20 Feb 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Bistrițenii au plecat cu ”Gloria” de la Meciul din Cupa României jucat împotriva Daciei Mioveni

Bistrițenii au plecat cu ”Gloria” de la Meciul din Cupa României jucat împotriva Daciei Mioveni

Echipa de handbal a CS Dacia Mioveni 2012 antrenată de Daniel Gheorghe a susținut astăzi o veritabilă lucrare de control, în meciul din Cupa României disputat în compania echipei de Liga Florilor, CS Gloria 2018 Bistrița –Năsăud.

Acest extemporal la handbal s-a nimerit foarte bine, pentru că meciurile din campionatul regulat al seriei C - Divizia A, unde Dacia defilează aproape nestingherită de adversari, nu pot fi un etalon prea bun pentru nivelul la care a ajuns echipa, în perspectiva obiectivului stabilit, promovarea în primul eșalon valoric al handbalului românesc.

CS Gloria 2018 Bistrița –Năsăud este o echipă puternică, aflată în acest moment în jumătatea de sus a clasamentului Ligii Naționale și era foarte puțin probabil ca Dacia, o echipă cu prea puțină experiență,  aflată la prima participare în Cupa României,  să o poată elimina din competiție. În sezonul 2016-2017 Gloria a obținut chiar  medalia de bronz în această competiție.

Oficialii Mioveniului și-au dorit o diferență cât mai mică de scor, chiar dacă, la intimidare, au declarat că mizează pe calificare. Astăzi, calculele reci ale hârtiei aveau să anuleze, însă, intervenția providențială a minunii în care sperau unii suporteri ai Daciei.

Antrenorul Gloriei, Horațiu Pașca, declara înainte de partidă că a studiat jocul Daciei și a înțeles că aceasta poate pune probleme, așa încât și-a luat în serios adversarul, mai ales că Valentina Ardean Elisei, Avila Paula Garcia și Teodora Bloj au fost indisponibile din motive medicale.

Daniel Gheorghe  a avut la dispoziție lotul standard al echipei, cu excepția Angelei Todorovska - accidentată, dar, în fond, aceasta nici nu poate fi socotită în lotul standard, pentru că a avut ghinionul accidentărilor imediat de la intrarea în echipa Mioveniului și a stat mai mult în afara terenului de joc.

Publicul din Mioveni a umplut tribunele Sălii Sporturilor Trivale, avid de spectacol și a creat o atmosferă de mare meci, acesta fiind, în fond, marele câștig al tuturor celor prezenți. Staff-ul Mioveniului s-a ocupat de buna organizare a competiției, asigurând logistica specifică marilor confruntări sportive. Spectatorii au avut la dispoziție pliante de prezentare a evenimentului, iar suporterii au fost dotați cu fulare și bețe gonflabile personalizate.

 

 

Bistrițenii au avut și ei un frumos grup de susținători, care a scandat și a cântat pe toată durata partidei.

Au fost prezenți la această premieră pentru handbalul din Mioveni oficiali locali și județeni, mulți oameni de sport argeșeni.

Meciul a început destul de echilibrat și Dacia părea să facă față acestui joc.

Diana Diaconu a avut câteva intervenții bune, dătătoare de încredere pentru colegele de echipă.

Scorul a fost deschis de Rodriguez Almudena, în minutul 3. Rodriguez avea să fie, în opinia noastră, cea mai bună jucătoare a partidei, cu 5 goluri înscrise.

Replica Daciei a venit în același minut, prin Panzer-ul Daciei, Geanina Nițu, care a intrat în forță prin apărarea experimentatelor bistricence.

Szabo Szilvia a făcut 1-2 în minutul 4. A urmat o luptă pe contre, fără gol, până în minutul 8, când Prelevic a restabilit egalitatea, 2-2. Apărarea extrem de agresivă a Gloriei nu a lăsat prea multe spații de pătrundere pentru jucătoarele Mioveniului și pe fondul unor aruncări slabe la poartă expediate de Carmen Veșcă, Ana Vacariu, Prelevic și un 7 metri ratat de Anca Onicaș, Gloria a dus scorul la 2-5, în minutul 14.

Dacia a marcat prin Anca Dumitrașcu în minutul 15, scor 3-5. Fiecare echipă și-a fructificat pe tabelă atacurile până în minutul 21, la scorul 5-7. Ana Vacariu are o zvâcnire pe contraatac și înscrie în minutul 22, pentru 6-7 și speranțele prind din nou contur.

După golul de 7-8 marcat de Geanina Nițu în minutul 23, motorul Daciei începe să tușească și pierde turație. Ana Vacariu nu mai reușește aruncările cu care ne-a obișnuit, spre deosebire de Rodriguez care nu iartă nimic. Carmen Veșcă nu a confirmat în teren experiența de joc în faza de atac, ratând în acest meci 3 din 3 aruncări spre poartă. Așa se face că oaspeții au marcat 4 goluri peste Dacia până în minutul 28 (7-12). Ana Vacariu a înscris în ultimele secunde ale reprizei, pe contraatac, ducând scorul pauzei la 8-12.

