23 Apr 2017 | Vremea în Pitesti Pitesti: 9°C
Bitpress
Recital extraordinar Dorel Visan, la Teatrul Al. Davila

Recital extraordinar Dorel Visan, la Teatrul Al. Davila

Una dintre cele mai mari sărbători româneşti, Ziua Culturii Naţionale, va fi marcată de Consiliul Județean Argeș, prin Teatrul ”Alexandru Davila”, în cadrului unui eveniment de excepție - recitalul extraordinar ”Mihai Eminescu - om, geniu și poet divin”.

Astfel, duminică, 15 ianuarie, începând cu ora 19.30, iubitorii de cultură și de poezie eminesciană sunt așteptați la Teatrul ”Alexandru Davila”, la un spectacol dedicat Luceafărului culturii românești, oferit de doi artiști de marcă - actorul Dorel Vișan și flautistul Ion Bogdan Ștefănescu.

În program sunt îmbinate poemul eminescian și muzica, regăsindu-se astfel poezii de Mihai Eminescu şi lucrări de Doina Rotaru, Horaţiu Rădulescu, Theodor Grigoriu, Violeta Dinescu, Ion Bogdan Ştefănescu.

Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile, rezervările făcându-se la agenția Teatrului ”Alexandru Davila”, din Str. Victoriei nr. 9.

„Eminescu este atât de plin de simboluri, de mesaje, de metafore, încât e foarte greu să le pătrunzi. E ca şi cum ai sta de vorbă cu un om căruia nu-i cunoşti bine limba şi până te gândeşti ce a spus, mai pierzi cinci cuvinte. Aşa este şi cu Eminescu. De aceea, un recital de Eminescu este greu de dus, şi de cel care-l face, şi de cei care-l ascultă“, - actorul Dorel Vişan.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
21 aprilie 2017

AED 1,1559 +0.66 %
AUD 3,1984 +0.86 %
BRL 1,3485 +0.71 %
CAD 3,1532 +0.82 %
CHF 4,2498 +0.27 %
CNY 0,6166 +0.62 %
CZK 0,1687 +0.06 %
DKK 0,611 +0.08 %
EGP 0,2346 +0.95 %
EUR 4,5441 +0.07 %
GBP 5,4336 +0.36 %
HRK 0,6095 +0.07 %
HUF 1,4501 +0.06 %
INR 0,0657 +0.61 %
JPY 3,8907 +0.58 %
KRW 0,3737 +0.70 %
MDL 0,2191 -0.18 %
MXN 0,2252 +0.54 %
NOK 0,4921 -0.06 %
NZD 2,9757 +0.58 %
PLN 1,0642 -0.03 %
RSD 0,0368 0.00 % -
RUB 0,0754 +0.67 %
SEK 0,4721 0.00 % -
TRY 1,1661 +0.35 %
UAH 0,1573 +0.70 %
USD 4,2456 +0.66 %
XAU 174,8019 +0.79 %
XDR 5,7877 0.00 % -
ZAR 0,3222 0.00 % -

Mai mult
...
...
Cara Caffe – o nouă cafenea în Piteşti, cu miros de patiserie franţuzească

Concert Bob Dylan la Bucuresti, pe 2 iunie

Club Hush. Concert Margineanu & Band

Scapă de caniculă la singurul fast-food mexican din Piteşti!

Revelion pentru intarziati

Tangled - O poveste incalcita care-i sulfa in ceafa lui Shreck

Agressive - Cele mai tari femei din Arges, cel mai tare calendar pe 2010!

Inedit! Trecere de pietoni cu motive tradiţionale româneşti, pe străzile Clujului!

Rezultatele extragerii Loto 6/49 si Noroc din 6 decembrie 2009! Premiul de 8 mil. euro s-a reportat

Emilia Ghinescu se destainuie in ,,Stilul tau”! Cititi online noul numar!