07 Mar 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Sebastian Ghiţă - ,,ideologul drogat al PSD”. O spune ideologul în chiloţi al partidului, deputatul Cătălin Rădulescu

Sebastian Ghiţă - ,,ideologul drogat al PSD”. O spune ideologul în chiloţi al partidului, deputatul Cătălin Rădulescu

S-a mai pus de o revoluţie la gura deputatului revoluţionar de Argeş, Cătălin Rădulescu! După ce a înjurat câţiva copii care l-au apostrofat că nu ştie să-i înjure gramatical şi-i bagă în ,,măsa” fără cratimă, acesta s-a orientat, fără înjurături de mamă, către colegii de partid. Spre exemplu, pe Sebastian Ghiţă, mogulul de la RTV şi ucigaşul bunicuţelor comuniste, l-a făcut ,,ideolog drogat”. De asemenea, îi cântă prohodu şi lui Negoiţă, despre care spune că ar trebui să fie şi el exclus. 

Rădulescu îi mai critică şi pe ,,ideologii de doi bani” care spun că Victor Ponta ar fi pierdut pe mâna celor cu imagine de corupţi, ba chiar face un apel ca aceştia să fie protejaţi şi stimaţi pentru întreaga lor carieră politică, cel puţin până când acuzele vor fi dovedite în instanţă. Nu în ultimul rând, acesta cere liderilor PSD Argeş să se impună la centru şi să solicite funcţii în structurile guvernamentale, întrucât în acest judeţ Ponta a câştigat. Mai mult, cere retragerea tuturor celor care provin din judeţe perdante.

Toată poliloghia deputatului, presărată cu multe greşeli gramaticale elementare (am mai tăiat din ele, că ne era şi ruşine de ruşinea sa), are şi un sâmbure de adevăr. Dar nu ştiu cum se face că, de câte ori Rădulescu spune ceva, ne apare în faţă imaginea cu el, pe un site de ,,prietenii”, tolănit în chiloţi pe un pat de hotel. Dincolo de problemele ce ţin de calitatea sa umană, chiloţii ăia o să-i atârne de gât toată cariera, pentru că e greu să iei în serios un om care se expune ca o cocotă, dar pretinde respect, ca parlamentar ce se află datorită nouă, argeşenilor.

Mai jos aveţi toată poliloghia ideologului în chiloţi al PSD:

,,Am cerut în interiorul partidului meu ca, cei care nu se mai identifică cu liderii partidului să plece, iar cei care au greşit să se retragă din funcţiile politice. După alegeri am cerut excluderea a patru oameni care au creat discuţii şi teme în campanie, timp în care noi ceilalţi munceam să scoatem un preşedinte, am cerut excluderea aşa cum ştiţi a domnilor Şova, Vanghelie, Ghiţă şi Negoiţă. Iată că doi dintre ei au fost excluşi iar altul şi-a dat demisia. Cred că e un prim pas. Însă dacă rămânem aici nu am făcut nimic. Pentru că altfel meritocraţia, competiţia în partid va muri, pentru că altfel toţi noi ceilalţi care deşi aveam procese sau dosare născocite, care aveam lideri anchetaţi sau arestaţi, am ştiut să ne facem treaba şi am câştigat. 

Şi în judeţele noastre cei din Diaspora şi-au sunat părinţi şi rude, însă tot am câştigat. Aşa că trebuie continuată analiza şi măsurile reparatorii, trebuie ca rezultatul să primeze în obţinerea funcţiilor în partid, trebuie ca în ministere şi în comisiile parlamentare să fie puşi acum membri de partid care provin din judeţele care l-au scos pe premier câştigător iar cei care au pierdut să se retragă. Ăsta e al doilea pas dacă dorim ca vreodată să mai existe competiţie în partid, pentru că altfel există pericolul real ca de acum încolo cei care au câştigat să nu se mai implice. Şi cer liderilor noştri să ceară tuturor organizaţiilor judeţene să desemneze propuneri pentru ministri şi conducerea comisiilor parlamentare. Faceţi dreptate. Pentru că există deja nemulţumiri şi e riscant. 

