27 Nov 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Un spital municipal de urgență este o necesitate de grad zero pentru Pitești!

Un spital municipal de urgență este o necesitate de grad zero pentru Pitești!

Deși este cea mai importantă, sănătatea piteștenilor a fost un subiect secundar în planurile administrației locale. Piteștiul este singurul municipiu reședință de județ care nu are în subordinea primăriei sale un spital! Până și Câmpulungul și Curtea de Argeș gestionează spitale municipale! Piteștiul are, în schimb, pe teritoriul său administrativ, două unități spitalicești, ambele în subordinea Consiliului Județean Argeș și ambele departe de standardele anului în care ne aflăm. Criza sanitară a scos în evidență încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem nevoie de un spital nou în Pitești. ,,Construirea unui spital municipal de urgență este o necesitate de grad zero pentru echipa noastră!" spune doctorul Tiberiu Irimia, unul dintre membrii de bază ai Echipei PNL la Primăria Pitești.

Tiberiu Irimia: ,,Dacă a reușit Mioveniul, pentru Pitești ar trebui să fie un lucru ușor"

,,Piteștiul nu mai este un oraș mic, nu mai este un târg ca acum câteva sute de ani. Avem nevoie de un spital modern și mă bucur că premierul și ministrul Sănătății au reacționat imediat în sensul afirmării susținerii necondiționate pentru acest proiect. Spitalul municipal de urgență va avea undeva la 300 de paturi și va ușura considerabil munca Spitalului Județean a cărui Secție de Primiri Urgențe este mereu supraaglomerată. Planul nu e atât de complicat cum crede lumea. Dacă a reușit Mioveniul, pentru Pitești ar trebui să fie un lucru ușor. Investiția se poate face cu 30 de milioane de euro. Vom încerca să atragem și fonduri europene, și fonduri de la Compania Națională de Investiții. Noul spital municipal de urgență va crea concurență rețelei județene care deține monopolul, ceea ce se va traduce în servicii mai bune pentru populație, așa cum se întâmplă în orice economie concurențială sănătoasă." a declarat doctorul Tiberiu Irimia.

Sorin Apostoliceanu: ,,Oamenii nu vor să mai audă de ce administrația locală nu se poate oferi servicii medicale de calitate!"

Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL la Primăria Pitești, a anunțat că deja a identificat trei terenuri care se pretează pentru o astfel de investiție.

,,Avem trei variante de lucru, toate la marginea Piteștiului, pentru că e nevoie de o zonă generoasă de teren. Trebuie teren pentru construcția în sine, teren pentru o parcare spațioasă și teren pentru amenajarea unui spațiu verde adecvat pentru toți cei care vor să se bucure de o gură de aer pe perioada internării. De asemenea, distanțarea de locuințele oamenilor trebuie să fie cea potrivită, pentru că nu vrem ca ambulanțele care vin și pleacă de la un spital să le creeze vreun disconfort. Ca viceprimar, în toată această perioadă, mi-a fost dificil să le explic oamenilor că, deși se află în Pitești, spitalele nu țin de primărie și că nu putem interveni decât foarte greu și condiționat. Cred că oamenii nu vor să mai audă de ce administrația locală nu se poate oferi servicii medicale de calitate, de aceea consider că acest spital municipal de urgență este soluția obligatorie, civilizată și de viitor pentru comunitatea noastră." a declarat Sorin Apostoliceanu.

 

Proiectele Echipei PNL pentru un Pitești sănătos

Când vorbim despre sănătatea unei comunități, necesitățile nu se reduc doar la un spital care să ofere servicii și condiții civilizate. ,,Proiectele Echipei PNL la Primăria Pitești sunt mult mai multe. M-am implicat în identificarea de soluții atât în calitate de mamă care știe ce înseamnă să vrei să-ți știi copiii în siguranță în spital, tratați corespunzător și în condiții civilizate, dar și ca om de afaceri conștient că domeniul sănătății trebuie tratat cu simț managerial: eficient, fără risipă inutilă de bani și apelând la profesioniști." a declarat notarul Ana Stan. 

