23 Apr 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Handbal Feminin: Dacia s-a întors tamponată de la Plopeni!

Handbal Feminin: Dacia s-a întors tamponată de la Plopeni!

Astăzi, 4 octombrie, în Sala Sporturilor din Plopeni s-a desfășurat întâlnirea dintre HC ACTIV CSO PLOPENI și CS DACIA MIOVENI 2012, etapă a CN, Divizia A, seria C.

Cocoțată confortabil pe primul loc al clasamentului, Dacia a venit la Plopeni setată pe modul confort, anticipând un nou antrenament cu public.

După victoria categorică din precedentul meci de campionat în fața celor de la FC Argeș (29-19) și după ce argeșencele au jucat în următorul meci chiar cu Activ Plopeni, câștigând la limită după un meci foarte echilibrat (25-24), matematica dădea net favorită echipa Mioveniului în meciul de astăzi.

Deși a stat la garaj în etapa trecută, Dacia nu a mai arătat viteza obișnuită și a fost prinsă cu garda jos de handbalistele Plopeniului, care au fost de nerecunoscut, în sensul bun.

Dacă după meciul din tur de la Pitești, câștigat de Dacia la 16 goluri diferență (34-18), prietenul Dragoș glumea spunând că handbalistele Mioveniului au trecut peste apărarea Activului așa cum trec MIG-urile peste Plopeni, în acest meci Florin Ciupitu și-a folosit eficient antiaeriana și MIG-urile au fost nevoite să tragă de la distanță, de cele mai multe ori foarte prost...

Handbalistele din Plopeni au surprins printr-o apărare extrem de agresivă și mult curaj în faza de atac.

Încurajată de o numeroasă și foarte ”Activă” galerie, echipa gazdă și-a semnalizat încă din debutul partidei intenția de a tampona Dacia, trecând cu curaj și determinare la volanul meciului.

A înscris prima și în minutul 10 avea 3-1. Dacia a avut o răbufnire de orgoliu părând că și-a reglat motorul, recuperând diferența și trecând la conducere în minutul 24, scor 6-8. Dar, în următoarele 6 minute nu a mai reușit să înscrie. A făcut-o Activul, de două ori, pentru scorul final al primei reprize, 8-8.

În repriza secundă a încasat gol la prima fază și a marcat de două ori, pentru 9-10, în minutul 32. Activul a răspuns cu două goluri marcate într-un minutul 33 și s-a instalat în avantaj pe tabelă (11-10). Din acest moment meciul s-a defășurat pe muchie de cuțit, niciuna dintre echipe nereușind să aibă avantaj mai mare de un gol.

Mioveniul s-a izbit de prea multe ori în zona centrală de apărarea atentă și determinată a gazdelor, dublată de ziua bună a portarului Andreea Popescu, care a parat și o aruncare de la 7 metri executată neinspirat de Carmen Ganea.

Extremele de astăzi ale Daciei, Norica Pârvulescu și Carmen Veșcă, nu au contribuit cu nimic la jocul echipei din această postură, majoritatea acțiunilor venind prin centru, cu șuturi slabe și previzibile.

 Anca Onicaș a încercat fără succes astăzi aceste execuții. Carmen Veșcă a păcătuit cu aceleași încercări, dar reușit, totuși, să înscrie de două ori. Norica Pârvulescu a înscris doar 2 goluri în acest meci, deși a scăpat pe contraatac și, singură cu poarta, a lovit în bară... DD a scos 7 mingi și a respins un 7 metri, dar Carmen Ganea nu a fost pe fază și Activul a prins mingea reușind, totuși, să înscrie. Mioveniul a încasat multe goluri din șuturi surprinzătoare, pe jos, printre apărătoare. În plus, Diana a trimis eronat mai multe pase lungi, în situații de contraatac.

Un pic mai în meci a fost Anisa Șerban, care a marcat 5 goluri, luând pe cont propriu finalizarea.

Ana Vacariu a marcat tot 5 goluri, inclusiv din 7 metri.

Așadar, ”20 - 20” nu este o trimitere la gafele primului ministru, ci scorul final al întâlnirii, care poate trece cu brio drept o gafă a Daciei.

Unii ar fi tentați să creadă că acest rezultat a fost o eleganță a Daciei pentru clubul din Plopeni, însă încrâncenarea cu care s-a jucat, furia și frustrarea antrenorului Daniel Gheorghe, de la sfârșitul meciului, nu au lăsat loc de interpretări.

Următorul meci al handbalistelor de la Mioveni va avea loc pe 11 noiembrie, când acestea vor întâlni la Sala Sporturilor Trivale echipa LPS Tg. Jiu.

Dacia este pe locul 1 în seria C, cu 22 pct, urmată de Activ Plopeni care are 17 pct, dar cu un meci în plus jucat.

 

 

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 aprilie 2019

AED 1,1518 -0.04 %
AUD 3,0188 -0.29 %
BRL 1,0772 -0.06 %
CAD 3,1659 -0.01 %
CHF 4,1689 -0.17 %
CNY 0,6303 -0.16 %
CZK 0,1852 -0.05 %
DKK 0,6373 -0.05 %
EGP 0,2464 +0.12 %
EUR 4,7584 -0.05 %
GBP 5,4956 -0.18 %
HRK 0,6404 -0.05 %
HUF 1,4857 -0.15 %
INR 0,0607 -0.49 %
JPY 3,7797 -0.10 %
KRW 0,3709 -0.38 %
MDL 0,2363 +0.04 %
MXN 0,225 -0.18 %
NOK 0,4977 -0.04 %
NZD 2,8253 -0.21 %
PLN 1,1118 -0.06 %
RSD 0,0403 0.00 % -
RUB 0,0663 +0.15 %
SEK 0,4547 -0.11 %
THB 0,1327 -0.23 %
TRY 0,7256 -0.78 %
UAH 0,1584 +0.25 %
USD 4,2306 0.00 % -
XAU 173,9589 0.00 % -
XDR 5,8679 0.00 % -
ZAR 0,2998 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010