28 Oct 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Mircea Stoian, managerul Spitalului Orășenesc Mioveni: ,,Deja se face turism medical la Mioveni”

Mircea Stoian, managerul Spitalului Orășenesc Mioveni: ,,Deja se face turism medical la Mioveni”

Inaugurat în septembrie 2019, Spitalul Orășenesc Mioveni, primul spital nou din România ultimilor 30 de ani, construit de la zero din fonduri publice, a ieșit întărit din provocările venite la pachet cu pandemia COVID -19 și își reia procesul de diversificare a serviciilor medicale, beneficiind de dotări de top și aparatură medicală de ultimă generație. În ciuda obstacolelor de tot felul apărute de când a început să funcționeze, Spitalul Mioveni se dezvoltă, e viu.

Am stat de vorbă cu managerul spitalului, dr. Mircea Stoian, unul dintre primii medici care au acceptat provocarea de a lucra în acest spital, despre care, chiar dacă era nou și super dotat, unii anticipau că va avea destinul unui muzeu. Am vrut să aflăm cum se vede Spitalul Mioveni în acest moment prin ochii managerului și care sunt obiectivele țintite prin planul managerial.

#,,Am reușit să fac pași necesari și importanți pentru evoluția acestui spital

*Care sunt obiectivele planului de management pe care l-ați propus?

**Obiectivele sunt să aducem Spitalul Mioveni la standarde ridicate, pentru a asigura un act medical de înaltă calitate, cu intervenții medicale de top, de înaltă performanță, pe anumite nișe, noi nefiind un Spital de Urgență care să asigure orice tip de intervenții. Vrem să ne axăm pe partea de pacientură cronică, cu artroscopii, protezări, etc.

*Spitalul Mioveni are nevoie de medici pentru a funcționa la capacitate maximă. Care sunt perspectivele din acest punct de vedere?

**Procesul de angajare pentru medici este continuu. La cel mai recent concurs s-au prezentat, în premieră, mai mulți medici, chiar și doi pe un post. Oricât ne-am dori să grăbim aducerea medicilor pentru diversificarea serviciilor medicale pe care ne-o dorim la Spitalul Mioveni, trebuie să ne supunem metodologiei Ministerului Sănătății pentru organizarea concursurilor de angajare, iar aceste proceduri durează între 30 și 90 de zile.

Pentru a pune în funcțiune alte compartimente în spital am demarat procedurile necesare și vom avea medic psihiatru, medic urolog, dermatolog. În curând vom avea și medic diabetolog, ceea ce este foarte important în contextul în care patologia este din ce în ce mai largă. Medicul are specialitate în boli de nutriție. Ne mai dorim să aducem medic cardiolog, ATI, dar, cum am mai spus, procedurile legale durează.

Împreună cu colegul și prietenul meu, directorul medical, Alex Iacobescu, am reușit să aducem la Mioveni, în principal, medici tineri din marile spitale bucureștene, medici cu care am făcut echipă înainte de a veni la Mioveni și cu care ne înțelegem și ne cunoaștem foarte bine.  

În principiu vinerea, beneficiem și de ajutorul colegilor noștri din Spitalul Colentina, care vin să opereze și în Spitalul Mioveni, șeful secției Chirurgie 1 Colentina, dr. Teodor Potecă, șefa secției ATI Colentina dr. Iona Simion.

E foarte important că administrația locală, primarul Ion Georgescu, ne susțin și acordă o atenție deosebită dezvoltării acestui spital.

Din echipa alături de care administrez spitalul face parte și directorul financiar contabil, Codruț Schneider, care are sarcina cea mai grea, gestionarea banilor, fără de care funcționarea spitalului nu ar fi posibilă.

*Știu că, la un moment dat, existau discuții intense cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru decontarea serviciilor...

**Medicina, serviciile medicale costă. Am încercat să eficientizăm activitatea spitalului, să ne organizăm mai bine, contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate a crescut. Am obținut, in extremis, cu susținerea exclusivă a primarului, încă 30 de paturi contractabile, ceea ce ne aduce un plus de venit în acest an. Am ajuns la 180 de paturi din totalul de 250 posibile. Sperăm să ajungem cât mai curând la 200 de paturi contractabile, ceea ce ar fi foarte bine.

Paturile contractate au grad maxim de ocupare, dar noi vrem să extindem și gama serviciilor cu plată, pentru că Statul Român dă această posibilitate.

E foarte posibil să fim primul spital public, cel puțin din Argeș, care va avea un mamograf. Este o patologie frecventă care justifică să acoperim acest serviciu medical și vrem să venim în întâmpinarea nevoilor pacienților.

Condiții avem, ne dorim ca pacienții Spitalului Mioveni să fie bine îngrijiți, iar spitalul să se autosusțină, fără a mai avea nevoie de alte resurse.

Eu cred că în cele două luni, de când sunt la conducere, am reușit să fac pași necesari și importanți pentru evoluția acestui spital. Este obiectivul meu managerial și sper să înțeleagă și să contribuie la evoluția pozitivă a spitalului toți cei care lucrează și vor să lucreze în acest spital, cu adevărat în slujba pacientului.

Avem o clădire ultramodernă, aparatura este, minimum, la nivelului anului 2019, dar s-a dotat substanțial și la nivelul anilor 2020-2021.

#,,Am avut pacienți din alte județe și din București, care și-au dorit să se trateze aici

*Ați accesat și un proiect pe fonduri europene...

