16 Dec 2017 | Vremea în Pitesti Pitesti: 6°C
Bitpress

Din această lună vom avea tren de lux pe ruta București - Arad

Astra Vagoane Călători Arad a prezentat recent nou său tren, denumit Transcarpatic. Acesta va circula pe ruta ruta Arad - Bucureşti începând cu data de 15 ianuarie a acestui an.

Compania Astra Transcarpatic face parte din grupul de firme Astra Vagoane Călători Arad și va intra pe piața curselor comerciale, oferind călătorilor condiții de lux. Concurența reală în domeniul transportului de călători, mult așteptată de români, face astfel primul pas spre evoluție. Trenul este de producție românească, fiind realizat la uzina Astra din Arad.

Pentru început se vor forma două garnituri de tren cu 12 vagoane. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei.

Trenul va avea însoțitori de bord, iar condițiile de transport vor fi comparabile cu cele din avioane și chiar mai luxoase. La vagoanele de dormit clasa I se vor servi cafea, sandvișuri, apă și acestea vor fi incluse în prețul biletului.

Până la vară, compania intenționează să mai introducă și curse pe traseul Arad – Constanța, Timișoara – Baia Mare și, probabil, Timișoara – Viena.

Valer Blidar, acționarul majoritar la al grupului de firme Astra a declarat pentru Medifax că la terminarea modernizării coridorului paneuropean, estimată pentru următorii doi ani, pe traseul Arad – București se va putea circula cu viteza de 160 km/oră. Asta ar însemna că acest traseu va fi parcurs mai repede ca într-un zbor cu avionul, dacă luăm în calcul faptul că în aeroport se vine cu două ore înaintea zborului.

O altă veste bună este că prețul unui bilet de călătorie va fi apropiat de cel practicat de CFR.

 

 

 

 



Taguri: , ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
15 decembrie 2017

AED 1,0696 +0.26 %
AUD 3,0149 +0.47 %
BRL 1,1755 -0.70 %
CAD 3,0804 +0.94 %
CHF 3,9729 +0.22 %
CNY 0,5945 +0.27 %
CZK 0,1804 0.00 % -
DKK 0,6226 +0.03 %
EGP 0,2199 +0.37 %
EUR 4,6346 +0.03 %
GBP 5,2711 +0.08 %
HRK 0,6141 +0.02 %
HUF 1,4767 +0.14 %
INR 0,0613 +0.66 %
JPY 3,5016 +0.76 %
KRW 0,3603 +0.19 %
MDL 0,2275 -0.57 %
MXN 0,2053 -0.19 %
NOK 0,4742 -0.23 %
NZD 2,7598 +0.71 %
PLN 1,0989 +0.13 %
RSD 0,0389 +0.26 %
RUB 0,0667 -0.15 %
SEK 0,4662 -0.17 %
THB 0,1208 +0.25 %
TRY 1,0163 -0.45 %
UAH 0,142 -0.63 %
USD 3,9285 0.00 % -
XAU 158,8245 0.00 % -
XDR 5,5552 0.00 % -
ZAR 0,2943 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un buzoian va fi sosia lui Nicholas Cage, in Ghost Rider 2

Liviu Dragan, la ''Zilele TotalSoft - 2009''

Cetateanul multumit de presedintele Traian Basescu

Esec juridic pentru Prefectura Arges

Biserica noua in comuna Bascov

,,Facem alte ţări frumoase, construim la alţii case,/ Cât le îngrijim bătrânii, pe-aici ne mănâncă câinii!”

Melodia zilei. Alexandru Andrieş ne spune cum stă treaba cu... Şefu’

Melodia zilei – Trooper – Corupţia ucide

Renault Day 2016 - muzică în decor industrial

„Cupa orașului Mioveni 2016” la rallycross