14 Nov 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Mare meci, mare! CS Dacia Mioveni se bate cu CSU Reșița pentru un loc la barajalul de promovare

Mare meci, mare! CS Dacia Mioveni se bate cu CSU Reșița pentru un loc la barajalul de promovare

Handbalistele Mioveniului vor juca miercuri, de la ora 13,30, cu CSU Reșița, în meciul ce are ca miză un loc la barajul de promovare în Liga Florilor. Practic, toată munca acestui campionat dificil așteaptă să fie confirmată de rezultatul acestui meci.

După ce în meciul precedent cu SCM Timișoara au luat bătaie la 8 goluri diferență, jucând slab, chiar dacă în fața unei echipe foarte bune, fetele din Mioveni trebuie să-și revină și să dea tot ce pot în acest meci, mai ales că are norocul să îl joace în fața propriilor suporteri, care sunt așteptați în număr cât mai mare în Sala Sporturilor Trivale, din Pitești.

De la antrenoarea Carmen Amariei se așteaptă confirmarea valorii și îndeplinirea acestui obiectiv, socotit fantezist de multă lume, la debutul campionatului.

Dacia se află pe locul 3 al seriei B-Divizia A, cu 37 de puncte, după 21 de jocuri, iar CSU Reșița are 33 de puncte, dar cu un joc mai puțin disputat. Este ultimul meci în această ediție a campionatului pentru CS Dacia Mioveni. CSU Reșița mai are de disputat, în afară de acest meci, un joc acasă, cu SCM Timișoara, echipa care are asigurat accesul la baraj.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
14 noiembrie 2019

AED 1,1801 +0.22 %
AUD 2,9446 -0.27 %
BRL 1,0395 +0.20 %
CAD 3,2672 +0.21 %
CHF 4,3832 +0.34 %
CNY 0,6175 +0.24 %
CZK 0,1866 +0.11 %
DKK 0,638 +0.08 %
EGP 0,2694 +0.67 %
EUR 4,7669 +0.07 %
GBP 5,574 +0.26 %
HRK 0,6409 +0.20 %
HUF 1,4287 +0.44 %
INR 0,0603 +0.50 %
JPY 3,9887 +0.46 %
KRW 0,3702 +0.14 %
MDL 0,2472 -0.20 %
MXN 0,2238 +0.22 %
NOK 0,4712 +0.36 %
NZD 2,7719 +0.29 %
PLN 1,1111 -0.03 %
RSD 0,0406 0.00 % -
RUB 0,0677 +0.74 %
SEK 0,4459 +0.41 %
THB 0,1435 +0.35 %
TRY 0,7509 +0.07 %
UAH 0,1788 +0.56 %
USD 4,3343 0.00 % -
XAU 204,6051 0.00 % -
XDR 5,9503 0.00 % -
ZAR 0,2921 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010