15 Jul 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Cristian Mitrofan: CAS a plătit stimulentul de risc personalului aflat în linia întâi în lupta cu Covid-19

Cristian Mitrofan: CAS a plătit stimulentul de risc personalului aflat în linia întâi în lupta cu Covid-19

Stimulentul de risc acordat medicilor şi personalului medico-sanitar şi paramedical din Arges, personal care s-a ocupat de transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID -19, aferent lunii aprilie 2020, a fost plătit de către Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, în mare parte.

Conform prevederilor art 8, alin 1 din OUG 43/2020, prin care “ se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite”, precum si a prevederilor Ordinului CNAS nr. 540/2020, Casa de Asigurări de Sănătate Arges a efectuat plăţi in valoare de 1.547.500 lei. Personalul medical şi auxiliar din instituţiile sanitare, care se afla in relaţie contractuală cu C.A.S Arges, va putea intra in posesia suplimentului de risc, măsură de sprijin pentru perioada în care s-au implicat în tratarea pacinţilor infectaţi cu Covid 19, în cel mai scurt timp.

“ Suplimentarea veniturilor angajaţilor din sistemul sanitar cu acest stimulent de risc, în sumă de 2.500 lei, brut, este o măsură, stabilită prin acte legislative, firească şi necesară. Personalul care a muncit din greu în linia întâi,  pe toată perioada de urgenţă instituită la nivelul ţării, supunându-se unui risc epidemiologic, respectându-şi semeni şi meseria, trebuia recompensat. Zilele acestea, în instituţa noastră, s-a depus un efort consistent şi responsabil, pentru a se putea realiza cât mai rapid plăţile  primei tranşe din stimulentele de risc, aferente lunii aprilie 2020, în funcţie de evidenţele primite de la  unităţile sanitare ”, a declarat Cristian Mitrofan, Directorul General al instituţiei. 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
14 iulie 2020

AED 1,1602 -0.40 %
AUD 2,9616 -0.67 %
BRL 0,7887 -1.87 %
CAD 3,1276 -0.86 %
CHF 4,537 -0.13 %
CNY 0,6074 -0.59 %
CZK 0,1814 -0.06 %
DKK 0,6506 +0.03 %
EGP 0,2673 -0.37 %
EUR 4,843 +0.01 %
GBP 5,3361 -1.06 %
HRK 0,6431 +0.08 %
HUF 1,3631 -0.41 %
INR 0,0565 -0.70 %
JPY 3,9708 -0.64 %
KRW 0,3534 -0.65 %
MDL 0,2495 -0.08 %
MXN 0,188 -1.26 %
NOK 0,4515 -0.46 %
NZD 2,7813 -1.02 %
PLN 1,0794 -0.28 %
RSD 0,0412 0.00 % -
RUB 0,0599 -0.66 %
SEK 0,4655 -0.09 %
THB 0,135 -0.95 %
TRY 0,6207 -0.70 %
UAH 0,1571 -0.57 %
USD 4,2615 0.00 % -
XAU 246,6921 0.00 % -
XDR 5,9044 0.00 % -
ZAR 0,2535 0.00 % -

Mai mult
...
...
Gonoreea, tot mai rezistenta la tratament

Slabeste online!

Matasea de porumb elimina kilogramele in plus si pietrele la rinichi

Unitatile spitalicesti vor fi finantate dupa criteriile impuse de reforma din sistemul sanitar

Vinul poate produce cancer la san

Dana Croitoru, fitoterapeut Plafar va recomanda... pastila de slabit

Anticancerlin - tratament 100% natural in lupta cu cancerul

Cum combatem sindromul de colon iritabil

Fructele de Graviola distrug celulele canceroase mai bine decat chimioterapia

Redigest – un miracol in tratarea bolilor gastrice si hepatice