03 Aug 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Primăria Mioveni anunță scutiri de la plata majorărilor de întârziere pentru impozite restante

Primăria Mioveni anunță scutiri de la plata majorărilor de întârziere pentru impozite restante

Având în vedere situaţia de fapt a persoanelor fizice şi juridice din punct de vedere al achitării impozitelor şi taxelor, s-a constatat un număr mare de datornici către bugetul local al oraşului Mioveni. Astfel, la data de 31.12.2014 s-au înregistrat în situaţiile financiar - fiscale un număr de aproximativ 5800 restanţieri persoane fizice, şi aproximativ 345 persoane juridice, contribuabili ai oraşului Mioveni, care nu se află în situaţia de insolvenţă.

În scopul stimulării încasărilor la bugetul local, la propunerea primarului Ion Georgescu, consilierii locali au votat Hotărârea nr.57/18.06.2015 şi Hotărârea nr.58/18.06.2015 privind aprobarea procedurilor de scutire de la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor bugetare, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoanele juridice, cu perioada de aplicabilitate în intervalul 01.07.2015 – 31.10.2015.


Conform hotărârilor adoptate pot beneficia de această facilitate, atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice care la data intrării în vigoare a procedurilor amintite datorează majorări de întarziere bugetului local al oraşului Mioveni pentru neachitarea la termenele scadente a impozitelor si taxelor.

Pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere datornicii au obligaţia să:
-   achite toate obligaţiile fiscale principale datorate şi evidenţiate în nota de plată, până la data de 31.10.2015, inclusiv amenzi contravenţionale. Scutirea nu se va acorda şi pentru majorările de întârziere achitate anterior intrării în vigoare procedurii.

-  depună o cerere , temeinic justificată la biroul Urmărire Venituri din cadrul Primăriei oraş Mioveni până la data de 28.10.2015 în cazul pesoanelor fizice şi  până la data de 16.10.2015 în cazul persoanelor juridice.

Atenţie !!! În cazul în care persoanele fizice şi persoanele juridice care nu-şi vor achita toate obligaţiile fiscale scadente până la data de 31.10.2015, scutirea acordată se va anula.
 

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
2 august 2021

AED 1,1256 -0.01 %
AUD 3,0432 -0.33 %
BRL 0,7931 -2.52 %
CAD 3,3188 -0.17 %
CHF 4,5687 -0.04 %
CNY 0,6399 -0.05 %
CZK 0,1929 0.00 % -
DKK 0,661 -0.08 %
EGP 0,2634 +0.04 %
EUR 4,9171 -0.05 %
GBP 5,7547 -0.36 %
HRK 0,6557 0.00 % -
HUF 1,3781 +0.12 %
INR 0,0556 0.00 % -
JPY 3,773 -0.02 %
KRW 0,3595 -0.17 %
MDL 0,2311 -0.04 %
MXN 0,2085 +0.19 %
NOK 0,4699 -0.21 %
NZD 2,8874 -0.36 %
PLN 1,078 +0.08 %
RSD 0,0418 0.00 % -
RUB 0,0567 +0.18 %
SEK 0,4817 -0.19 %
THB 0,1255 -0.24 %
TRY 0,4934 +0.33 %
UAH 0,1539 -0.19 %
USD 4,1348 0.00 % -
XAU 240,4651 0.00 % -
XDR 5,9048 0.00 % -
ZAR 0,2865 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!