25 Jan 2022 | Vremea în : °C
Bitpress
Prima simfonie românească, interpretată în premieră la Filarmonica Pitești

Prima simfonie românească, interpretată în premieră la Filarmonica Pitești

Filarmonica Piteşti organizează joi, 11 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Gheorghe Iliuță, revine, ca solist, violonistul Antal Zalai. În program: G. Bizet - Suitele Carmen Nr. 1 și 2 (selecțiuni), P. Sarasate - Zigeunerweisen, P. I Ceaikovski - Meditation op. 42 nr. 1 și, în premieră, prima simfonie românească scrisă de G. Ștefănescu - Simfonia Nr. 1 în La major.    

După absolvirea liceului de artă, a Universității Naționale de Muzică la secția dirijat orchestră (profesori, Constantin Brâncuși și Ludovic Bács), Gheorghe Iliuță a urmat și cursurile de master (stilistică dirijorală) și pe cele doctorale. A început studiul pianului de la șase ani, muzica devenind profesie, nu numai pasiune. A debutat, ca dirijor, în 2002, alături de Filarmonica Marea Neagră din Constanța. Și-a desăvârșit stilul urmând cursuri de măiestrie dirijorală cu Horia Andreescu, Daniel Barenboim, Marek Janowski. A dirijat majoritatea filarmonicilor din țară. A pus bazele fundației ConstantArt și a realizat numeroase proiecte pentru descoperirea tinerelor talente. În prezent este dirijor la Opera Comică pentru Copii din București. 

Antal Zalai este unul dintre cei mai interesanți și expresivi artiști de pe scena muzicală internațională. Născut în 1981, în Budapesta, a dovedit un talent muzical excepțional, la 11 ani interpretând „Concertul pentru vioară în La major” de Mozart, acompaniat de Franz Liszt Chamber Orchestra. Cântă în mod frecvent cu orchestre din Germania, Franța, Anglia, Rusia, Ungaria, Mexic. Repertoriul său concertistic depășește 25 de lucrări, de la Bach și Vivaldi la Nielsen, Haciaturian, Bartók și Enescu. Violonistul maghiar cântă pe o vioară Stradivarius din 1733. A mai fost prezent la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute, cântând atât în recitaluri camerale, cât și cu orchestra simfonică.    

Intrarea în sala de spectacole se va face pe baza certificatului verde. Participarea publicului este de 30% din capacitatea sălii de concert. Spectatorii vor purta masca de protecție.

          Biletele pot fi achiziționate și de pe site-ul www.bilete.ro



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
25 ianuarie 2022

AED 1,1929 0.00 % -
AUD 3,1268 0.00 % -
BRL 0,7984 0.00 % -
CAD 3,4669 0.00 % -
CHF 4,7642 0.00 % -
CNY 0,6922 0.00 % -
CZK 0,2019 0.00 % -
DKK 0,6641 0.00 % -
EGP 0,2789 0.00 % -
EUR 4,944 0.00 % -
GBP 5,9008 0.00 % -
HRK 0,6564 0.00 % -
HUF 1,3716 0.00 % -
INR 0,0586 0.00 % -
JPY 3,8403 0.00 % -
KRW 0,3657 0.00 % -
MDL 0,2424 0.00 % -
MXN 0,2122 0.00 % -
NOK 0,4864 0.00 % -
NZD 2,9259 0.00 % -
PLN 1,0794 0.00 % -
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0558 0.00 % -
SEK 0,4713 0.00 % -
THB 0,1325 0.00 % -
TRY 0,3236 0.00 % -
UAH 0,1529 0.00 % -
USD 4,3816 0.00 % -
XAU 258,9166 0.00 % -
XDR 6,1327 0.00 % -
ZAR 0,2854 0.00 % -

Mai mult
...
...
Cara Caffe – o nouă cafenea în Piteşti, cu miros de patiserie franţuzească

Concert Bob Dylan la Bucuresti, pe 2 iunie

Club Hush. Concert Margineanu & Band

Scapă de caniculă la singurul fast-food mexican din Piteşti!

Revelion pentru intarziati

Tangled - O poveste incalcita care-i sulfa in ceafa lui Shreck

Agressive - Cele mai tari femei din Arges, cel mai tare calendar pe 2010!

Inedit! Trecere de pietoni cu motive tradiţionale româneşti, pe străzile Clujului!

Rezultatele extragerii Loto 6/49 si Noroc din 6 decembrie 2009! Premiul de 8 mil. euro s-a reportat

Emilia Ghinescu se destainuie in ,,Stilul tau”! Cititi online noul numar!