterii în Argeş.

„Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Bunea Stancu, Adrian Duicu, Mocanu, Tudor Pendiuc, Viorel Hrebenciuc, dar şi alţii sunt exemple vii ale percepţiei că PSD ar fi un partid corupt. Toţi trebuie să se suspende din PSD sau să fie suspendaţi. Sfidarea legii şi a DNA nu îi ajută nici pe ei şi nici partidul. Mircea Cosma şi Constantin Nicolescu, chiar dacă au 70 de ani, au înţeles şi s-au retras. Ar trebui şi ceilalţi să aştepte în afara partidului până când justiţia se pronunţă.” a declarat Sebastian Ghiţă.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
27 martie 2020

AED 1,1949 -0.57 %
AUD 2,6686 +1.10 %
BRL 0,8737 -0.34 %
CAD 3,1169 -0.30 %
CHF 4,5616 +0.36 %
CNY 0,6189 -0.72 %
CZK 0,1776 +1.25 %
DKK 0,6477 +0.06 %
EGP 0,2787 -0.57 %
EUR 4,8332 -0.03 %
GBP 5,3759 +1.95 %
HRK 0,6349 -0.06 %
HUF 1,3656 +0.49 %
INR 0,0587 0.00 % -
JPY 4,0357 +0.49 %
KRW 0,3599 -0.22 %
MDL 0,2444 -1.61 %
MXN 0,1883 +2.34 %
NOK 0,4163 +0.17 %
NZD 2,6136 +0.92 %
PLN 1,0656 +0.92 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0563 -0.35 %
SEK 0,4398 +0.23 %
THB 0,1347 -0.30 %
TRY 0,6816 -0.64 %
UAH 0,1563 -0.26 %
USD 4,389 0.00 % -
XAU 228,9056 0.00 % -
XDR 5,9979 0.00 % -
ZAR 0,2503 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges