14 Dec 2019 | Vremea în : °C
„Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!”, proiectul județean care încurajează practicarea sportului, a fost deschis la Mioveni

„Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!”, proiectul județean care încurajează practicarea sportului, a fost deschis la Mioveni

Sâmbătă, 5 ocotmbrie, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” Mioveni s-a dat startul proiectului sportiv „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!” inițiat de Instituția Prefectului Argeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Primăria orașului Mioveni. Evenimentul a fost marcat prin organizarea unui meci de fotbal fete, categoria gimnaziu urban, între echipele școlilor Liviu Rebreanu și George Topârceanu din Mioveni.

La deschiderea oficială au participat autorității județene și locale, parteneri, legenda handbalului românesc, Luminița Huțupan Dinu și aproximativ 200 de elevi argeșeni, care au primit tricouri și mingi de fotbal de la dealerul OMV Petrom.

Anul acesta 287 de echipe însumând aproximativ 2900 de copii din mediul urban şi rural participă la cea de-a cincea ediție a proiectului sportiv „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!”, organizat în perioada 4 octombrie – 14 decembrie.

Scopul acţiunii este de a atrage cât mai mulţi elevi către sport, în sprijinul dezvoltării ariei de selecţie pentru practicarea sportului de performanţă. De asemenea, se urmăreşte educarea tinerilor către un stil de viaţă activ şi îndrumarea lor către sportul de echipă.

Competiţia se desfăşoară pe mai multe ramuri – baschet fete şi băieţi, handbal fete şi băieţi, volei fete şi băieţi şi fotbal fete. Se pot înscrie elevi nelegitimaţi la vreun club la disciplina la care participă, meciurile fiind arbitrate de profesori de educaţie fizică şi sport în etapele preliminare şi de către arbitri acreditaţi în fazele semifinale şi finale ale campionatului.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
13 decembrie 2019

AED 1,1637 -0.44 %
AUD 2,9562 +0.03 %
BRL 1,0449 +0.37 %
CAD 3,2491 -0.33 %
CHF 4,3448 -0.58 %
CNY 0,6125 +0.38 %
CZK 0,1873 0.00 % -
DKK 0,6394 -0.02 %
EGP 0,2652 -0.30 %
EUR 4,7786 -0.01 %
GBP 5,7198 +0.96 %
HRK 0,6423 -0.02 %
HUF 1,4527 +0.17 %
INR 0,0603 -0.50 %
JPY 3,8968 -1.37 %
KRW 0,3652 +1.14 %
MDL 0,2478 -0.36 %
MXN 0,225 +0.09 %
NOK 0,4748 +0.61 %
NZD 2,8292 +0.11 %
PLN 1,1172 +0.04 %
RSD 0,0407 0.00 % -
RUB 0,0687 +1.03 %
SEK 0,4577 +0.09 %
THB 0,1415 -0.56 %
TRY 0,7387 -0.67 %
UAH 0,1819 -0.16 %
USD 4,2746 0.00 % -
XAU 202,1797 0.00 % -
XDR 5,9165 0.00 % -
ZAR 0,297 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010