23 Sep 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Ania Herman lucrează la prima piesă de teatru, cu actorii jucând la domiciliul personal

Ania Herman lucrează la prima piesă de teatru, cu actorii jucând la domiciliul personal

Ania Herman nu mai este demult fiica Luminiței Borta deși, în mod evident, i-a moștenit talentul. Am putea spune că este varianta upgradată dacă ținem cont că a primit și talentele literare ale tatălui său, Gabriel Cazan. De mică a fost înclinată către teatru, regie, actorie, a organizat chiar și un festival de arte la Pitești doar că, nefiind cu lăutari, nu a mai primit sprijinul Primăriei Pitești, deși devenise unul internațional între timp. De ceva vreme, Ania făcea cursuri de teatru adresate copiilor, găsindu-și timp pentru asta chiar dacă, între timp, în viața ei au apărut două gemene adorabile.

#,,Spectacolele pe care am început să le lucrez cu copiii mei vor apărea sub forma filmată”

În ciuda distanțării, pandemia nu a ținut-o pe Ania foarte departe de ceea ce făcea înainte, deși interacțiunea cu elevii ei nu a fost suplinită de nicio alternativă tehnologică. În schimb, tehnologia o va ajuta să filmeze prima piesă realizată în condiții de distanțare, fiecare de la domiciliul său. Va fi, cu siguranță, un experiment interesant!

,,Perioada de izolare la domiciliu mi-a pus stop la ceea ce îmi plăcea cel mai mult să fac atunci când ieșeam din casă: să predau copiilor noțiuni de teatru. Mental, mi-am propus să continuu să mă văd cu copiii online, dar fizic mi-a fost mai greu decât credeam, pentru că sunt o grămadă de lucruri de făcut în casă! Oricât de mult încurajez interacțiunea fetelor mele cu copiii mei de la teatru, online nu mi-a ieșit. Așa că am rărit întâlnirile pe zoom, dar am continuat discuțiile pe whatsapp sau instagram, ținându-ne conectați, veseli, inspirați și în plină emoție (am copii care sunt n clasele a VIII-a și a XII-a). Sunt, însă, un om de cuvânt care nu începe niciodată ceva ce nu are de gând să termine, și când e vorba de copiii mei lupt și cu zmeii. Prin urmare, spectacolele pe care am început să le lucrez cu copiii mei vor apărea sub forma filmată, fiecare la el acasă, păstrând atât izolarea cât și indicațiile scenice repetate și “răsrepetate” la întâlnirile noastre ante-COVID. Cu muzică, decor și costume vom recrea ceea ce am ridicat, deja, pe scenă. Acum o să fie mai mult munca lor decât a mea și am cea mai mare încredere în ei că va fi mai bine decât la repetiție!” ne-a declarat  Ania.

Contactul direct, însă, îi lipsește cel mai mult și cel mai tare o îngrijorează nu situația actuală, cât faptul că nimeni nu poate spune cât va mai dura...

,,Sincer, mie îmi e cel mai dor de copii și de cursurile noastre de teatru. Și nu cred că online-ul micșorează distanțele. Din contră, parcă ar crea și mai multe și oricât ne încurajăm că o să ne vedem repede și că o să ne vedem cu toții după examene și admitere, rămâne întrebarea aia care planează deasupra noastră: când? Până atunci, declarăm pe proprie răspundere că-l onorăm pe Gogol, în stare de urgență, izolare și cu mâinile curate!” ne-a mai declarat Ania Herman, undeva, pe la miezul nopții, după ce gemenele au adormit.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 septembrie 2020

AED 1,1272 +0.44 %
AUD 2,9854 -0.36 %
BRL 0,7647 -0.03 %
CAD 3,1101 -0.23 %
CHF 4,5183 +0.28 %
CNY 0,6103 +0.36 %
CZK 0,1793 -0.72 %
DKK 0,6529 0.00 % -
EGP 0,2623 -0.19 %
EUR 4,859 +0.01 %
GBP 5,291 -0.05 %
HRK 0,6441 -0.03 %
HUF 1,3419 +0.25 %
INR 0,0563 +0.54 %
JPY 3,9604 +0.04 %
KRW 0,3563 +0.59 %
MDL 0,2474 +0.28 %
MXN 0,1937 +0.62 %
NOK 0,4436 -0.96 %
NZD 2,7598 -0.38 %
PLN 1,0781 -0.58 %
RSD 0,0413 0.00 % -
RUB 0,0545 +0.93 %
SEK 0,467 0.00 % -
THB 0,132 0.00 % -
TRY 0,5413 -0.17 %
UAH 0,1469 +0.62 %
USD 4,1404 0.00 % -
XAU 253,3349 0.00 % -
XDR 5,8379 0.00 % -
ZAR 0,2471 0.00 % -

Mai mult
...
...
Cara Caffe – o nouă cafenea în Piteşti, cu miros de patiserie franţuzească

Concert Bob Dylan la Bucuresti, pe 2 iunie

Club Hush. Concert Margineanu & Band

Scapă de caniculă la singurul fast-food mexican din Piteşti!

Revelion pentru intarziati

Tangled - O poveste incalcita care-i sulfa in ceafa lui Shreck

Agressive - Cele mai tari femei din Arges, cel mai tare calendar pe 2010!

Inedit! Trecere de pietoni cu motive tradiţionale româneşti, pe străzile Clujului!

Rezultatele extragerii Loto 6/49 si Noroc din 6 decembrie 2009! Premiul de 8 mil. euro s-a reportat

Emilia Ghinescu se destainuie in ,,Stilul tau”! Cititi online noul numar!