**Primăria ne-a susținut pentru proiecte pe fonduri europene, aparatura a început să vină, deja. Proiectele au valoare de 10 milioane euro și contribuie în mod major la dotările spitalului.

Foarte important este că pe fonduri europene vom avea propria stație de oxigen, însă beneficiem și de altă dotări: computer tomograf mobil pentru partea de Covid, care va rămâne pentru pacienții de paliație, în principiu pentru pacienții oncologici, dar și pentru recuperare probleme osoase, post-covid sau de altă natură; aparate mobile de radiologie; artroscoape, care deja au sosit și sunt folosite de ortopezi; multe alte aparate mai mici, care sunt indispensabile (aparate de dializă pentru ATI, etc.).

*Când mi-a vorbit prima dată despre intenția de a construi un spital nou, primarul Ion Georgescu anticipa că se va face turism medical la Mioveni. Cât de aproape sunteți de acest fapt?

**Noi am combinat ideile noastre cu ale dânsului pentru ca, pe anumite nișe, calitatea serviciilor Spitalului Mioveni să devină o opțiune atractivă pentru pacienții de oriunde. La un nivel mai mic, putem spune, fără a exagera, că deja se face turism medical la Mioveni.

La Spitalul Mioveni, beneficiind de tehnologie medicală ultramodernă, s-au făcut operații în premieră. Am avut pacienți din alte județe și din București, care și-au dorit să se trateze aici. Suntem momentan limitați, dar urmează să angajăm personal medical și să deschidem noi secții.

*Ce feedback aveți de la medicii din țară, cum văd Spitalul Mioveni?

**Nu vreau să ne lăudăm, dar cel mai important e că imaginea spitalului se materializează în interesul tot mai multor medici de a lucra în acest spital.

*Ce spun pacienții?

**Oricine poate intra pe site-ul Ministerului Sănătății și să afle părerea pacienților. Suntem într-un proces de evaluare a prestației personalului mediu sanitar, vrem să creștem calitatea actului medical și la acest capitol.

Din câte am văzut, cel puțin la nivelul spitalelor Covid am avut cel mai mare indice de satisfacție. Vreau să le mulțumesc pentru asta și medicilor care au fost detașați la secția COVID Mioveni, dr. Adrian Ciocănea, dr Daniel Terheci, dr. Simona Dumitrescu pentru sprijinul acordat și pentru viețile salvate aici.

*Ce vă doriți, din poziția de manager?

**Îmi doresc să lucrăm ca o echipă și să se înțeleagă că suntem aici în slujba pacientului.

*Un mesaj pentru cei care apelează la serviciile Spitalului Mioveni?...

**Să aibă încredere în noi, că ne vom strădui să fie din ce în ce mai bine. E important să se știe că suntem un spital orășenesc, nu un mare spital de urgență, nu avem toate specialitățile, dar urmărim să atingem cele mai înalte standarde ale actului medical pe specialitățile pe care le acoperim. Avem aparatură medicală de ultimă generație și o vom pune în valoare cu personal medical calificat și dedicat.

#Cine este noul manager al Spitalului Orășenesc Mioveni

Argeșean, născut și crescut la Pitești, dr. Mircea Stoian a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, urmând studiile de doctorat în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. Experiența profesională i se regăsește într-un portofoliu care include Spitalele Militar Central, Colentina şi Pediatrie Pitești.

Dr. Mircea Stoian este specialist în Radiologie şi Imagistică Medicală. A preluat funcția de manager de aproximativ două luni, după expirarea mandatului dr. Horia Trăilă.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
27 octombrie 2021

AED 1,1623 +0.25 %
AUD 3,2012 +0.21 %
BRL 0,7669 +0.04 %
CAD 3,4383 -0.12 %
CHF 4,6485 +0.44 %
CNY 0,6676 +0.04 %
CZK 0,1925 -0.05 %
DKK 0,6652 +0.02 %
EGP 0,2711 +0.15 %
EUR 4,9486 +0.02 %
GBP 5,8647 -0.18 %
HRK 0,6585 +0.18 %
HUF 1,3549 +0.12 %
INR 0,0569 +0.18 %
JPY 3,7578 +0.60 %
KRW 0,3641 -0.36 %
MDL 0,243 -0.21 %
MXN 0,2112 -0.14 %
NOK 0,5073 -0.53 %
NZD 3,0491 -0.15 %
PLN 1,0712 -0.33 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0607 -1.14 %
SEK 0,495 +0.04 %
THB 0,128 -0.47 %
TRY 0,4482 -0.38 %
UAH 0,1617 +0.31 %
USD 4,2693 0.00 % -
XAU 245,2878 0.00 % -
XDR 6,0312 0.00 % -
ZAR 0,2847 0.00 % -

Mai mult
...
...
Gonoreea, tot mai rezistenta la tratament

Slabeste online!

Matasea de porumb elimina kilogramele in plus si pietrele la rinichi

Unitatile spitalicesti vor fi finantate dupa criteriile impuse de reforma din sistemul sanitar

Vinul poate produce cancer la san

Dana Croitoru, fitoterapeut Plafar va recomanda... pastila de slabit

Anticancerlin - tratament 100% natural in lupta cu cancerul

Cum combatem sindromul de colon iritabil

Fructele de Graviola distrug celulele canceroase mai bine decat chimioterapia

Redigest – un miracol in tratarea bolilor gastrice si hepatice