28 Nov 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Tango simfonic cu Analia Selis la Filarmonica Pitești

Tango simfonic cu Analia Selis la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 8 octombrie  de la ora 19.00, la sediul de la Centrul Multifuncțional, un noul concert simfonic, respectând toate regulile pentru evitarea contaminării cu noul coronavirus. Astfel, se vor respecta hotărârea C.J.S.U. nr. 34/31 august 2020 și Ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului Culturii, publicul așezându-se doar pe locurile marcate. Înainte de intrarea în sala de concert, oamenilor li se va măsura temperatura, iar accesul în sală este permis doar cu mască, pe durata concertului publicul având obligația să o poarte.

Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea, revine, ca solistă, Analia Selis. În program: Matos Rodríguez - La Cumparsita, Aníbal Troilo - Toda mi vida, Desencuentro, Romance de barrio și La última curda, Sebastían Piana - Paisaje, Gherase Dendrino - Ce faci astă seară, tu?,  Astor Piazzolla - Libertango și Milonga de la anunciación, Eladia Blázquez - El Corazón al sur, Ángel Villoldo - El Choclo, Pedro Laurenz - Milonga de misamores, Ionel Fernic - Nunuțo, Virgilio Expósito - Absurdo și Naranjo en Flor, Ion Vasilescu - Habar n-ai tu, Mariano Mores - El firulete, Sebastián Piana - Arrabalera. Toate aranjamentele muzicale sunt realizate de Julián Caeiro.

Originară din Argentina, cu cetățenie română, Analia Selis este una dintre cele mai exotice şi mai apreciate voci din peisajul muzical românesc. Este absolventă a Universității de Muzică din San Miguel de  Tucumán (Diploma de educatoare de muzică, 1998) și a Longy School of Music din Boston (Diploma in Vocal Performance, 2002). La un an de la stabilirea în România (2004), câștigă locul al III - lea la Festivalul Internațional de la Brașov Cerbul de Aur, unde a reprezentat Argentina. Devenind extrem de cunoscută în lumea muzicii latino-pop din România, participă la emisiuni, înregistrează materiale pentru radio și televiziune și cântă pe cele mai reprezentative scene ale țării. Dintre proiectele sale menționăm: „Vă place Tango?” (împreună cu violoncelistul Răzvan Suma și chitaristul argentinian Julio Santillan), „Tango Simfonic” (tango aranjat pentru orchestră de cameră, pian și voce, unde a colaborat cu cele mai importante filarmonici din țară). A reprezentat România la ABU Radio Song Festival (Beijing, China) și a cântat și în orașul său natal, Tucumán (Argentina). De asemenea, a fost invitată în Germania, la Kammermusiktage Barth Festival, cu proiectul „ArgEnTango” și în Elveția, cu „Tango Simfonic”, alături de Sinfonie Orchestre Biel-Solothurn, sub bagheta dirijorului Kaspar Zehnder. Este membră a Ansamblului „ArgEnTango”, alături de violoncelistul Răzvan Suma, violonistul Rafael Butaru, pianistul Mariano Castro și bandoneonistul Omar Massa. În prezent, continuă să promoveze tangoul argentinian atât în România, cât și în Europa, fiind invitată anul aceasta în Lituania, Elveția si Cehia. A mai fost prezentă în stagiunile trecute la Filarmonica Piteşti în diferite proiecte muzicale.

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. În perioada 2009-2018, ca dirijor al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București, a susținut premiere, concerte și spectacole de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanâa, Filarmonicii George Enescu din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.  În martie 2019, a dirijat, la Belgrad, concertul de închidere a celei de-a XX - a ediții a Guitar Art Festival, iar o lună mai târziu a fost invitat pentru o serie de concerte în capitala culturală europeană Matera. La începutul acestui an a repurtat succese extraordinare în Germania și Austria, cu ocazia unui turneu alături de New Vision Symphony Orchestra. Concertele s-au desfășurat sub emblema „The very best of John Williams and Hans Zimmer”. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Răzvan Suma, Răzvan Stoica, Mihai Ungureanu. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Felicia Filip, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Cezar Ouatu, Ștefan Popov, Patricia Seymour ş.a

La concertele din actuala stagiune (până la finele anului), nu se vor mai putea respecta locurile înscrise pe abonamente. Spectatorii se vor așeza în ordinea sosirii la concert pe locurile marcate, disponibile din sală.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
27 noiembrie 2020

AED 1,1128 -0.12 %
AUD 3,0148 +0.07 %
BRL 0,7659 -0.35 %
CAD 3,1463 +0.01 %
CHF 4,5081 +0.09 %
CNY 0,6216 -0.13 %
CZK 0,1862 -0.11 %
DKK 0,6549 0.00 % -
EGP 0,2613 0.00 % -
EUR 4,8735 -0.01 %
GBP 5,4471 -0.27 %
HRK 0,6449 -0.05 %
HUF 1,3462 -0.28 %
INR 0,0553 -0.18 %
JPY 3,9287 +0.11 %
KRW 0,37 +0.11 %
MDL 0,2376 -0.25 %
MXN 0,2044 +0.05 %
NOK 0,4616 +0.13 %
NZD 2,8697 +0.11 %
PLN 1,0862 -0.29 %
RSD 0,0414 -0.24 %
RUB 0,0538 -0.55 %
SEK 0,4795 -0.12 %
THB 0,1348 -0.30 %
TRY 0,5217 +0.46 %
UAH 0,1435 -0.21 %
USD 4,0875 0.00 % -
XAU 237,6576 0.00 % -
XDR 5,8339 0.00 % -
ZAR 0,2696 0.00 % -

Mai mult
...
...
Cara Caffe – o nouă cafenea în Piteşti, cu miros de patiserie franţuzească

Concert Bob Dylan la Bucuresti, pe 2 iunie

Club Hush. Concert Margineanu & Band

Scapă de caniculă la singurul fast-food mexican din Piteşti!

Revelion pentru intarziati

Tangled - O poveste incalcita care-i sulfa in ceafa lui Shreck

Agressive - Cele mai tari femei din Arges, cel mai tare calendar pe 2010!

Inedit! Trecere de pietoni cu motive tradiţionale româneşti, pe străzile Clujului!

Rezultatele extragerii Loto 6/49 si Noroc din 6 decembrie 2009! Premiul de 8 mil. euro s-a reportat

Emilia Ghinescu se destainuie in ,,Stilul tau”! Cititi online noul numar!