11 Aug 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Trupa Led Zeppelin, acuzată că a plagiat „Stairway to Heaven”!

Trupa Led Zeppelin, acuzată că a plagiat „Stairway to Heaven”!

„Stairway to Heaven”, una dintre cele mai bune compoziţii muzicale ale omenirii, ar putea fi un plagiat. Nu toată, doar primele acorduri. Un tribunal din Los Angeles urmează să decidă dacă trupa Led Zeppelin s-a inspirat sau nu din melodia piesei instrumentale „Taurus”, a grupului american Spirit, mai puţin cunoscut publicului.

După doi ani de proceduri judiciare, judecătorul a recunoscut că există suficiente elemente pentru a spune că piesa a fost furată, dar a precizat că problema trebuie tranșată în proces, la 10 mai, în fața unui complet de judecată din Los Angeles.

Reprezentantul grupului Spirit nu a reușit să aducă dovada unei similitudini frapante, dar a reușit să ridice această întrebare pentru a fi dezbătută în justiție.

Membrii în viață ai trupei Led Zeppelin au asigurat tribunalul că nu au avut nicio interacțiune concretă cu Spirit și nici nu au ascultat muzica acestui grup. Ei au explicat că în deschiderea piesei „Stairway to Heaven” există o progresie de acorduri foarte populare în muzică și că restul cântecului de 8 minute nu este pus în cauză.

 

Plagiate sau nu primele acorduri, restul piesei este incontestabil o capodoperă, aşa că cei de la Spirit poate ar trebui să fie mândri că au inspirat-o... 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
10 august 2020

AED 1,1197 +0.44 %
AUD 2,9421 -0.30 %
BRL 0,7562 -1.52 %
CAD 3,0721 +0.26 %
CHF 4,4883 +0.20 %
CNY 0,5901 +0.27 %
CZK 0,1841 +0.11 %
DKK 0,6493 -0.02 %
EGP 0,2574 +0.39 %
EUR 4,8359 -0.03 %
GBP 5,3702 +0.18 %
HRK 0,648 -0.08 %
HUF 1,4001 +0.17 %
INR 0,0549 +0.55 %
JPY 3,8802 +0.12 %
KRW 0,3463 +0.29 %
MDL 0,2465 +0.28 %
MXN 0,1832 +0.71 %
NOK 0,4552 +0.22 %
NZD 2,7085 -0.58 %
PLN 1,0982 +0.15 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0558 +0.54 %
SEK 0,4701 +0.17 %
THB 0,1321 +0.46 %
TRY 0,5606 +0.41 %
UAH 0,149 +0.61 %
USD 4,1129 0.00 % -
XAU 268,7021 0.00 % -
XDR 5,7895 0.00 % -
ZAR 0,2319 0.00 % -

Mai mult
...
...
Aniversare în familia deputatei Simona Bucura Oprescu

Robotelul Curiosity a descoperit... floricele pe Marte!

Magazinele bam boo au facut boom!

Mayasii se leapada de Apocalipsa: Se termina un calendar si incepe un altul, atat!

Scandalul Antenelor a trecut la un nou level: lupta în virale


Cantareata Elena Carstea se opereaza de anevrism cerebral

Romanca Petruta Kuepper lupta pentru a ajunge in finala concursului ,,Das Supertalent" (video)

Descoperire in Muntii Bucegi: tuneluri subterane de sute de kilometri

DJ Project va canta la inaugurarea unui nou club de fite la Pitesti