Am asistat zilele astea la afirmaţii halucinante spuse de câţiva ideologi de doi bani, ba că am pierdut din cauză că suntem asimilaţi ca şi urmaşii comuniştilor, ba că am pierdut din cauza corupţiei şi celor cu dosare penale şi că ar trebui ca, comuniştii şi cei cu dosare penale să facă un pas înapoi, să se autosuspende sau să fie suspendaţi. Acest ideolog drogat al partidului, care mai nou dă lecţii sau e un fel de purtător de cuvânt fără mandat (un fel de ŞOVA 2), ar vrea să plece un om onest ca Dl. Iliescu şi după mintea lui toţi din partid cărora li se face un dosar penal din sesizări, denunţuri şi plâgeri ar trebui să plece. 

Îi amintesc acestui Euripide, că şi premierului i s-au făcut plângeri penale, preşedintele executiv e judecat, vreo 50 de parlamentari se judecă cu ANI, alţi 30 se judecă cu DNA, vreo câteva sute de primari sunt în anchetele DNA, 15 preşedinţi de consilii judeţene sunt anchetaţi sau judecaţi. Şi după viziunea dânsului (ce tupeu cu câteva zeci de dosare) ar rămâne în partid dânsul şi câţiva tineri care nu au fost în stare să atraga tineretul lângă partid (acestia votând masiv împotrivă), nu au fost în stare să contrapondereze mesajele celorlalţi pe Facebook (deşi sunt mari softişti) şi nu au fost în stare să înţeleagă că trebuiau făcute secţii suficiente de votare în Diaspora pentru a nu crea o temă în ţară. 

E momentul ca partidul să revină la înţelepciune, la modestie, la bun simţ, să eliminăm de lângă noi pe cei încrezuţi şi ipocriţi, să punem în funcţii pe cei care au fost fideli premierului PONTA şi vicepremierului Dragnea şi care au câştigat, iar ceilalţi din Cluj, Braşov, Bistriţa, Timiş, Covasna, Prahova, Constanţa, Bucureşti, Ilfov, etc. să se retragă din funcţii. Nu ne ignoraţi pe cei care am crezut şi credem în conducerea partidului şi am scos rezultatele cerute. Avem nevoie în partid atât de oameni oneşti cum e Dl Iliescu, de oamenii vechi din partid, care chiar dacă trec prin anumite momente acum, sunt nevinovaţi până la o sentinţă definitivă, avem nevoie de toţi parlamentarii, avem nevoie şi de tineri (dar nu neapărat în primul eşalon). Şi încă ceva dle GHIŢA şi alţii, suntem unii dintre noi foarte vechi în acest partid care am participat la Revoluţia din ’89 împotriva tocmai a comunismului, aşa că teoria cu comunismul e lipsită de sens şi bun simţ. Avem nevoie acum să fim uniţi, să susţinem guvernul şi să continuăm măsurile bune pentru oameni în aceşti doi ani.”



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
5 martie 2021

AED 1,1141 +1.03 %
AUD 3,1352 -0.47 %
BRL 0,7218 +0.15 %
CAD 3,2197 +0.59 %
CHF 4,4065 +0.42 %
CNY 0,6308 +0.73 %
CZK 0,1854 -0.38 %
DKK 0,6566 +0.08 %
EGP 0,2607 +1.09 %
EUR 4,8831 +0.10 %
GBP 5,6478 +0.07 %
HRK 0,6449 +0.23 %
HUF 1,3333 -0.31 %
INR 0,056 +0.54 %
JPY 3,7707 -0.08 %
KRW 0,3622 +0.64 %
MDL 0,2309 +0.30 %
MXN 0,1925 -0.93 %
NOK 0,4769 +0.46 %
NZD 2,9162 -0.62 %
PLN 1,0661 -0.55 %
RSD 0,0415 0.00 % -
RUB 0,0548 -0.18 %
SEK 0,4796 -0.06 %
THB 0,1341 +0.52 %
TRY 0,5454 +0.48 %
UAH 0,1476 +1.03 %
USD 4,0924 0.00 % -
XAU 223,0612 0.00 % -
XDR 5,8482 0.00 % -
ZAR 0,2669 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges