26 Oct 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Constructorii de imobile, scutiţi de impozit!

Constructorii de imobile, scutiţi de impozit!

Clădirile din cadrul proiectelor imobiliare noi vor fi scutite de taxe și impozite până la momentul vânzării sau închirierii lor – este o iniţiativă legislativă adoptată recent în plenul Senatului

Propunerea legislativă pentru completarea Codului Fiscal a fost adoptată de plen cu 50 de voturi ”pentru” şi 12 abţineri. Scutirea se aplică de la momentul finalizării construcţiei până la data valorificării acesteia prin vânzare sau cedarea folosinţei.

Iniţiatorul proiectului, senatorul Şerban Nicolae, precizează în expunerea de motive că dezvoltatorul imobiliar construieşte cu forţe proprii, în cadrul şi potrivit obiectului de activitate – ca o activitate de producţie – o clădire, obţinând un produs finit destinat ulterior comercializării, ca marfă.

Proiectul urmează să meargă la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Votul a fost exprimat în contextul în care premierul Cioloș a avertizat public asupra faptului că măsurile adoptate de Parlament în ultimele luni, legate de diferite creşteri salariale, însumează peste 9 miliarde de lei, adică peste 1% din PIB, un impact bugetar care poate duce fie la creşterea deficitului, ceea ce ar fi catastrofal pentru România, fie la reducerea investiţiilor.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
25 octombrie 2021

AED 1,1587 +0.14 %
AUD 3,1834 -0.19 %
BRL 0,7532 +0.29 %
CAD 3,4405 -0.13 %
CHF 4,6294 -0.13 %
CNY 0,6664 +0.18 %
CZK 0,1924 -0.21 %
DKK 0,6649 +0.02 %
EGP 0,2709 +0.07 %
EUR 4,9472 +0.01 %
GBP 5,8502 -0.26 %
HRK 0,6571 -0.05 %
HUF 1,3567 -0.25 %
INR 0,0567 -0.18 %
JPY 3,7459 +0.36 %
KRW 0,3639 +0.61 %
MDL 0,2433 -0.08 %
MXN 0,2108 +0.43 %
NOK 0,5091 -0.06 %
NZD 3,0349 -0.42 %
PLN 1,0737 -0.09 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0607 +0.83 %
SEK 0,4948 -0.14 %
THB 0,1275 0.00 % -
TRY 0,4356 -1.63 %
UAH 0,1614 -0.19 %
USD 4,256 0.00 % -
XAU 246,172 0.00 % -
XDR 6,0189 0.00 % -
ZAR 0,2881 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?