28 Oct 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Spitalul din Mioveni efectuează testări pentru SARS-CoV-2, la cerere!

Spitalul din Mioveni efectuează testări pentru SARS-CoV-2, la cerere!

Laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Orășenesc Mioveni efectuează, contra cost, testări în vederea determinării infecției cu virusul SARS - CoV-2 pentru persoanele care doresc testare în scopul deplasării în străinătate, și pentru cele care solicită testarea la cerere.

Având în vedere numărul extrem de mare de solicitări în acest sens, conducerea spitalului face următoare precizări:

- Biologii din cadrul spitalului lucrează 24/24 ore în laboratorul de testare,

- Se lucrează simultan atât pentru testarea analizelor patologice cât și testarea ”la cerere” pentru solicitările de Covid.

- Orice încărcare a laboratorului cu teste întârzie obținerea rezultatului pentru un pacient care este bolnav, iar cei care nu prezintă simptome nu sunt considerați priorități.

În consecință s-a adoptat următorul program pentru a prioritiza o serie de activități după cum urmează:

- de luni până vineri, în intervalul 08.00 -10.00 se vor efectua doar testările ”la cerere” în limita a 25 de persoane pe zi, tarif 250 ron,

- în intervalul 10.00 - 12.00 se vor efectua testările pentru persoanele care intenționează să efectueze deplasări în afara țării, în limita a 25 persoane pe zi. Buletinul de analize anti-covid se eliberează în 36 de ore, iar costul este de 250 ron. Pentru persoanele care doresc testare în scopul deplasării în străinătate, buletinul de analize, tradus în limba engleză se eliberează în 36 de ore contra unui tarif de 300 ron, iar pentru copiii sub 12 ani, prețul este de 250 ron.

IMPORTANT!!!!!!!!

ANALIZELE se fac doar cu PROGRAMARE în prealabil, la numerele de telefon : 0372 79 12 12 sau 0248 707 004 ( tasta 9). Pentru programare sunați de luni până sâmbătă, între orele 08:00 – 18:00.

Rezultatele se ridica personal, în baza actului de identitate, la 36 ore de la recoltarea analizelor, de la Recepția Spitalului Mioveni, în intervalul 08.00-18.00.

Rezultatele nu se vor transmite telefonic!

Citește și Fundația Groupe Renault România și Automobile Dacia au echipat Spitalul Suport COVID-19 din Mioveni cu un laborator complet de testare



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
27 octombrie 2020

AED 1,1234 +0.09 %
AUD 2,94 -0.10 %
BRL 0,7337 +0.01 %
CAD 3,1311 +0.05 %
CHF 4,5376 -0.21 %
CNY 0,6147 -0.08 %
CZK 0,1782 -0.22 %
DKK 0,6551 +0.03 %
EGP 0,2623 -0.04 %
EUR 4,8741 +0.02 %
GBP 5,3742 -0.27 %
HRK 0,6437 +0.11 %
HUF 1,3349 -0.02 %
INR 0,056 +0.54 %
JPY 3,942 +0.24 %
KRW 0,3664 +0.47 %
MDL 0,2422 +0.41 %
MXN 0,1974 +0.66 %
NOK 0,449 +0.72 %
NZD 2,7604 +0.03 %
PLN 1,0625 -0.20 %
RSD 0,0415 +0.24 %
RUB 0,0539 0.00 % -
SEK 0,4725 +0.17 %
THB 0,1321 +0.23 %
TRY 0,5061 -1.04 %
UAH 0,1455 0.00 % -
USD 4,1264 0.00 % -
XAU 252,0199 0.00 % -
XDR 5,8451 0.00 % -
ZAR 0,2562 0.00 % -

Mai mult
...
...
Gonoreea, tot mai rezistenta la tratament

Slabeste online!

Matasea de porumb elimina kilogramele in plus si pietrele la rinichi

Unitatile spitalicesti vor fi finantate dupa criteriile impuse de reforma din sistemul sanitar

Vinul poate produce cancer la san

Dana Croitoru, fitoterapeut Plafar va recomanda... pastila de slabit

Anticancerlin - tratament 100% natural in lupta cu cancerul

Cum combatem sindromul de colon iritabil

Fructele de Graviola distrug celulele canceroase mai bine decat chimioterapia

Redigest – un miracol in tratarea bolilor gastrice si hepatice