În repriza secundă, Diana Diaconu a apărat primul șut pe poartă al oaspeților și Ana Vacariu reduce din diferență, scor 9-13.

Arbitrii întâlnirii par să fie foarte indulgenți cu duritățile fetelor din Bistrița și atacurile Daciei sunt oprite astfel foarte ușor.

Urmează o nouă serie de 4 goluri pentru Gloria, scor 9-16, minutul 37. Dacia mai reușește două goluri prin Vacariu și Dumitrașcu (11-16, min 41), după care vine a treia serie apocaliptică de 4 goluri pentru oaspeți (11-20, min 47). Prelevic marchează în minutul 48 și urmează o miniserie de 3 goluri pentru elevele lui Horațiu Pașca (12-23, min 54). Până la final, Dacia va mai marca de 3 ori, iar Gloria de 4 ori, pentru scorul final de 15-27, care suprimă din fașă, și destul de dur, drumul Daciei în Cupa României.

Cu toate acestea, publicul a fost mulțumit de spectacol și a felicitat îndelung echipa, după sfârșitul jocului.

Primarul Ion Georgescu a rămas pironit în tribună după fluierul final și ne-a declarat că aștepta mult mai mult de la jucătoarele cu experiență ale Mioveniului.

Nu știm, însă, ce i-a spus președintelui  CS Dacia Mioveni, Adrian Ștefan....

Una peste alta, Dacia are timp să mai regleze motorul, să mai schimbe și să recondiționeze piese, astfel încât până la meciurile de baraj pentru accedere în liga mare să fie capabilă de mai mult.

Jucătoarele celor două echipe au fost următoarele.

CS Dacia Mioveni  2012

Diaconu Diana  - portar, Parvulescu Norica -  extremă stânga, Veșca Carmen -  inter dreapta, Vacariu Ana -  inter stanga(5g), Onicas Anca -  inter stanga, Toader Dana  -  pivot, Șerban Anisa – centru(1g), Ganea Alexandra  -  extrema dreapta, Nitu Geanina -  inter dreapta (2g), Dumitrașcu Anamaria  -  pivot(3g), Mititelu Cristina -  portar, Deaconu Nicoleta-  extrema dreapta, Dumitrache Ramona  -   portar, Prelevic Sladana  -  extrema stanga(4g), Todorovska Angela -  Centru (prezentă la teren).

CS Gloria 2018  Bistrița Năsăud


Măzăreanu Ana Maria – portar, Dincă Nicoleta – extremă stânga(2g), Paraschiv Magdalena – extremă dreapta(2g), Pristăvița Laura – coordonator de joc(2g), Szabo Szilvia – centru/inter dreapta(4g), Rodriguez Almudena – inter dreapta(5g), Barbos Andreea(2g), Sîntmărtean Lia Cristina – portar, Giurgiuca Denisa – pivot(4g), Bloj Teodora – inter stânga(prezentă la teren), Todor Daniela – coordonator de joc/inter stânga(1g), Rațiu Daniela – pivot, Tetean Andreea – centru/inter stânga, Inculeț  Ana Maria – extremă stânga, Adin Ghiulgian Emilia – extremă stânga(2g), Zegrean Bianca (3g)

Arbitrii întâlnirii Georgiana Doană, Ana –Maria Gociu, observator Victor Vicea.

Secvențe video meci:

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
19 februarie 2020

AED 1,2045 +0.26 %
AUD 2,9619 +0.43 %
BRL 1,0155 -0.41 %
CAD 3,3425 +0.41 %
CHF 4,4982 -0.01 %
CNY 0,6327 +0.40 %
CZK 0,1914 -0.42 %
DKK 0,6398 -0.02 %
EGP 0,2841 +0.64 %
EUR 4,7789 -0.02 %
GBP 5,7446 -0.11 %
HRK 0,6419 -0.06 %
HUF 1,4222 -0.46 %
INR 0,0619 +0.32 %
JPY 4,01 -0.31 %
KRW 0,3718 +0.32 %
MDL 0,2502 +0.12 %
MXN 0,2381 +0.51 %
NOK 0,4764 +0.53 %
NZD 2,8316 +0.33 %
PLN 1,1185 +0.06 %
RSD 0,0407 0.00 % -
RUB 0,0696 +0.58 %
SEK 0,4516 -0.29 %
THB 0,1419 +0.42 %
TRY 0,7326 +0.69 %
UAH 0,1804 -0.06 %
USD 4,4241 0.00 % -
XAU 229,0604 0.00 % -
XDR 6,0398 0.00 % -
ZAR 0,2959 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010