02 Aug 2021 | Vremea în : °C
Bitpress

Povestirile orientale ale lui Andrei Mocuta

Tanarul autor Andrei Mocuta este un caz singular in cadrul generatiei celei mai tinere de prozatori. Nu doar ca nu scrie romane mizerabiliste, jurnale de – scuzati! – WC, si nici voit/nevoit texte dezlanate si incoerente sub umbrela postmodernismului, dar el a ales o cale care pare interzisa congenerilor sai: scrie parabole cu actiune intr-o lume vag orientala si adesea atemporala. Ceea ce nu inseamna ca e vreun traditionalist sau conformist. Nici pe departe. Autorul are verb vioi, are un umor special, subtil raspandit prin text, are stiinta scrierii concis rotunjite, a concentrarii textului. Este ceea ce se observa inca de la inceput in volumul Sercan (Editura DACIA XXI, 2012, cu o prefata de Petru M. Has), deja al treilea volum dupa Povestiri din adanci tinereti (2006) si Porcilator (2009).

Cartea este un fel de roman in sapte parti, un roman din scurte povestiri (de o pagina, in medie), cele sapte parti fiind legate intre ele de un subtire fir rosu, cam cum sunt legate cartile lui Moise din Vechiul Testament. Astfel, Sercan este un umil individ din tribul Sher Khan, individ locuit de Hua Chi, un sfant budist, care sfant inainte de Sercan il locuise pe Altan, zis Lama Taioasa, un tiran mongol care l-a taiat ca pe o oaie pe invincibilul rege Temujin si asa mai departe… Povestirile (orientale) din prima parte sunt poate cele mai frumoase ale cartii, aici autorul lasand sa i se ghiceasca maestrul in persoana Margueritei Yourcenar. De pilda, pictorul calugar Zanzabar este inchis in fundul unei temnite, urmand sa fie decapitat. Dar, rezolvarea povestii e ca-n Yourcenar, in care arta orientala si realitatea se suprapun pana la confuzia totala: „Calugarul a cerut, ca ultima favoare, sa i se puna la dispozitie unelte de pictat pentru a-si savarsi ultima opera. A desenat pe peretele temnitei tinutul de unde venea, inclusiv muntele, padurea si raurile. Dupa ce a terminat, s-a apropiat de o carare care se pierdea in vazduh. A pornit pe carare, s-a afundat in peisaj si s-a facut tot mai mic. A doua zi, cand au intrat in temnita, nu l-au mai zarit, iar peisajul a disparut, lasand peretele gol”.

De altfel, hotarul dintre imaginar si real se disipeaza adesea, Andrei Mocuta spulberandu-l cu placerea lui vadita de a povesti viata de-a mirarilea a lui Sercan, din copilarie pana la tineretea parca vesnica. Multe intamplari sunt povestite la modul burlesc si suprarealist: vd. Omul-glob sau Obiecte rotunde, in care Sercan inghite obiecte rotunde indiferent de marimea lor, pornind de la o minge de ping pong, pana la globurile pamantesti de la ora de geografie, la varsta de opt ani Sercan ajungand sa inghita jumatate din planeta, devenind astfel „omul-glob”. Sercan este metamorfozat fara mari chinuri narative in profet, tiran, scriitor, chiar filosof, creatorul filosofiei degetului supt – aici Andrei Mocuta avand un umor nebun.

In toata aceasta carte, exista si o anume poezie scrisa cu un amestec de seninatate si candoare: „Aap trebuie sa fi mancat singur o duzina de prajituri. Nu a mai fost vazut niciodata mancand atatea placinte calde, iar Thembi a mancat si mai multe decat Aap. A fost un spectacol in toata cinstea. Oricat de calde le-ar fi mancat, placintele gatite de Tamika nu dadeau dureri, pentru ca erau gatite cu inima. Cu cat erau infulecate mai fierbinti, cu atat aroma inimii era mai gustoasa…”

Sercan este o carte care, daca ar fi dezvoltata de Mocuta, ar putea deveni o Comedie Umana a Orientului, o opera de o viata care ar consacra un autor roman concurent al Seherezadei. De altfel, insusi autorul noteaza pe banda ultimei coperte, cu o unda de autoironie proprie autorilor adevarati: „Alegand sa fiu biograful lui Sercan, bazandu-ma exclusiv pe sapte povesti nu doar neterminate, ci practic abia incepute, a fost un gest de mare nechibzuinta. Totusi, ar fi nedrept ca aceste povesti sa nu apara, macar de dragul speculatiilor ce se vor ivi in momentul in care, peste cateva vieti, se va afla ca, de fapt, Sercan a fost unul din avatarurile lui Hua Chi”.
 
(recenzie publicata in revista "Arges" nr.9)
 


Taguri:
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Momentan nu există recomandări bazate pe conținutul acestui articol. Trimite tu un articol pe această temă.
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
30 iulie 2021

AED 1,1257 -0.23 %
AUD 3,0534 -0.44 %
BRL 0,8136 +0.44 %
CAD 3,3243 +0.05 %
CHF 4,5704 +0.21 %
CNY 0,6402 -0.22 %
CZK 0,1929 +0.05 %
DKK 0,6615 -0.02 %
EGP 0,2633 -0.04 %
EUR 4,9198 -0.02 %
GBP 5,7754 -0.11 %
HRK 0,6557 +0.03 %
HUF 1,3765 +0.36 %
INR 0,0556 -0.36 %
JPY 3,7739 +0.01 %
KRW 0,3601 -0.44 %
MDL 0,2312 -0.43 %
MXN 0,2081 -0.19 %
NOK 0,4709 -0.55 %
NZD 2,8978 -0.01 %
PLN 1,0771 +0.40 %
RSD 0,0418 -0.24 %
RUB 0,0566 0.00 % -
SEK 0,4826 -0.12 %
THB 0,1258 -0.24 %
TRY 0,4918 +1.21 %
UAH 0,1542 +0.06 %
USD 4,1348 0.00 % -
XAU 243,12 0.00 % -
XDR 5,908 0.00 % -
ZAR 0,2836 0.00 % -

Mai mult
...
...
100% Romanesc, la Filarmonica Pitesti

„Cumințenia pământului” și jalnica cerșetorie la care se dedă guvernului tehnocrat

Poezie pentru pereti - Festivalul Primavara Poetilor, la Pitesti


Strângere de fonduri pentru realizarea unui film despre "Experimentul Piteşti"


Despre cum am mers la o piesa de teatru pe care nu as fi vrut sa o vad

,,Avem memoria scurta” - un editorial marca ,,Timpul muscelenilor". Cititi noul numar!

Carmen Dumitrache: ,,Poetul Virgil Diaconu nu a ramas pe drumuri”

Revista „Arges”, in bataia vantului?