13 Dec 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Andreea Stângă, handbalistă din Liga Națională, va juca la Dacia Mioveni până în vară

Andreea Stângă, handbalistă din Liga Națională, va juca la Dacia Mioveni până în vară

După sfârșitul sezonului 2019 al Campionatul Național de Handbal, marcat de multe evenimente neplăcute, CS Dacia Mioveni încearcă să valorifice pauza de competițională, astfel încât în primăvara lui 2019 să atace reparată returul competiției ce ar trebui să o propulseze în prima ligă valorică.

Înfrângerea neașteptată de la Tg Jiu a venit la pachet cu accidentarea serioasă a Sladjanei Prelevic, devenită o jucătoare de bază în echipa Mioveniului, la fel ca Geanina Nițu, căzută victimă pe câmpul de luptă din Ploiești, în victoria dramatică obținută împotriva Activului prahovean.

Clubul din Mioveni vrea ca cele două jucătoare, foarte iubite la Mioveni, să înceapă cât mai curând investigații de specialitate la Tg Mureș și va susține eventualele intervenții chirurgicale decise de medici.

Carmen Veșcă este accidentată și va fi indisponibilă mai multă vreme, iar Anisa Șerban este încă în perioada de recuperare. Asta înseamnă că Dacia are probleme serioase de lot și, pe lângă alte aspecte controversate, trebuie să găsească soluții rapide pentru ca obiectivul calificării să nu rămână la stadiul unui vis frumos.

Primul pas a fost făcut de curând, printr-o înțelegere cu Măgura Cisnădie, de unde clubul din Mioveni a împrumutat-o până în vară pe Andreea Stângă, jucătoare care a activat și la HC Zalău. Andreea este din Târgoviște și, înainte să ajungă la Zalău, a evoluat la CSȘ Caracal, iar la formația olteană a ajuns de la Centrul Național de Excelență din Râmnicu Vâlcea.

Andreea Stângă are 21 de ani, este un inter stânga de travaliu și face foarte bine faza de apărare. Cu concurență mare pe post în Liga Națională, sperăm ca jucătoarea să-și arate adevăratul potențial în echipajul Daciei.

 

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
12 decembrie 2019

AED 1,1688 -0.45 %
AUD 2,9552 +0.26 %
BRL 1,041 +0.09 %
CAD 3,2598 +0.06 %
CHF 4,3703 -0.19 %
CNY 0,6102 -0.39 %
CZK 0,1873 0.00 % -
DKK 0,6395 -0.02 %
EGP 0,266 -0.23 %
EUR 4,7791 -0.01 %
GBP 5,6655 -0.11 %
HRK 0,6424 -0.03 %
HUF 1,4503 +0.30 %
INR 0,0606 -0.33 %
JPY 3,9511 -0.43 %
KRW 0,3611 +0.03 %
MDL 0,2487 +0.08 %
MXN 0,2248 +0.27 %
NOK 0,4719 +0.21 %
NZD 2,826 +0.11 %
PLN 1,1167 +0.08 %
RSD 0,0407 0.00 % -
RUB 0,068 +0.15 %
SEK 0,4573 +0.02 %
THB 0,1423 -0.14 %
TRY 0,7437 +0.18 %
UAH 0,1822 -0.11 %
USD 4,2931 0.00 % -
XAU 203,5745 0.00 % -
XDR 5,9269 0.00 % -
ZAR 0,2929 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010