06 May 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Gramul de aur a atins al doilea record din acest an

Gramul de aur a atins al doilea record din acest an

Dacă evoluția leului față de principalele valute a fost una pozitivă, în schimb prețul gramului de aur a atins un nou record, al doilea după cel de vineri.

BNR a stabilit ieri un preţ al gramului de aur 216,2917 lei, care reprezintă un nou maxim istoric.

Evoluția survine pe fondul creșterii tensiunilor politico-militare din zona Golfului Persic, după ce generalul iranian Qasem Soleimaini a fost ucis de către forțele americane. Investitorii au preferat să se refugieze în active mai puţin riscante, oprecum francul elvețian, yenul japonez sau aur, prețul unciei crescând ieri pe piețele specializate la 1.572 – 1.579 dolari, apropiindu-se astfel de pragul de rezistență de la 1.600 dolari, nivel care nu a mai fost atins din aprilie 2013. Reamintim că în urmă cu circa o lună uncia testa scăderea sub suportul de la 1.450 dolari.

Cursul euro a scăzut de la 4,7789 la 4,7760 lei. Transferurile din piața locală se realizau luni în culoarul 4,772 – 4,777 lei, după ce în cursul nopții moneda unică a coborât până la 4,768 lei, pe cele asiatice.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2922 la 4,2658 lei.

Moneda elvețiană se menținea la 1,083 – 1,086 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 4,4084 lei, maximul ultimilor cinci ani, la 4,4033 lei.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,6130 la 5,6145 lei.

Creșterea lichidității din piața monetară a permis BNR să realizeze o nouă operațiune de tip repo. Ea a atras luni de la băncile comerciale depozite în valoare de 4,66 miliarde lei la o dobândă de 2,50%, egală cu cea de politică monetară.

Intervenția băncii centrale s-a reflectat printr-o ușoară scădere a indicilor ROBOR. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a revenit luni de la 3,19 la 3,18%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,26 la 3,25%, iar cel la 12 luni a stagnat la 3,32%.

monedele din regiune se apreciau, la rândul lor, față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,239 și 4,252 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 329,6 – 330,2 forinți.

Perechea euro/dolar, care a scăzut vineri la 1,1125 dolari, a crescut luni la 1,1156 – 1,1206 dolari.

Bitcoin creștea pe platformele specializate la aproape 7.600 dolari, valoare care se mai înregistra la începutul lui decembrie, lună în care s-a atins un minim de 6.650 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00



Taguri: , , ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Radu Georgescu

Euro a pierdut 0,15 bani

Stabilitatea leului față de euro trebuie pusă pe seama apariției constante a unor ordine de vânzare înaintea stabilirii cursului de către BNR

Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
6 mai 2021

AED 1,113 -0.38 %
AUD 3,1691 0.00 % -
BRL 0,7636 +1.31 %
CAD 3,3386 -0.04 %
CHF 4,4961 +0.30 %
CNY 0,6314 -0.39 %
CZK 0,1908 +0.21 %
DKK 0,6625 +0.02 %
EGP 0,2609 -0.53 %
EUR 4,9266 +0.02 %
GBP 5,6915 -0.20 %
HRK 0,654 +0.02 %
HUF 1,3742 +0.37 %
INR 0,0554 -0.18 %
JPY 3,7459 -0.19 %
KRW 0,3638 -0.25 %
MDL 0,2306 -0.09 %
MXN 0,2023 -0.34 %
NOK 0,4907 -0.49 %
NZD 2,9482 +0.17 %
PLN 1,0744 -0.25 %
RSD 0,0419 0.00 % -
RUB 0,0548 -0.18 %
SEK 0,4836 +0.14 %
THB 0,1308 -0.91 %
TRY 0,4909 +0.10 %
UAH 0,1473 -0.47 %
USD 4,0881 0.00 % -
XAU 235,7106 0.00 % -
XDR 5,8639 0.00 % -
ZAR 0,2866 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?