11 May 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
14 dintre stăpânii de sclavi încasau ajutoare sociale

14 dintre stăpânii de sclavi încasau ajutoare sociale

În urma primelor verificări efectuate de către Corpul de control al Prefecturii Argeş, paisprezece dintre cei 38 de stăpâni de sclavi de la Berevoeşti sunt beneficiari de ajutoare sociale în valoare de câteva sute de lei lunar.

La scurt timp după începerea anchetei, primarul comunei Berevoeşti, Florin Proca, declara că în zona în care locuiesc familiile vizate în acest dosar există aproximativ 230 - 240 de beneficiari de ajutoare sociale, edilul menţionând că, întrucât aceştia îndeplinesc toate condiţiile pentru a primi ajutoare de la buget, autorităţile nu le pot refuza acest drept.

Ca să îndeplinească toate condiţiile legale, trebuie ca serviciul social al Primăriei Berevoeşti să fi făcut o anchetă socială la domiciliul acestora, dar şi verificări periodice. Dar cu siguranţă că nu au observat nimic în neregulă, altfel suntem convinşi că oamenii din administraţia locală sunt mai mult decât oneşti şi ar fi sesizat organele legii. Sunt daţi dracului stăpânii ăştia de sclavi, de au ţinut ei totul secret timp de opt ani, deşi totul se petrecea la vedere!



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
11 mai 2021

AED 1,1023 -0.01 %
AUD 3,1777 -0.34 %
BRL 0,7751 +0.19 %
CAD 3,3462 +0.11 %
CHF 4,4882 -0.16 %
CNY 0,6305 -0.14 %
CZK 0,1925 +0.21 %
DKK 0,6626 +0.03 %
EGP 0,2582 +0.16 %
EUR 4,9265 +0.01 %
GBP 5,7238 +0.32 %
HRK 0,6538 0.00 % -
HUF 1,3738 -0.11 %
INR 0,0552 0.00 % -
JPY 3,7198 -0.12 %
KRW 0,362 -0.41 %
MDL 0,229 -0.13 %
MXN 0,2037 0.00 % -
NOK 0,4914 -0.36 %
NZD 2,9498 -0.09 %
PLN 1,0817 +0.44 %
RSD 0,0419 0.00 % -
RUB 0,0548 +0.18 %
SEK 0,4869 -0.04 %
THB 0,1302 -0.08 %
TRY 0,4868 -0.75 %
UAH 0,1463 +0.07 %
USD 4,0491 0.00 % -
XAU 239,3472 0.00 % -
XDR 5,8398 0.00 % -
ZAR 0,2898 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!