Mioveni: Se colectează deșeurile din sticlă
Program
Program
Prin remodelarea spațiilor existente și mansardare se vor obține 59 de unități de locuit,
Zonele afectate
Somație către administrația centrală pentru ca polițiștii locali să iasă de sub coordonarea Poliției Naționale la încheierea stării de urgență
Astăzi, de la ora 17,00, la Centrul Cultural Mioveni, a avut loc ședința publică ordinară a Consiliului Local Mioveni
Una dintre zonele cele mai aglomerate ale municipiului Pitești este cartierul Găvana, î
Se vor depune la organul fiscal competent, următoarele formulare, după caz
Începând cu data de 18 februarie 2021,
Pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere
Managerul Filarmonicii Pitești Gabriel Niță primește la sediul instituției iubitorii și sustinătorii muzicii clasice
Locuitorii municipiului Pitești pot depune deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție
Toți cetățenii orașului vor avea posibilitatea să vizioneze, în timp real, cum se desfășoară dezbaterile și cum se iau deciziile la nivelul legislativului local.
Astăzi constructorul monta tubulatura instalației de climatizare ce va asigura confortul termic în arena sportivă
Având în vedere faptul că, începând cu data de 8 februarie, elevii și preșcolarii vor reveni în clase
Municipiul Piteşti va primi 19.081.866,99 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), pentru realizarea parcului Lunca Argeșului III.
Lucrările constau în montarea a două noi conducte,
Subiectele aflate pe ordinea de zi
Având în vedere locurile limitate de parcare, administrația locală a impus o serie de restricţii celor care deţin autovehicule de mari dimensiuni.
În vederea obținerii avizului Gărzii Forestiere necesar pentru actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești face un apel public
Situația vaccinarilor
Alegerea Viceprimarului orașului Mioveni
![]() |
1,1194 | +0.48 % | |
![]() |
3,1502 | +0.48 % | |
![]() |
0,7225 | +0.10 % | |
![]() |
3,2419 | +0.69 % | |
![]() |
4,406 | -0.01 % | |
![]() |
0,6298 | -0.16 % | |
![]() |
0,1852 | -0.11 % | |
![]() |
0,6568 | +0.03 % | |
![]() |
0,2617 | +0.38 % | |
![]() |
4,8838 | +0.01 % | |
![]() |
5,6917 | +0.78 % | |
![]() |
0,6445 | -0.06 % | |
![]() |
1,3297 | -0.27 % | |
![]() |
0,0562 | +0.36 % | |
![]() |
3,789 | +0.49 % | |
![]() |
0,3629 | +0.19 % | |
![]() |
0,2309 | 0.00 % | - |
![]() |
0,1912 | -0.68 % | |
![]() |
0,4799 | +0.63 % | |
![]() |
2,9275 | +0.39 % | |
![]() |
1,0643 | -0.17 % | |
![]() |
0,0415 | 0.00 % | - |
![]() |
0,0551 | +0.55 % | |
![]() |
0,4796 | 0.00 % | - |
![]() |
0,1336 | -0.37 % | |
![]() |
0,5394 | -1.10 % | |
![]() |
0,1475 | -0.07 % | |
![]() |
4,1118 | 0.00 % | - |
![]() |
223,8171 | 0.00 % | - |
![]() |
5,8647 | 0.00 % | - |
![]() |
0,2655 | 0.00 % | - |