05 Aug 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Cinci karatiști ai CS Dacia Mioveni vor merge la Campionatul Mondial

Cinci karatiști ai CS Dacia Mioveni vor merge la Campionatul Mondial

Cinci karatişti de la CS Dacia Mioveni 2012 participă în perioada 20-22 aprilie la Campionatul Mondial de Karate Shotokan WSF care are loc în Istanbul, Turcia. La această competiţie participă peste 1.500 de sportivi din 35 de ţări.

Karatiștii Antonio Elisei(categoria copii 3), David Dumitra(categoria minicadeți), Laurenţiu Catrinescu(categoria cadeți), Cătălin Georgescu(categoria cadeți)  și Alexandra Stanciu(categoria juniori)  vor reprezenta România și Mioveniul la această importantă competiție.

Ca de obicei, vineri seara, karatiștii s-au antrenat în sala de sport a Liceului iulia Zamfirescu din Mioveni, cu gândul la importantele competiții la care vor participa. Cei mici, care acum deslușesc tainele acestei arte marțiale, învață și se antrenează alături campionii clubului, sperând să le calce pe urme.

Potrivit antrenorului Sebastian Ene, sportivii de la C.S. Dacia Mioveni 2012 au demonstrat și în cadrul competițiilor naționale că sunt într-o formă bună și sunt foarte încrezători, obiectivul lor fiind să obțină medalii la acest campionat mondial.

Secvențe video antrenament, declarații 

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
5 august 2020

AED 1,1096 -0.53 %
AUD 2,942 +0.49 %
BRL 0,7703 +0.03 %
CAD 3,0762 +0.43 %
CHF 4,4832 +0.08 %
CNY 0,5872 +0.05 %
CZK 0,1852 +0.27 %
DKK 0,6488 -0.08 %
EGP 0,2547 -0.66 %
EUR 4,8336 -0.01 %
GBP 5,3448 -0.17 %
HRK 0,6472 -0.03 %
HUF 1,4013 -0.09 %
INR 0,0545 -0.18 %
JPY 3,8564 -0.28 %
KRW 0,3432 0.00 % -
MDL 0,2467 -0.24 %
MXN 0,1809 -0.28 %
NOK 0,452 +0.51 %
NZD 2,717 +0.27 %
PLN 1,0995 +0.05 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,056 +0.54 %
SEK 0,4697 +0.06 %
THB 0,1316 -0.15 %
TRY 0,579 -1.36 %
UAH 0,1467 -0.34 %
USD 4,0757 0.00 % -
XAU 267,2285 0.00 % -
XDR 5,759 0.00 % -
ZAR 0,237 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010