19 Apr 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Ale-aleee, ale-aleee, ASC Victorie!

Ale-aleee, ale-aleee, ASC Victorie!

Într-un weekend în care fotbaliştii de la CS Mioveni, probabil mari admiratori ai lui Eminescu, s-au înclinat cavalereşte în faţa celor de la Luceafărul Oradea, mândria locală a fost salvată de AS Colibaşi care a învins Deportivo Mălureni cu un spectaculos 6-1, în liga a V-a Centru, etapa cu numărul 15. Acest scor nu vine decât să confirme forma excelentă a echipei dar şi să păstreze poziţia de lider incontestabil a echipei din Colibaşi, care are un avans de 4 puncte față de următoarea clasată, CS Albota 2012 II.

Pe un frig de toamnă foarte târzie, jucătorii echipei Deportivo din Mălureni n-au putut opri dezastrul, deşi, din ce-am  tras cu urechea în dreptul băncii tehnice a băieţilor noştri, din 11-le aliniat la începutul partidei doar unul era din Mălureni, restul din Piteşti. Putem glumi aşadar, spunând că AS Colibaşi a învins o echipă de stranieri hotărâţi să bată frumoasa echipă din Colibaşi. N-a fost să fie!

Probabil că tot frigul a fost cel care a ţinut suporterii echipei în sânul cald al familiilor lor, de vreme ce nu prea s-au înghesuit la stadion. Au avut doar de pierdut, pentru că meciul a adus cu el o ploaie de goluri, ca de obicei.

Să le spunem, aşadar, ce-au ratat.

  • Au ratat un început festiv de meci, când a fost prezentat noul steag al echipei reprezentând un superb tigru care sperăm să fie întotdeauna câştigător în imprevizibla junglă a ligii a V-a.

  • Au mai ratat întâlnirea cu artizanul acestui frumos moment, un fost înfocat suporter rapidist care, rămânând fără obiectul susţinerii, s-a reorientat şi s-a transformat, ca într-o frumoasă poveste cu final fericit, într-un adevărat ultras al echipei din Colibaşi. Putem spune că e un real fenomen acest personaj, câtă vreme acesta a cântat şi şi-a încurajat non-stop noua echipă favorită. Şi când spunem non-stop, ne referim şi la pauză!

  • Au mai ratat un meci foarte frumos, în care jucătorii lui AS Colibaşi au început un pic mai greu, dar, după primul gol, sosit târziu, cam spre minutul 30, s-au dezlănţuit astfel încât la pauză scorul era deja 4-0.

Au mai ratat inaugurarea unei tabele de marcaj, foarte utilă, altfel, fiindcă ne amintim (cu mare plăcere, ce-i drept) cum la meciul câştigat de AS Colibaşi în faţa celor de la Flacăra Leordeni cu 9-3 cam pierduserăm scorul. Tabela s-a inaugurat la scorul de 4-0, la intervenția primarului Ion Georgescu, care l-a dibuit după câteva telefoane pe băiatul care nu venise la începutul partidei cu cifrele tabelei. Primarul ne-a declarat că a aflat de reușitele spectaculoase ale echipei și a venit să-și potolească setea de goluri, nesatisfăcută de echipa de liga II- CS Mioveni.

  • Au ratat evoluţia de metronom a lui nea Ilie Baicu, un adevărat dirijor care îşi aşează băieţii în teren, le pasează, vorbeşte cu ei, îi învaţă fotbal, cu alte cuvinte, permintandu-şi chiar luxul de a mai da chiar el câte un gol din când în când, cum s-a întâmplat şi astăzi, cu un şut superb din afara careului.

  • Şi, nu în ultimul rând, au ratat ratarea unui 11 metri de către oaspeţi. Altfel spus, “când e să se aleagă praful… se alege!”

Cam asta a fost dumincă la Colibaşi, mai trebuie spus că atunci când am plecat de la stadion i-am auzit pe băieţii de la ASC cântându-şi în vestiare bucuria frumoasei victorii.

P.S. M-am gândit că, dacă băieţii ăştia de la AS Colibaşi ar trebui să poarte un nume din acela ca Pieile Roşii, el ar trebui să fie “Cei Care Defilează”.

P:S.2 La finalul meciului, noua tabelă buclucașă afișa acest rezultat, la care, din păcate, CS Mioveni doar visează...

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
18 aprilie 2019

AED 1,1522 +0.50 %
AUD 3,0296 -0.05 %
BRL 1,0746 -0.35 %
CAD 3,1654 +0.14 %
CHF 4,185 +0.21 %
CNY 0,631 +0.24 %
CZK 0,1854 -0.05 %
DKK 0,6378 -0.02 %
EGP 0,2464 +1.03 %
EUR 4,7619 -0.01 %
GBP 5,507 +0.28 %
HRK 0,6404 -0.02 %
HUF 1,4868 -0.30 %
INR 0,0608 +0.16 %
JPY 3,7817 +0.57 %
KRW 0,3719 0.00 % -
MDL 0,2355 -0.34 %
MXN 0,2241 +0.22 %
NOK 0,4958 -0.20 %
NZD 2,8345 -0.11 %
PLN 1,1125 -0.15 %
RSD 0,0403 -0.25 %
RUB 0,0661 +0.46 %
SEK 0,4542 -0.48 %
THB 0,133 +0.30 %
TRY 0,7276 -0.71 %
UAH 0,1578 +0.13 %
USD 4,2322 0.00 % -
XAU 173,548 0.00 % -
XDR 5,8721 0.00 % -
ZAR 0,3003 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010