Acestea sunt doar câteva dintre proiectele pe care Echipa PNL dorește să le implementeze la Pitești:

*O Facultate de Medicină care să genereze forța de muncă atât de necesară. A existat un astfel de proiect inițiat de fostul rector Gheorghe Barbu, parcursese în procent de 80% toate demersurile birocratice, dar s-a blocat la Spitalul Județean Pitești care ar fi trebuit să pună la dispoziție secțiile clinice de tratament. Spitalul Municipal de Urgență Pitești va fi un spital clinic care va fi integrat în activitatea Facultății de Medicină. Cu siguranță că în acest scenariu Piteștiul va avea altă deschidere și atractivitate inclusiv pentru medicii care își doresc să facă o carieră didactică.

*O rețea de centre de permanență în fiecare cartier, în care medicii de familie să aibă program 24 din 24 de ore pentru asigurarea urgențelor minore care astăzi aglomerează Spitalul Județean Pitești.

*Un program de susținere a medicilor care vor să se relocheze la Pitești, prin subvenționarea chiriei pentru locuință. Piteștiul deja se confruntă cu lipsa personalului medical și viitorul nu arată deloc bine din acest punct de vedere. Este nevoie ca administrația locală să pună la bătaie toate beneficiile pe care le poate acorda pentru a aduce și păstra profesioniștii în comunitatea noastră.

*Un sistem de vouchere adresat categoriilor sociale pentru care accesul la anumite servicii de sănătate este aproape imposibil. Se pot acorda vouchere pentru aparatele dentare atât de necesare copiilor, vouchere pentru bolnavii de cancer la sân pentru care testele genetice recomandate de medici fac uneori dintre viață și moarte sau vouchere pentru achiziționarea de proteze medicale. Administrația nu mai trebuie să fie un actor pasiv atunci când vorbim de sănătatea cetățenilor!

 

Care este realitatea în care trăim acum?

Realitatea momentului este că trăim în orașul în care mergem la acel spital în bună parte nerenovat, în care stăm câte șase într-un salon și mergem la același grup sanitar... Și suntem în 2020!

,,Toată lupta grea cu Spitalul Județean este că în el nu s-au investit bani de zeci de ani. Este aproape imposibil să aduci acest spital în condiții europene și cu circuite epidemiologice corecte pentru că structura sa nu permite și ar fi avut nevoie de multe modificări. În momentul în care faci o secție de Covid, trebuie să ai o secție cu saloane cu două paturi maximum și grup sanitar. Omul care are Covid și se află într-o stare proastă de sănătate nu se poate duce la un grup sanitar care deservește 40-50 de persoane. E incredibil și inuman! Acestea sunt problemele adevărate ale spitalului: saloane de 6-8 locuri cu grup sanitar comun. Dacă pe pacient îl scoți din sala de operații și îl duci într-un salon unde mai stă cu șase oameni și cu un grup sanitar pe hol, are toate șansele să ia o infecție nosocomială care să-i complice situația. Toate aceste lucruri ar fi trebuit făcute până acum și nu cred că ar fi fost greu. Un etaj pe an dacă s-ar fi renovat în ultimii 20 de ani, acum am fi avut un spital modern și perfect funcțional." mai spune doctorul Tiberiu Irimia.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
26 noiembrie 2020

AED 1,1141 -0.11 %
AUD 3,0127 +0.17 %
BRL 0,7686 +0.83 %
CAD 3,146 -0.08 %
CHF 4,5042 +0.26 %
CNY 0,6224 -0.13 %
CZK 0,1864 +0.27 %
DKK 0,6549 +0.02 %
EGP 0,2613 -0.11 %
EUR 4,8738 +0.02 %
GBP 5,4621 +0.11 %
HRK 0,6452 +0.08 %
HUF 1,35 +0.02 %
INR 0,0554 0.00 % -
JPY 3,9242 +0.03 %
KRW 0,3696 -0.19 %
MDL 0,2382 -0.21 %
MXN 0,2043 0.00 % -
NOK 0,461 +0.09 %
NZD 2,8665 +0.35 %
PLN 1,0894 -0.06 %
RSD 0,0415 0.00 % -
RUB 0,0541 0.00 % -
SEK 0,4801 0.00 % -
THB 0,1352 +0.15 %
TRY 0,5193 +0.89 %
UAH 0,1438 -0.35 %
USD 4,0922 0.00 % -
XAU 238,7471 0.00 % -
XDR 5,8381 0.00 % -
ZAR 0,2697 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges