08 Dec 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA), la DNA, pentru că a băgat ambele mâini în borcanul cu miere

Președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA), la DNA, pentru că a băgat ambele mâini în borcanul cu miere

Abuz în serviciu, delapidare și gestiune frauduloasă sunt acuzațiile pentru care conducerea ACA (Asociaţiea Crescătorilor de Albine din România) este cercetată de DNA. În plus, Ioan Fetea, se pare că ar fi băgat mâinile până la cot în borcanul cu miere, atribuindu-și mai multe funcții, pentru care a fost plătit și ocupă ilegal funcția de președinte al Asociației din anul 2009, în condițiile în care nu și-ar fi plătit nici măcar contribuția minimă, din anul 2006 până în anul 2016.

Salariul primit pentru funcția de președinte al ACA însuma 13 000 lei lunar, la care s-ar fi adăugat, timp de 6 ani, încă 4 000 lei pe lună pentru funcția pe care și-a atribuit-o singur, de președinte ACA Bihor. Salariile ar fi fost încasate de la structura centrală ACA, precum și de la filiala ACA din Oradea. Și asta nu e tot!  

În anul 2015 și-ar fi făcut un mandat prin care conducea Institutul de Cercetare, în urma căruia ar fi primit alți 12 000 lei pe lună. Interesant este că acest domn nu are niciun titlu științific care să-l recomande pentru o astfel de funcție și, hilar, nu a fost vreodată apicultor, fiind chiar alergic la înțepătura de albine...

Asociația este în cădere liberă de mai multă vreme, scopul urmărit de președinte fiind unul clasic pentru manevrele cu care a fost falimentată economia României, preluarea uriașului patrimoniu imobiliar național al Asociației, la prețuri derizorii. Din acest motiv, patrimoniul Asociației nu a mai fost evaluat de foarte mulți ani.

Un lucru mai puțin știut de public este că România este cea mai mare structură apicolă din lume, cu 41 de filiale în întreaga țară. România are și un institut de cercetare apicolă și un complex apicol unde se fabrică cosmetice. Asociația are 20 000 de apicultori afiliați, din toate județele țării.

Mihai Mârza, un alt membru ACA, a sesizat DNA cu privire la abuzurile comise de Ioan Fetea, iar Comisia de Etică a asociaţiei a declanşat o anchetă împotriva preşedintelui, invocând prejudicii grave de imagine.

Sursa: Jurnalul Național

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
8 decembrie 2021

AED 1,193 -0.30 %
AUD 3,122 +0.22 %
BRL 0,7806 +1.05 %
CAD 3,4666 +0.19 %
CHF 4,7448 -0.21 %
CNY 0,6902 0.00 % -
CZK 0,1944 +0.10 %
DKK 0,6655 0.00 % -
EGP 0,2789 -0.25 %
EUR 4,9488 +0.01 %
GBP 5,7881 -0.60 %
HRK 0,6576 -0.02 %
HUF 1,3445 -0.61 %
INR 0,0581 -0.34 %
JPY 3,8643 -0.11 %
KRW 0,3723 -0.19 %
MDL 0,249 +0.57 %
MXN 0,2086 +0.82 %
NOK 0,4877 +0.49 %
NZD 2,9674 -0.28 %
PLN 1,0775 +0.15 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0594 +0.51 %
SEK 0,4825 -0.10 %
THB 0,1308 +0.23 %
TRY 0,3206 +0.12 %
UAH 0,1611 +0.25 %
USD 4,382 0.00 % -
XAU 252,5141 0.00 % -
XDR 6,1259 0.00 % -
ZAR 0,2772 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea