22 Jun 2018 | Vremea în Pitesti Pitesti: 28°C
Bitpress
Emil Săndoi a venit la FC Argeș, ca să o promoveze în Liga I

Emil Săndoi a venit la FC Argeș, ca să o promoveze în Liga I

Antrenorul craiovean, Emil Săndoi, a preluat oficial conducerea băncii tehnice a clubului de fotbal FC Argeș, revenind, după 20 de ani la Pitești, de această dată în postura de antrenor principal.

Contractul a fost semnat pentru o perioadă de un an și jumătate, iar antrenorul a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Primăria Pitești. Săndoi îi înlocuiește pe interimarii Augustin Eduard şi Paul Ciobanu, care au pregătit echipa din Trivale în ultimele şase etape disputate în 2017.

Obiectivul declarat al noii conduceri tehnice este promovarea echipei în liga I, la finalul sezonului următor, 2018 – 2019.

Clubul piteștean a anunțat că staff-ul tehnic a stabilit şi meciurile amicale care vor avea loc în perioada precompetiţională, care va cuprinde 7 partide, 5 adversari fiind deja stabiliți.

Lotul FC Argeș se va reuni în data de 11 ianuarie, când se vor efectua vizitele medicale, urmând ca primul antrenament din acest an să aibă loc pe 12 ianuarie, pe unul din terenurile bazei din Trivale. În perioada 23 ianuarie – 2 februarie echipa va intra în cantonament.

FC Argeș se află pe locul 7 în liga a II-a, cu 34 de puncte, la 8 puncte sub ocupanta locului 3 Chindia Târgoviște.

Programul echipei în perioada de pregătire:

  • 11 ianuarie: reunirea lotului şi vizita medicală
  • 12 ianuarie: primul antrenament
  • 25 ianuarie: FC Argeş – Unirea Bascov
  • 1 februarie: FC Argeş – CS Mioveni II
  • 7 februarie: FC Argeş – Chindia Târgovişte
  • 28 ianuarie: adversar nestabilit
  • 10 februarie: FC Argeş – Petrolul Ploieşti
  • 14 februarie: Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş
  • 17 februarie: adversar nestabilit ( în deplasare)


Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Comunicat de presa

FC Argeș caută juniori!

Copiii iubitori de mișcare dar, mai ales iubitori ai sportului cu balonul rotund sunt așteptați să se alăture clubului piteștean.

Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 iunie 2018

AED 1,0897 -1.21 %
AUD 2,9756 -0.31 %
BRL 1,0627 -1.10 %
CAD 3,0154 -0.86 %
CHF 4,0461 -0.41 %
CNY 0,6162 -1.14 %
CZK 0,1812 +0.50 %
DKK 0,6265 -0.03 %
EGP 0,224 -0.97 %
EUR 4,6686 -0.02 %
GBP 5,3249 +0.20 %
HRK 0,6326 -0.02 %
HUF 1,442 +0.61 %
INR 0,0591 -0.51 %
JPY 3,6343 -0.95 %
KRW 0,3615 -0.80 %
MDL 0,2391 -0.04 %
MXN 0,1978 -0.10 %
NOK 0,4946 -0.14 %
NZD 2,765 -0.30 %
PLN 1,0829 +0.34 %
RSD 0,0396 0.00 % -
RUB 0,0635 0.00 % -
SEK 0,4526 -0.24 %
THB 0,1215 -1.14 %
TRY 0,8488 -0.25 %
UAH 0,1524 -1.10 %
USD 4,0026 0.00 % -
XAU 163,3962 0.00 % -
XDR 5,654 0.00 % -
ZAR 0,2962 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010